SĂRBĂTORI PĂGÂNE

06/03/2013

foto_Delia Florea_1

de Milian OROS

Eram mai mulţi prieteni adunaţi în chioşcul de sub vişinul din fundul grădinii mele. Nu sărbătoream ceva anume, ne întâlniserăm pur şi simplu la o cină între prieteni. Timpul zbura pe nesimţite, împărţit cu dărnicie în fel de fel de discuţii. Dezlegarea limbilor o făcuse vinul roşu, de Uileac. Seara era frumoasă, liniştită, şi corul greierilor ne adusese în suflete o armonie aparte. Lumina gălbuie din chioşc ne proiecta umbrele peste iarba de sub vişin, ţesând figuri magice. Văzându-le, gândul mi-a zburat la anii copilăriei, alunecând aproape firesc spre atmosfera plină de mistere din şezătorile de altădată. Un timp, am încercat, exagerând, evident, o translatare temporală a ei în trăirea prezentului. N-am reuşit în totalitate. Oglinda sufletească mă năpădea cu imagini tulburătoare, care nu puteau trăi decât în acel timp trecut, dar neuitat. Mă vedeam culcat în pătuţul de lângă sobă urmărind cu ochii larg deschişi poveştile vecinelor noastre, adunate în odaie, la şezătoare. Se făcea clacă la torsul cânepii. Caierele de cânepă, prinse de cozile furcilor cu sfoară, se transformau în fire lungi, nesfârşie, pe fusuri ce se roteau ca nişte titirezi între degetele torcătoarelor. Credeam că erau fermecate. Privirea îmi era atrasă de ele ca şi când roţile lor ar fi fost magneţi vrăjiţi, cu puteri magice. Doar poveştile cu strigoi, feţi-frumoşi şi zmei, spuse de torcătoare, aduceau eliberarea.

De parcă ar fi ştiut pe unde-mi hălăduia gândul, o aud pe Maria, ceva mai în vârstă ca mine, spunându-ne: Citește restul acestei intrări »