Apariţie editorială: „Discipolii zeilor de altădată”, roman SF de Ionuţ Caragea, eLiteratura, Bucureşti, 2015

18/08/2015

DiscipoliiZeilorDeAltadata

Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în august 2015 romanul de ficţiune „Discipolii zeilor de altădată”, semnat de Ionuţ Caragea. Romanul de 198 de pagini este o ediţie revizuită a seriei „Uezen” (Uezen şi alte povestiri, Conştiinţa lui Uezen şi Echilibrul lumilor, ed. Fides, 2010-2011), având în plus şi o continuare de două capitole. Prefaţa este semnată de criticul literar Maria-Ana Tupan, iar ilustraţia copertei a fost realizată de graficianul Miklós János Dénes. Romanul se poate comanda de la editura eLiteratura (e-mail: office@epublishers.info sau tel: 0722 156 408). În scurt timp va fi disponibil şi în librării.

Scurtă prezentare a autorului:

ionut_carageaIonuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, membru al Elis – Reţeaua românilor remarcabili din lume etc. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. A publicat peste 30 de cărţi, fiind considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe situl oficial al autorului: www.ionutcaragea.ro

Prezentarea romanului de pe coperta a IV-a:

Democles, stăpânul Celestiei, a creat primele fiinţe umanoide pe planeta Eden, oferindu-le darul nemuririi. Edenienii urmau ascensiunea pe calea luminii şi răspândeau viaţa în univers. Dar, odată cu transformarea soarelui Uta’H în stea roşie, edenienii încep să se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariţie, construiesc Arka şi trec prin Megara, cea mai apropiată gaură de vierme. Însă foarte puţini ajung la noua destinaţie. Citește restul acestei intrări »