Întoarcerea – Reîntoarcerea ACASĂ a vrăjitorului de sunete

de Daliana BONAȚ
Director adjunct de specialitate
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

IOSIF HERȚEA
(22 martie 1936 – 21 martie 2018)

 

Gongul a bătut, cortina s-a ridicat și prima scenă a vieții „celui mai mare maramureșean specialist în etnologie, folclor și etnografie și românul cel mai important al promovării sunetului ca instrument de muzicalitate și muzicalizare”[1], după cum îl numea dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, s-a desfășurat la Ferneziu, suburbie a Băii Mari, în 22 martie 1936.

Conceptul scenografic îl transpune în diferite spații: la Târnăveni, unde își petrece copilăria, la Cluj, unde urmează, atât cursurile Liceului Teoretic „George Barițiu”, pe cele ale Liceului de muzică, clasa de violoncel (1950-1955), cât și ale Conservatorului (1955-1956), dar și la București, unde își continuă studiile muzicale la Secția de muzicologie-compoziție, pe care a absolvit-o în 1960.

imagine din Cabinetul Memorial „IOSIF HERȚEA”

Elementele dinamice ale piesei îl aduc mai aproape de „ACASĂ”, fiind, în perioada 1960-1970, cercetător științific în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor din Cluj,

Mihai Dăncuș – „Academicianul”!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mihai Dăncuș
n. 10 februarie 1942
d. 31 iulie 2020

Ca să te simți împlinit, timpul trăit trebuie mărturisit. E o concluzie de viață, desprinsă din multe clișee, care se decupează singure în fluxul memoriei. E, poate, chiar o învățătură din minte și de minte, căci a ține minte e deja un produs finalizat.

Mi-l amintesc acum pe dr. Mihai Dăncuș în aceeași aură de sobrietate intelectuală pe care o îmbrăca majestuos de fiecare dată. Așa l-am cunoscut în anii ’80 ai secolului trecut și așa mi-a rămas pe retina cea selectivă. Exact asta m-a și determinat, în vremea în care am început a-i cultiva imaginea, spre folosul nostru regional și național, să-l salut în public cu grațiosul apelativ „Am onoarea Domnule Academician!”. Nu m-a corectat niciodată, se simțea într-adevăr onorat, și știa că formula mea cuprinde respect total și prețuire supremă. O singură dată m-a întrebat, dar cu delicatețe sapiențială,

Conf. dr. Steluța PÂRÂU – la ceas aniversar!

Astăzi este o zi specială pentru Muzeul De Etnografie Tulcea. Este aniversată Doamna conf. dr. Steluța PÂRÂU la 70 de ani și 47 de muzeologie. Cu această ocazie și-au așternut gândurile omagiale prieteni, colegi, specialiști din întreaga țară, iar gazdelor le-a revenit plăcerea de a le aduna în volumul „Culegere de studii culturale. In honorem Conf. Dr. Steluța PÂRÂU”.

La mulți ani cu sănătate, pace în suflet, prosperitate și cei dragi aproape!

„…Vreme de peste patru decenii, domnișoara Steluța Pârâu a adus și i-a dedicat Muzeului Deltei Dunării, (din 1993 Institutul de Cercetări Eco-Muzeale), o energie și rigoare profesională – dublată de un interes constant pentru autodepășire – vrednice de a servi ca model. Așa a fost, desigur, educată și i s-a argumentat prin formația universitară (iată beneficiul limbii latine), însă s-a potrivit (nu întâmplător a urmat cursul de folclor la ilustrul profesor Mihai Pop)

113 ani de la nașterea folcloristului maramureșean Mihai Pop

Mihai Pop
(1907-2000)

Mihai Pop s-a născut în satul Glod, comitatul Maramureş, la 18 noiembrie 1907, în familia preotului greco-catolic Ştefan Pop şi al Iuliei (născută Lazăr). A fost etnolog, antropolog, folclorist, cercetător al culturilor din sud-estul Europei, laureat al premiului Herder (1967), membru de onoare al Academiei Române (2000). După absolvirea Liceului Dragoş Vodă (1925), a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928). Urmează studii de specializare în slavistică (1929-1934) la Universităţile din Praga, Varşovia, Cracovia, Bonn. Îşi susţine doctoratul în filologie la Universitatea din Bratislava (1942), desfășoară o bogată activitate didactică: profesor suplinitor la Liceul Spiru Haret din Bucureşti (1928-1929), asistent universitar la Catedra de istorie a literaturii române şi folclor din cadrul Universităţii din Bucureşti (1936-1939), condusă de Dumitru Caracostea; membru al grupului de cercetări sociologice, la Institutul Social Român, condus de Dimitrie Gusti (1929-1936), conferenţiar, profesor (1957-1962), şeful Catedrei de literatură română veche şi folclor a Facultăţii de limba şi literatura română (1968-1972).