„Grădinile suspendate” ale cultivatorilor de spirit

MOTTO: „La vie est faite d’illusions. / Parmi ces illusions / certains reussissent. / Ce sont
elles qui constituent la réalité”. („Viaţa e făcută din iluzii. / Între aceste
iluzii, / unele reuşesc. / Ele sunt cele care constituie realitatea”.)
– Jacques Audiberti – scriitor francez (1899-1965)

de Mirel GIURGIU

Trăim într-o lume stăpânită de puterea imaginii, o lume în care realul şi virtualul se contopesc de-o manieră pe cât de confuză, pe atât de derutantă pentru mine… poate şi pentru alţii care aşteaptă altceva din partea prezentului…

Vizavi cu desfăşurările cotidiene, stă sufletul meu în căutare de repere; de rosturi bine definite, de exprimări autentice ale unor trăiri autentice…

Convivialitate

Motto: L’amitie c’est bon comme Du Bon Pain…

de Mirel GIURGIU

Împărţim visările, neajunsurile şi speranţele
ca pe nişte felii de pâine caldă,
pe mese întinse de priviri avid înfometate
de nimburi irizând chipuri dragi inimii
ce ademenesc sufletele noastre
în fluxul-reflux, diurn-nocturn,
în care un perpetuum mobile ne macină fiinţa
dansând pe căile aferente-deferente
îmbibate de tandemuri de porniri
gonind dinspre memorie către uitare,
dinspre cunoştinţă spre recunoştinţă,
cascade de nelinişti,
torente de trăiri, urcuşuri spre năzuinţi –
aburel de văzdurel –
văz-duhul cum văz suflul
iscat de evantaiul de emoţii
răspândite-n mine, dinspre suprasensibil
spre sensibil –
infinitul coborâtor în finit
moarte şi-n viere,
amar pelin, adulcită miere,
tot ce-i bun azi,
mă tem că mâine piere
asta mi-e viaţa –
amestec de urcuşuri şi cădere
peste care zilnic se revarsă
Niagare de simţiri,
treziri şi adormiri, agonii-reverii
de-aş şti şi de-aş putea le-aş împărţi cu tine, cititorule,
ca pe nişte felii de pâine caldă
scoasă din cuptorul duhului-zădufului –

URARE DE ANUL NOU

Calinic

de Mirel GIURGIU

Prea curând iată-l că vine
Cu alai din Univers
Torcând timpul pe ruine
Şi făcând din noapte vers,
Anul Nou, copil minune
Din pleiada lui Saturn
Râsul lui să ne cunune
Şi speranţa c-o fi bun…

Anul Nou, fecior zeiesc
Puritatea ta mă-ndeamnă
Clipa s-o blagoslovesc
Sub luceferii de iarnă.
Zic un vers, zic bucurie
Sun din cornul de argint,

Norocos Anul ne fie,
Facă-se ce-n suflet simt…

Din fereastra ce-o deschid
Desluşesc în taina nopţii
Cum se varsă timp fluid
Văd luceferii venind
Dinspre nesfârşitul bolţii
Către neostoită fire
Care-n zorii ei de gând
Stăruie în devenire
Porţi cu vise smălţuind.

Crăciun

de Mirel GIURGIU

Vezi tu, Cantacuzine,
steaua de-argint lucind din Bethleem
cu irizări creştine
peste durerile de ieri, de azi, de mâine…?
Crăciun-creatione, un început de pace pentru fire,
pe-afară-n alb încremenit pământul tace
peripatetizez cu tine,
cu Platon gândind şi pentru mine,
hai, vino să ne lăsăm uitaţi printre coline,
purtaţi de duh spre mănăstiri Cantacuzine…
să ne-ntâlnim cu apostolii sub bolţile creştine –
din fresce verzi albastre
să curgă mir pe capetele noastre,
suind pe umeri îngereşti
la tronul sfânt sub cer de Voroneţ,
ne-om închina împărăţiei de lumină
a Domnului Hristos –
El singur poate lumea între iad şi rai
pe talgere în cumpănă s-o ţină…

Cântul alb

de Mirel GIURGIU

Un cântec alb mă-nvăluie pe-afară,
O pace şi-o-ntristare semeaţă de-nceputuri,
Mă duc cu gândul la ierni de-odinioară,
Când morile cereşti cerneau ca pe-o faină,
Din coşurile ’nalte, zăpezi lucind în tină.

Un cântec alb îmi vine de departe
Cu stele rătăcite în zăpadă
Ascult discursul iernii-nsângerate
Tot năzuind la fulgii ce-or să cadă.

Cetatea Chioar

Doctorului Vasile Selegean, catharsis prin neuitare

de Mirel GIURGIU

Vraja acestei clipe mă cheamă
pe o colină verde din Chioar,
de unde se văd în zare lucind
apele ca nişte săbii…
Pe ziduri verzi, zdrelite de vremi
se prelinge tăcerea secolilor
adormiţi întru sânge
având drept singuri martori
sfinxul enigmatic al pădurii statornice
şi invariabila melancolie a românului…

Bărbaţii înverşunaţi de altădată
nu-şi mai fac semnul crucii cu sabia,
nici nu-şi mai amestecă strigătele
cu tropotul cailor încinşi în luptă –
bărbaţii înverşunaţi de altădată
nu se mai înfierbântă copleşiţi de beţia victoriei –
ei s-au pietrificat aici lângă contraforţii cetăţii
mântuiţi de vitejia şi neclintirea lor
în vaietul veacului vecilor.

Rugă [Din câte vorbe nerostite]

de Mirel GIURGIU

Din câte vorbe nerostite,
mult mai multe sunt gândite,
convertite

într-o mie de trăiri,
de vise-n pulberi de speranţă cristalină,
de nostalgii cu care inima în ritmul lor suspină…

Orhidee

de Mirel GIURGIU

Orhidee,
metamorfoză vie în idee,
În crâmpee
de flori colorate,
risipite în amiaza de gânduri
cu iz de adevăruri,
cernite de morile inimii
dialogând cu lumina de dincolo de veacuri
revărsată peste noi
şi păstrată cu grijă în adâncurile fiinţei –
arvuna timpului în lupta zilnică a omului
cu ierbile efemeridelor
crescute peste florile gândului…

În zori

de Mirel GIURGIU

M-am trezit ca să dau la o parte giulgiul nopţii,
simt îmbrăţişarea unei chemări neobişnuite
apoi aud o voce calmă,  aşezată,  care mă îndeamnă:
vino să dezveleşti chipul zilei şi să-l săruţi,
vino să te închini minunii celei dintâi
care este pulberea supernatanta a luminii
peste lacrimile nopţii…

Copacul strugure

de Mirel GIURGIU

Dacă aş putea,
aş planta în grădina fiecărui prieten
un copac strugure –
trunchiul împreunat cu fructul –
o metaforă vegetală
ca o declaraţie de iubire
care să stăruie în toate anotimpurile…
în toate amintirile, în toate inimile…