Prunc de o zi Domn nefăcut S-a întrupat Cel Nevăzut și din Fecioară S-a născut

24/12/2019

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Colind sărac,
suflet sărac.
Să pot, m-aş fi făcut colac.
Şi-n miez de nucă aş fi vrut să mă
prefac,
dar n-am putut,
căci nu-i pe plac.

Colind sărac,
Suflet sărac.

Şi totuşi n-am putut să tac
ci îţi trimet un gând,
flămând,
ca dorul unui vechi pastor,
colindător,
ce sta veghind
şi aşteptând,
să vadă cerul coborând.

Colind sărac,
Suflet sărac.

Citește restul acestei intrări »


Genul gramatical… „trac”

28/04/2015

de Angela Monica JUCAN

Mircea Vulcanescu

Mircea Vulcănescu

Faptul că pentru desemnarea modalităţii românul a folosit ideea de chip este […] o dovadă a predominării unei structuri metafizice persona-
liste asupra unei structuri obiectiviste.
1

Pentru gramatică, în aspectul ei teoretic, problema genului, deşi cercetată, face parte încă din „tainele” nu se ştie cât de „profane” sau, poate, în întregime sacre ale gramaticii reale, ale gramaticii ca fenomen manifest, vădit, ca fenomen care rulează indiferent cât de bine (ori dacă) poate fi explicat sau înţeles. Genul este o caracteristică fixă a substantivului, este un dat în sensul de „ursită” a substantivului. Neologismele îşi fac intrarea în limbă cu genul deja hotărât, mult înainte de a se fi acomodat (cât de cât) flexionar şi ortografic. De predestinarea genului cuvântului împrumutat nu e străină, dar nici răspunzătoare desinenţa din limba de origine. Spunem, fără să fi deliberat: un soft, două softuri şi atâtea altele. Fără chibzuială prealabilă, majoritatea neologismelor (pentru siguranţă, probabil) sunt neutre2: apropo, kitsch, look, randevu, trenci, pentru a da câteva exemple mai noi şi mai vechi, „mai” asimilate, sau încă în forma grafică iniţială. Acest gen, neutrul, este, deci, prosper. Citește restul acestei intrări »


„Ei, sfinţii noştri părinţi morţi mult prea de tineri” (Gheorghe Chivu – încercare biografică – partea a doua)

15/03/2015

de Angela-Monica JUCAN

Dar eu, cu numele de-acum al meu nu seamăn[1]

Tatăl lui Gheorghe Chivu este Dobre Chivu, fiul lui Brodeanu.

Gheorghe Chivu

Gheorghe Chivu

Pentru că Gheorghe Chivu face câte o precizare despre numele părinţilor lui, ne vom opri puţin, aici, la numele Dobre. Gheorghe Chivu spune numai că „numele mic al tatălui este specific onomasticii din Câmpia Dunării”. Vom adăuga noi că Dobre e nume vechi, însuşit de români din antroponimia slavă, încă din perioada aşezării slavilor pe pământul nostru[2]. Descifrarea sensului numelui nu e dificilă: înseamnă „bun”. Ce n-a ştiut, probabil, Gheorghe Chivu, este faptul că Dobre este vocativul lui Dobru (ca Petre, pentru Petru).

Rămas orfan de tată, Dobre, născut Brodeanu, a devenit Dobre Chivu, prin înfierea lui (nu ştim la ce vârstă), de către Paraschiv Chivu (nume pleonastic!) care nu avea copii. N-a fost de-ajuns războiul. A mai trebuit şi această multiplă dramă: mama să înstrăineze nu nişte bunuri materiale, ci, sfâşiat din suflet, un copil (dar, oare, numai unul?); copilul să fie el cel la care s-a putut renunţa; fraţi despărţiţi; o relaţie familială de vitregie. Nu ştim cât a fost caritate şi cât interes în această „tranzacţie”. De bună seamă, pe lângă blidul de zeamă primit, copilul a fost un ajutor în gospodărie şi la lucrul câmpului. Nu ştim nici cât de înstărit a fost tatăl adoptiv şi ce moştenire promitea. În orice caz, putea fi vorba doar de una materială – casă, acareturi, pământ, animale, pentru că Paraschiv Chivu nu s-a preocupat să dea copilului o minimă ştiinţă de carte. Eu sunt fiu de ţăran sărac şi analfabet[3] – spunea poetul, într-un interviu din care reiese şi că nici moştenirea materială n-a fost prea mare. Citește restul acestei intrări »