SEMNAL EDITORIAL – MĂRTURII MARAMUREŞENE

24/09/2021

REMEMBER: GÂNDURI LA APARIȚIA REVISTEI „MĂRTURII MARAMUREȘENE”, An III, nr. 6-7 iunie, 2021

de Olimpia MUREȘAN

Mărturisesc că m-am bucurat sincer să lecturez încă un număr din revista de cultură, tradiție și atitudine civică care apare trimestrial, având ca membri fondatori pe Radu Botiș și Andreia Botiș, revistă ce apare sub egida UZPR și a Asociației Cultural Creștin Umanitare „Ars Vivat”.

Diversitatea scriitorilor și a scrierilor m-a făcut să cred că și acest număr de revistă completează tabloul preocupărilor literare din nordul țării și nu numai – voi aminti că ilustrația este făcută de Maria Berciu – care transmite prin imaginea copertei și nu numai istoria porților maramureșene, a manuscriselor și nu în ultimul rând a Bibliei străvechi creștine.

Radu Botiș ne comunică printr-o imagine artistică tabloul erei rebele ce o trăim în poezia Era rebelă… „Atâtea găselnițe îmbracă noi legi/ Platforme scârbind chiar esența./ Mai strâmtă-i cărarea atâtor pribegi/ schițând, tare jalnic, chicios opulența… Doi câte doi, patru ori cinci/ Rebelă eră, căzută, în clinci.”

Interesantă este istoria vieții Citește restul acestei intrări »


Lansarea revistei de cultură, tradiție și atitudine civica „Mărturii maramureșene”

20/12/2020

de Gelu DRAGOȘ / UZPR

JOI 17 decembrie 2020, la sediul Filialei „Pintea Viteazu” din Baia Mare, Bd. Republicii, nr. 62, a avut loc lansarea revistei de cultură, tradiție și atitudine civică „Mărturii maramureșene” – autor membrul asociației noastre Radu Botiș.

În prezența unui număr mare de membrii ai asociației Pintea Viteazu, președintele Asociației, col. (r) Ioan Ceterchi, a făcut o introducere despre eveniment, după care au luat cuvântul scriitorii: Citește restul acestei intrări »


Triplă lansare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

02/05/2019

Vineri, 3 mai 2019, ora 13, Sala de conferinţe

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează o triplă lansare de carte. Volumele apărute la editura Hermannvet din Sibiu intitulate: „Noua sclavie” şi  „Marea rătăcire” de Mihai Marian,  originar din comuna Băseşti, trăitor în Italia şi „Prologul Evangheliei după Ioan”, autor: pr. dr. Mihai Petian, lucrare apărută la Editura Andreiana, Sibiu, 2019.

Vor vorbi despre cărţi: Citește restul acestei intrări »