Izvor de lumină spirituală. Revista „Izvoare codrene şi chiorene”

Izvor de lumină spirituală – revista „Izvoare codrene şi chiorene” scris de doamna Angela Monica Jucan a fost publicat și în Destine literare – revistă de cultură editată de Asociația Canadiană a Scriitorilor Români, An 12, Nr. 112-114, aprilie-iunie 2019, p. 96.

„Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare

de pr. Radu BOTIȘ
prof. Mircea BOTIȘ

Instituție de prestigiu a Maramureșului, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare oferă cititorilor cartea „Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, 2018, având ca autoare pe doamna Angela-Monica Jucan, iar coordonator pe dr. Teodor Ardelean. Lucrarea se înscrie în programul cultural „Maramureșul perpetuu”, seria Aniversări. Încă din prefața cărții, semnată de Anca Sima, care este menționată consultant și lector de carte, găsim mențiunea că prezenta apariție este un omagiu special, alături de alte lucrări documentare, o ofrandă adusă localității Finteușu Mare din Maramureș, precum și „Marelui său Cor bărbătesc”.

De o vârstă cu Marea Unire, corul de la Finteuș a reușit să-și întregească repertoriul de-a lungul anilor cu multe cântece patriotice, glasurile coriștilor dorind să însuflețească prin cântec sentimentul de cinstire a neamului.

Ulmeni, Maramureş. Studiu monografic

„Noi, de fapt, avem două patrii coincidente:
o dată este patria de pământ şi de piatră
şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră.”
(Nichita Stănescu)

de prof. dr. Constantin DOBRESCU,
Fundaţia pentru Istoria Prahovei Ploieşti

Apariţia oricărei cărţi este o sărbătoare de suflet şi de spirit şi de aceea prezentul volum la care ne vom referi, scris cu multă dragoste despre meleagurile natale, constituie mai mult decât o carte de vizită, este o creaţie de valoare a autorilor.

Onorat de autori cu lectura manuscrisului, pot plăti o mică parte din „preţul cunoaşterii” sub forma impresiilor mele de cititor, ca unul care are rădăcini trainice pe linie paternă de pe Valea Târnavelor.

Demersul ştiinţific privind frumoasa localitate maramureşeană Ulmeni de pe Valea Someşului, care vede lumina tiparului sub egida Asociaţiei Cultural Creştin Umanitare „Ars Vivat”, încearcă să abordeze în chip unitar trecutul istoric al acesteia.

Chelinţa – aspecte politice şi toponimice

de prof. Mircea BOTIŞ şi pr. Radu BOTIŞ

Satul Chelinţa, aparţinător actualmente oraşului Ulmeni, jud. Maramureş, este aşezat la deschiderea dinspre vest a Strâmtorilor Ţicăului (rest de munţi calcaroşi), acolo unde începe cea mai spectaculoasă luncă a Someşului. Situat în partea sud-vestică a districtului Chioar, a aparţinut la sfârşitul secolului al X-lea şi la începutul celui următor, voievodatului lui Menumorut. Ca localitate componentă a comitatului Solnocul de Mijloc, s-a aflat pe tot parcursul Evului Mediu sub autoritatea principilor Transilvaniei.

Este atestat documentar în anul 1423, sub numele „villa olacalis Gelenczemezeo”, aparţinând familiei Kusaly Iakşi din cetatea Chioarului. În decursul secolelor, satul a cunoscut mai multe denumiri maghiare, care diferă prin felul în care erau scrise şi interpretate de către funcţionarii maghiari: în 1462 – Kelenchew; 1505 – Kelenche; 1549 – Kelenchye; 1553 – Kelenchee; 1560 – Kelenchjeÿ; 1569 – Kelentze; 1733 – Telincze. Începând cu anul 1735, satul se numeşte Kelencze, nume pe care îl menţine până în anul 1919, când a devenit Chelinţa. Locuitorii satului, dintotdeauna l-au numit în limbaj popular „Tyelinţa”.

Cultură şi spiritualitate la Ulmeni – Maramureş

de prof. Mircea BOTIŞ ; pr. Radu BOTIŞ

De la sfârşitul Antichităţii, pe parcursul Evului Mediu şi până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, învăţământul şi şcoala erau strâns legate de biserică, primii învăţători fiind de fapt preoţii. Cum era şi normal, cărţile tipărite în spaţiul românesc şi, implicit în zona noastră, au fost de factură religioasă. Astfel, parohia Ulmeni – Ţicău este prima din zonă în care apare carte tipărită în limba română. „Cartea românească de învăţătură – Duminicile de peste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari” a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iaşi, în 1643, este cartea la care făceam referire mai sus.

Într-o conscripţie şcolară din anul 1700, se menţionează o întreagă reţea de şcoli săteşti pe teritoriul fostului comitat Sătmar, printre care şi localităţi ce aparţineau de plasa Baia Mare, între ele fiind amintită şcoala din localitatea Ţicău, cu vechime de un an, avându-l ca învăţător pe Gabriel Pop, de confesiune greco-catolică.

Rolul familiei în formarea personalităţii

de prof. Mircea BOTIŞ, pr. Radu BOTIŞ

Familia, şcoala şi alte microgrupuri sociale (strada, cartierul, grupul de prieteni), constituie medii de viaţă cu ponderi diferite de influenţare asupra copilului. Comportamentul acestuia nu poate fi înţeles decât totalizând ansamblul acestor influenţe.

Privită ca nucleu social, familia este prima care influenţează dezvoltarea omului, punându-şi amprenta pe întreaga sa personalitate. Cea dintâi şcoală a omului a fost şi rămâne familia. Familia este considerată colectivitatea socială cea mai potrivită pentru formarea omului, deoarece îi oferă modelele rolurilor sociale pe care le are de îndeplinit în funcţie de sex, vârstă şi pregătire.

În prima copilărie, semnalăm ca fiind mai importantă relaţia dintre mediul familial şi dezvoltarea limbajului. Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii familiei, în special mama, influenţează dezvoltarea gândirii acestuia.

În perioada şcolarizării, randamentul la învăţătură va depinde în mare măsură de posibilitatea oferită copilului de a învăţa anumite lucruri din ambianţa familială şi din diferitele împrejurări de viaţă din afara acesteia, în care va fi pus în mod conştient de părinţi (petrecerea vacanţelor în medii naturale diferite, vizite la muzee, expoziţii, vizionarea unor spectacole, lecturi etc.).