Din ale cronicilor taine

de Antoaneta TURDA

Sfârșitul anului trecut și începutul lui 2016 au adus în fața cititorilor două antologii importante pentru cei ce studiază fenomenul literar maramure-
șean. Este vorba despre Liga Scriitorilor Români – Filiala Maramu-
reș, apărută la Editura Master Libris din Cluj-Napoca, și Cenaclul de la Satulung, apărută la Editura Grinta din același oraș.

Primul volum mai sus amintit, semant de Toma G. Rocneanu, conține relatări de la ședințele Ligii, precum și câteva portrete reușite ale membrilor săi. Mă gândesc, în primul rând, la Al. Florin Țene – președintele Ligii, Mihai Ganea, Virginia Paraschiv, Vasile Morar, cunoscutul ziarist de la „Graiul Maramureșului” Ioan P. Pop și nu mai puțin cunoscutul său confrate Dragomir Ignat, a cărui semnătură am găsit-o ani de zile în „Glasul Maramureșului”, Dumitru Fânățean, Ioan Hada, Carmena Băințan, Claudia Tomescu, Milian Oros, Vasile Tivadar, George Petrovai și multe alte nume sonore ale nordului cultural românesc.

La Satulung s-a întâlnit conducerea revistei eCreator cu membrii Cenaclului „Petre Dulfu” din localitate

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 31 octombrie 2015, în sala de şedinţe a Primăriei Satulung, reprezentată de jurist Stănica Prisăcariu, secretarul comunei, la ora 11.00, a avut loc o întâlnire între membrii Cenaclului literar „Petre Dulfu” şi coordonatorii revistei culturale „eCreator”.

Şedinţa a fost prezidată de către jurnalistul Gelu Dragoş, preşedintele cenaclului, care îi dă cuvântul domnului consilier local Mihai Zmicală, directorul Centrului Cultural „Spiridon Buciuman”, care urează bun venit invitaţilor din Baia Mare şi îl roagă pe prof. Gelu Dragoş să modereze activitatea literară. Acesta a oferit invitatului special al întrunirii, scriitorul şi omul de televiziune Ioan Romeo Roşiianu, o traistă maramureşeană cu produse ale toamnei şi l-a rugat să spună celor prezenţi despre recentul demers al Domniei Sale.

BAVNA – „PĂDURE DE GÂNDURI”

de Gelu DRAGOŞ

Încă din pruncie m-am îndrăgostit definitiv de Rezervaţia de stejar pedunculat Bavna Lucăceşti-Fersig. În fericita mea copilărie, îmi închipuiam că acolo trăiesc zâne, pitici, că sunt cabane în care vânătorii au în curtea lor căprioare, cerbi, iepuraşi şi veveriţe, că pădurarii vânează urşi, porci mistreţi şi lupi. După ce am crescut mai măricel, am descoperit pârâul Măriuş când mergeam cu tata sau unchii mei, Ioan şi Vasile, la cules de hribe. M-au impresionat cetele, păsări foarte asemănătoare cu berzele. În adolescenţă, cred că eram în clasa a XI-a la liceu, eram la cules de cartofi cu familia mea în locul numit La Pădure, cel mai apropiat teren agricol de Rezervaţia Bavna, despărţit de aceasta de păşunea satului. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Ioan Nădişan, care, venind pe un drum lăturalnic, s-a împotmolit cu Dacia sa 1300 şi ne-a rugat să împingem maşina ca să iasă din noroiul în care intrase. Mama mea, curioasă, l-a întrebat ce caută un „domn” în zonă, iar el ne-a povestit ce bogăţie verde avem lângă noi. Ne-a mai spus că merge să monitorizeze colonia de stârc cenuşiu (Ardea cinereea) înainte de a pleca în ţările calde şi că acestea şi-au găsit lăcaş pe o arie de aproximativ 71 de stejari, în partea de nord a rezervaţiei, la o distanţă de circa 80-100 de metri de liziera pădurii. Tatăl meu, Aurel, brigadier de câmp, l-a întrebat de unde ştie atâtea lucruri, iar acesta şi-a continuat cu patos discursul, spunând că sunt aproximativ 160 de cuiburi, câte trei până la şapte cuiburi într-un copac. Fascinat de ceea ce spunea profesorul, i-am rugat pe ai mei, cu toate că mai erau cartofi de cules, să mă lase să-l însoţesc pe misteriosul străin. Avea la dânsul un aparat foto, rusesc, cred, cu care dorea să facă fotografii, şi un carneţel în care nota ceea ce i se părea important. Am obţinut cu greu acceptul alor mei, spunându-le că voi încărca sacii cu cartofi la întoarcere, şi am plecat bucuros cu dânsul, iar lui i s-a luminat chipul, deoarece nu era singur şi avea un tovarăş care cunoştea în amănunt relieful şi îl putea ghida cu autoturismul pe drumul cel mai bun posibil.

SĂRBĂTOAREA UILECANILOR

de prof. Traian RUS

Unele comunităţi din Ţara Codrului primesc răsplata pentru felul în care şi-au crescut copiii. Între acestea, Someş Uileacul tinde deja să devină model. Fii de vază ai acestui sat au devenit liantul care adună comunitatea şi îi redau demnitatea, istoria, cultura. Constituiţi într-o activă şi prolifică asociaţie culturală, care poartă un nume ce va deveni, în mod cert, un brand, „Bodava”, d-nii Traian Oros, col (r) ing. Milian Oros şi Toma Mărcuş, au pus, în zilele de sâmbătă 31 august şi duminică 1 septembrie, de sărbătoare, adunând, în jurul lor, întregul sat. A fost un şir de manifestări de înaltă ţinută, încărcate de emoţii şi adânci valenţe patriotice.

Sâmbătă, la ora 10, clopotele bisericii i-au adunat pe „fiii satului” şi pe invitaţii lor în jurul monumentului eroilor, aflat în centrul localităţii, pentru a marca în mod simbolic cei 630 de ani de la prima atestare documentară a satului (1383). Au fost plantaţi în jurul frumosului edificiu şapte tei, semnificând cele şapte veacuri de istorie parcurse de această comunitate. După rugăciunea rostită de preotul paroh Marcel Marcus, merituosul ctitor al monumentului, s-au înarmat cu toţii cu lopeţi, cazmale şi ţăruşi şi, îndeplinind parcă un ritual, au mai înscris o pagină în cronica bogată a acestei frumoase aşezări din Ţara Codrului.