ERAM ATUNCI

de Mircea Dorin ISTRATE

Ca toți copiii humii și eu am fost odată
Odorul drag al Bunii și clipa-i de noroc,
De-aceea-ntotdeauna tot ce-am dorit vreodată
Ceva de-mbucătură, ea îmi făcea pe loc.

Mereu voi ține minte o ZAMĂ de ȘĂLATE,
Ori una bine-AITĂ cu ouă-n PĂPĂRAIE,
La foc de lemne HIARTĂ și DREASĂ cu mult lapte
Și cu bucăți de slană, prăjită în TIGAIE.

GĂLUȘTELE cu PRUNE și JEMLECAȘĂ dulce
Și CRUMPENELE coapte-n coptor, cu PORODICI,
Cu ceapă și cu brânză care să-i puie cruce,
Să MÂNCI ca nesătulul, ajungă-ți în OPINCI.

LIMBA BĂTRÂNEASCĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e dor de limba bătrânească, cu vorba-i moale, liniștită,
Din vreme veche, strămoșească, pe-aicea încă nepierită.
În spusa ei sunt vremi bătrâne și-atâtea taine încifrate,
Atât adâncă-nțelepciune, șirag de perle adunate.

Cuvintele în ea îmi cântă, avându-mi tril de ciocârlie,
Ce-n preasmerenie se umplu de dor arzând și bucurie,
În zisa lor se-nlăcrimează fiorul pus în Mioriță,
Iar în lucrarea cea surpată, jertfelicita nevestiță.

MOARA SATULUI

de Mircea Dorin ISTRATE

Mai CURĂ încă o Târnavă, la moara veche ce-i HÂITĂ,
E-nnămolit de-acuma GATUL, iar roata mare-i PUTREZITĂ,
Pe JGEABUL spart îm șapte locuri nu-i apă cum a fost odată,
Iar ȚÂGLA de pe PODUL  MORII, crăpată-i TĂTĂ și mi spartă.

În ea găsitu-și-a norocul PUHOI de negre rândunele,
Și poate încă pe atâtea, un STOL limbut de păsărele,
Mai toată ziua-i mare LARMĂ, dar noaptea trece în HODINĂ,
Și-n BOLUNZALA de acolo, mereu o viață stă să vină.           

E ca un stup acuma moara, cu viață-n ea, cum n-a avut
În timpul ei de din-nainte, ce-acuma-i vis dintr-un trecut,
Când fostu-mi-a, în vremuri bune, icoana unei vieți la țară,
Ce-avea în ea dumnezeire și-acu-i clipită, ce-o să piară.

M-AM REÎNTORS ACASĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Ce-i mai pe-acasă Gheorghe? Tot îl întreb în gând         
Pe un nepot mai tânăr, din satul meu uitat,
Că poate vin pe-acasă,  nu chiar așa curând,
Să văd ce-i mai pe-acolo, de când eu am plecat

                                  *

Am fost, mai cătră toamnă, când s-a mai domolit
Arșița verii care la noi e foc și pară,
Să pot umbla în voie, așa, mai HODINIT,
De cât mi-o fi nevoie din zori și până-n seară.

Am mers pe DRUMUL ȚĂRII mai până-n deal, La Cruce,
Iar de acol’, pe Vale, ajuns-am în hotare,
În flori de lămâiță amirosind a dulce
Se unduia agale bătrânul drum de care.

VORBĂ VECHE BĂTRÂNEASCĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e dor de-o vorbă veche, bătrânească
Ce are-n ea atâtea înțelesuri,
Rămasă din cea limba strămoșească
Cu tâlcul ei vrăjit, plin de eresuri.

În ceea vorbă-i multă-nțelepciune
Ce-au adunat-o-n veacuri de gândire
Strămoșii făcători de fapte bune
Ce au acum în ceruri izbăvire.

Nici nu gândim ce-avere ne lăsară
Și ce comoară-n grai e tăinuită,
Că vorba cea bătrână-i floare rară,
Ea înstelând cea limbă ce-i vorbită.

AȘ VREA SĂ FIU, ACASĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

ACASĂ-i numai LOCUL în care TE-AI NĂSCUT,
Și unde-n clipa vremii și tu ai încăput
Să-ți treci COPILĂRIA ca-n Raiul fericit,
Și-apoi, cu alți de-o seamă să-l faceți, însfințit.

ACASĂ-i DRUMUL ȚĂRII, cu stele picurat,
IZVORUL de sub DÂLMĂ ce-n veci e nesecat,
POMIȘTEA POPII toată și STÂNA din RĂZOARE,
Și-n toamne COLILIA în tremur prin cotloane.

RUGĂMINTEA MEA DIN URMĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Satule, ţi-oi spune-n şoaptă rugămintea mea din urmă,
Tu, primeşte-mă la tine să mă pui lângă ai mei,
Când veni-va SOROCITĂ clipa să mă las de turmă
Şi HODINĂ să îmi caut, sub covor de ghiocei.

Cu un car mă du la groapă, iar la boi le pune-n coarne
CIUCURI cu împletitură din cireşul înflorit,
Din SMICELE lungi de salcă să faci JUGUL, iar CORMANE
Fă-le doar din cimbrişorul, ce-i abia înmugurit.

SLUJBA DE DUMINICĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Și-MBUMBĂ Moșu, greu de-acuma,
Pân’ la grumaz, alba-i CHEMEȘĂ,
Își CHIAPTĂNĂ cu grijă barba
Ce-i cu mustața MĂGIEȘĂ,
Îi mai TOMNEȘTE-o leacă Buna
Pe umeri CLICHINA MÂȚOASĂ,
Să uită nu cumva să-l strângă
ȘĂRPARU vechi de CHELE-NTOARSĂ,
Și-apoi… făcând o largă cruce
Și-n gând spunând în tain-o rugă,
Să duc prin ZÂUA răcoroasă
Cu pas domol, AVAN s-ajungă,
În dealul unde-ncet să urce
La mica lor, bisericuță.

VORBA BUNII

de Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e drag de Buna, maica ce odată
Cu drag în poala dânsei m-a crescut,
Că-n vorba-i dulce, NEÎNSTRĂINATĂ
Ea îmi spunea cât multe-a mai văzut.

Și-n glasu-i TRĂGĂNAT, ca de bătrână,
Simțeam cum VOROVEȘTE cu strămoșii,
Eu o-ntrebam ades: tu MAMĂ TÂNĂ,
Ce-ți spun acuma ei, NENOROCOȘII

Bătrânii cei cu PLETE și SUMANE
Ce-s oale și ulcele-n lutul sfânt?
Pe care-i văd acum ca pe icoane,
Mari VEGHETORI de neam, ce nu mai sunt,

ADUCERE AMINTE

de Mircea Dorin ISTRATE

Aș vrea să fiu iubito strat de floare,
Să mă mângâi în zori de dimineață,
Să mă săruți, și-o lacrimă ce-ți moare
Îmi fie rouă pentru scurta-mi viață.

 

Sau vrei să fiu un pui ce ciocârlie?
Un mac ce sângerează lanuri coapte?
O pieritoare clipă din vecie
Să-ți înfioare visele din noapte?