MONUMENTE DE ARHITECTURĂ POPULARĂ DIN ZONA CODRU – JUDEŢUL MARAMUREŞ (I)

casa din Urmeniş

de Traian URSU*

Zona etnografică Codru, deşi unitară din punct de vedere cultural şi economic, localităţile cuprinse aici, de-a lungul secolelor au făcut parte din proprietăţi sau organizări administrative, respectiv judeţe, diferite. Faptul s-a perpetuat până în zilele noastre, când localităţile zonei, aproximativ 60 la număr, se află în judeţele Maramureş (31 dintre ele), Satu Mare şi Sălaj[1].

Denumirea de Codru a acestui spaţiu vine de la pădurile întinse existente odinioară, din care au rămas însă suprafeţe reduse astăzi. Sunt unele comune care au sub 20% din suprafaţă pădure şi doar una singură cu 41-50%[2].

Din trecut încă, se dezvoltă aici meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului, din care localnicii îşi confecţionau aproape toate uneltele necesare ocupaţiilor de agricultori şi crescători de animale. Tot din lemn îşi ridicau casele şi anexele gospodăreşti[3].

Meşteşugurile amintite s-au perfecţionat de-a lungul câtorva mii de ani de locuire permanentă aici. Din epoca bronzului şi a fierului se cunosc urme de cultură materială scoase la lumină în localităţile Bicaz şi Oarţa de Jos[4] şi urme constante pe locul numit „Sub pădure”[5] în Ardusat. Toponime ca „La Cetate” în Asuajul de Jos, „Cetate” şi „Dâmbul Berţei”[6] în Ardusat sunt alte dovezi de locuire continuă aici.