Miracolul

05/03/2016

de Aurelia OANCĂ

Miracolul_desen de Aurelia Oanca_1Într-un oraș mare, cu multe case frumoase și cu blocuri până la nori, locuiau foarte mulți copii. Mai buni, mai răi, albi, negri, asiatici, toți aveau loc în acel oraș. Unii erau bogați, alții săraci, iar alții erau copiii nimănui. Nu aveau casă, nu aveau părinți, nu aveau haine și nici ce mânca.

Un astfel de copil era și Marius. Era frumușel, dar era așa de murdar, că parcă nici nu se vedea acest lucru. Toți îl izgoneau când îl vedeau și nu îl iubea nimeni. El nu era rău ca ceilalți copii ai străzii, de aceea nu era iubit nici măcar de ei. Îl băteau și-l izgoneau de lângă foc sau îi luau mâncarea când primea ceva de la cineva. Marius s-a ascuns într-un colț întunecat, unde nu-l putea vedea nimeni. Îi era fig și foame și se gândea la copilașii care locuiau în casele cu geamuri luminate. Orașul era împodobit cu mii de beculețe, cu brăduți de Crăciun și cu tot felul de ornamente colorate. Bietul copil, neavând nimic din ce aveau copiii din casele cu geamuri luminate, stătea și se gândea: „Acum va veni Moș Crăciun cu daruri pentru ei. Ce mult mi-aș dori și eu o casă, cu un pătuț, cu o masă plină cu mâncare și cu o sobă unde să-mi încălzesc mâinile înghețate de gerul de afară”. A închis ochii, și o lacrimă grea și fierbinte a căzut pe zăpada albă. Citește restul acestei intrări »