Zborul spre liman – România 100

de Mihai LITINSCHI

Încrâncenează-te-n tărie, demn Popor Român,
Precum ai făcut-o la Mărășești și Rovine,
E dreptu-ți suprem să fii pururea stăpân
Pe visul tău milenar, pe tot ce-ți aparține!

Cu pasul apăsat ai alte redute de cucerit,
Plevne de minciună, ipocrizie și umilință,
Și simțul datoriei fie-ți doar atunci împlinit
Când Tu și Țara veți fi una și-aceeași ființă.

„Meandrele vocaţiei” de Mihai Litinschi (PDF)

Mihai Litinschi

Publicăm în format PDF piesa de teatru „Meandrele vocaţiei” de Mihai Litinschi [Descarcă – varianta PDF]

„Ai mare dreptate, băiete! Simțeam eu că lipsește ceva! Dar egoismul exacerbat al artistului, eul său supradimensionat m-a orbit! În felul acesta zbuciumului și încrâncenării i se adaugă serenitatea și delicatețea și cerul înnorat se deschide prin soarele iubirii și al speranței spre mai bine!”

Sonet western

de Mihai LITINSCHI

La „Rocky Ranch”, din Oregon, Bill, caw-boy-ul  renumit
Nu doar prin turmele de vaci, ci pistolar de mare rang,
Avea un cal năbădăios, vrăjit de vraci, un pur  mustang,
Cel mai temeinic ajutor chiar la momentul potrivit.

Povestea lor e un șirag de uimitoare întâmplări:
Mulți au plătit – bravul mustang când încercară a-l răpi,
C-al doilea într-un duel, este știut, nu poți trăi,
Tot calul său, miraculos, l-a scos din astfel de-nfruntări.

Sonet revelatoriu (II)

de Mihai LITINSCHI

Mereu te caut, spre-a te regăsi,
Ambiguu printre vechile repere
Să aflu cu uimire și plăcere
Că ești tot alta-n fiecare zi:

Te-ai lepădat de gureșe porniri,
Îmbrățișările-s mai dulci și mai fierbinți,
Mă binecuvântezi – nu mă alinți
În ritul drăgăstoasei prăznuiri.

Dictatura non-educației

– eseu despre (i)moralitate –

de Mihai LITINSCHI

Mihai Litinschi

Situațiile pe care am să le relatez mi s-au selectat și fixat în minte provenind de la aceeași sursă: un om demn de toată admirația, vecin, mentor și prieten totdeodată, care mi-a marcat reperele în drumul devenirii mele. Pentru o primă secvență mă refer temporal la momentul când eram o adolescentă râvnind la o cunoaștere cât mai puțin ipocrită a fenomenelor vieții, într-o vreme când se trăia foarte diferit de cum se gândea, când mai cu seamă nu aveai voie să gândești la felul cum trăiești, și, implicit, să-ți exprimi vreo opinie în acest sens. Într-o asemenea conjunctură îl vedeam deseori pe vecinul nostru plin de praf și obosit, după o zi de alergătură, parcându-și Dacia în fața blocului, spre a se grăbi să facă un duș și să îngurgiteze singura masă caldă pe care și-o putea permite.

Sonet revelatoriu (I)

de Mihai LITINSCHI

M-am încurcat în viaţa ta de-o vreme
Şi dintr-un simplu joc, cum începuse,
Mirajul confruntării mă seduse
Dând curs la întrebări şi la dileme.

Vream doar să-ţi fiu pe plac, să mi te-apropii,
Dar mai apoi s-a-nvârtoşat temeiul
Să curăţ cu răbdare tot poleiul
Ce-ascunde-originalul printre copii.

Sonet laborios

de Mihai LITINSCHI

Să te complaci în lene e-o corvoadă,
E moartea cugetului și-a simțirii,
Trândavii-au stors vigoarea omenirii
Și au croit-o strâmbă și neroadă.

Eroii lumii-au fost chiar truditorii
Prin străduință și iuțeala minții
Și-au rânduit urmașilor – părinții
Munca – rost împlinirii și valorii.

Sonet proteguitor

de Mihai LITINSCHI

Deschide-ți sufletul – doar așa te pot crede,
Spune-ți păsurile – ca să te pot ajuta,
Leapădă-ți frica – să-ți cânte inima,
Golește-te de povară – ca să nu te mai posede.

Nu te lăsa dus de val – te bagă sigur la fund,
Nici lup singuratic – hulpava haită te-nghite,
Lasă-ți gândurile să zburde – spre a nu fi citite,
Nu te-nchista în ele – nici în vis nu se-ascund.

Sonet ludic (II)

Mihai Litinschi

de Mihai LITINSCHI

Bagă la cap, bătrâne prostănac,
N-ai păr în cap la câte te-ai dedat!
Şi nu te ruşinezi, biet cap pătrat,
Că tot căpos rămâi şi mai sărac!

Că ţi-ai făcut de cap – s-a cunoscut
Din câte oale ţi s-au spart în cap,
Da-n loc de tărtăcuţă… ai dulap,
Dacă-n picioare totuşi ai căzut.

Sonet inevitabil

de Mihai LITINSCHI

Haide, nu te încrâncena, netezeşte-ţi cuta de pe frunte,
Fii la fel de tânără şi frumoasă ca la primul sărut,
În definitiv ne tot ducem înainte de a ne fi născut
Şi-atunci cui îi mai pasă de celelalte amănunte!

Deocamdată mă mişc, respir şi chiar mai sper,
Contează că pot să te iubesc tot atât de mult,
Că mă hrănesc cu minunile din jur şi-ascult
Sunetele blândei toamne şi ritmul lor efemer.