Dirijarea influenței exercitată de TV

de dr. Vlad Ioan BONDRE

Este cunoscut faptul că la baza conduitei etice stau obișnuințele morale și trăsăturile de caracter formate de-a lungul anilor și consolidate prin transpunerea lor consecventă în practică. Stabilizarea noastră ca indivizi se reflectă prin deciziile pe care le luăm ca urmare a influențelor externe. Din nefericire, suntem predispuși a ne împropia din mesajul transmis fără a cerceta în amănunt înțelesul subliminal, fapt ce ne poate încadra în categoria consumatorilor de ireal.

Tranziția de la informare la cunoaștere a suferit mult în ultimii ani, iar ceea ce ni se transmite azi prin mijloacele moderne de informare în masă face parte dintr-un sistem de conversie a credinței sau de pervertire a minții. Deși ne catalogăm ca fiind pregătiți pentru a păstra o decență a crezului și a realității, ne lăsăm, totuși, dirijați de semnalele hipnotice de tip mass-media.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 372 (16-30 aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Biserica și Marea Unire (I).
Biserica Ortodoxă Română este cea mai veche instituţie organizată, cu continuitate neîntreruptă, a poporului român. Doar instituţia familiei o depăşeşte ca longevitate. De aproape două mii de ani pe pământul românesc s-a adus slavă lui Dumnezeu prin nenumăratele slujbe ce s-au oficiat; de aproape două mii de ani speranţele românilor s-au îndreptat către Dumnezeu; de aproape două mii de ani românii s-au adunat la vremuri de restrişte în jurul Bisericii, precum puii în jurul cloştii. De aproape două mii de ani în altare şi la strane a răsunat aceeaşi limbă românească pe tot teritoriul pe care au locuit români, unde s-a vorbit limbă românească.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 369 (1-15 martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Pomeni, parastase și sarindare. În ultimii ani, sunt tot mai des întrebat de credincioși din parohie, ca și, telefonic, de alții din afara parohiei, despre tot felul de amănunte privind pomenile, parastasele și sarindarele. Sunt întrebat, spre exemplu, câți colaci se pun, ce se pune pe colaci, ce lucruri trebuie să se dea de pomană (haine, cănuțe, pahare etc.), când se fac parastasele, cum se așază mesele, ce se pune la toiag etc.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 368 (16-28 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Struțocămila (II). În numărul trecut prezentam cazul unui pastor sectant care încerca să se substituie când unui preot, când unui episcop, doar pentru a-și păcăli adepții. Se folosea de însemnele Bisericii Ortodoxe, deși învățătura lui de credință le disprețuiește.

ingrediente pentru Sf. Mare Mir

Întâmplarea a făcut ca într-o zi să nimeresc iarăși o emisiune de acest gen, susținută de alt confrate al stimabilului de care am vorbit. M-am minunat văzând cu câtă nerușinare se continuă aceeași practică șmecherească de inducere în eroare a unor oameni de bună-credință, care-și caută sănătatea, pacea, alinarea necazurilor etc. Dar să vedem despre ce este vorba!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 347 (1-15 aprilie)

(fragmente)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.
Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.
Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 344 (16-28 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Dumnezeu e viu!
La sfârșitul veacului al XIX-lea, un filosof german, Nietzsche, declara că „Dumnezeu a murit!” Pur și simplu. Considera credința oamenilor drept viața lui Dumnezeu. Vedea necredința din jurul lui și trăgea concluzia că Dumnezeu a dispărut odată cu credința oamenilor. Oricum, zicea el, omul este din fire o ființă religioasă, sentimentul religios este înnăscut în om. Ca atare, în locul lui Dumnezeu trebuie pus altceva în sufletul omului. Cel mai potrivit ar fi tot omul, adică omul să fie dumnezeul omului. Ciudată teorie!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 325 (1-16 mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El le-a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor. Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat. Fie ca această zi din an să aducă fiecăruia dintre noi puterea jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și, mai ales, fie ca această zi să deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire! Hristos a înviat!

*

Între politică și morală. Între politică și morală, este o prăpastie greu de trecut. Nu o spun eu, ci oameni mari ai istoriei. Un filosof italian, Machiavelli, spunea că în politică n-are ce căuta morala, ci doar interesul. Rareori s-au remarcat conducători de state cu comportare morală, de sfinți.

Eseu. Distrugerea Cărţii ca depozitar al Spiritului

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

1. Distrugerea directă a Cărţii prin ardere

Problema cred că ar trebui abordată doar după clarificarea răspunsului la întrebarea: dacă inventarea scrierii a fost un lucru bun sau un lucru rău. Sau, mai exact, în ce măsură a fost un lucru bun şi în ce măsură un lucru rău? Bineînţeles, pentru omul de bun-simţ întrebarea poate părea ciudată, pentru că acesta va crede că inventarea scrierii a fost un lucru necondiţionat bun, dar în istoria filosofiei întrebarea a fost pusă cu claritate, chiar în aceşti termeni, de către Socrate, într-un binecunoscut dialog platonic (Phaidros, 274d-275e).

Socrate repovesteşte, în felul său, vechiul mit egiptean[1], potrivit căruia scrierea ar fi fost inventată nu de către muritori, ci de către Zeu. Toth era la vechii egipteni un zeu selenar, aşadar un zeul al luminii puţine şi ambigue, reprezentat ca un om cu cap de pasăre cu vedere pătrunzătoare, zeu civilizatoric personificând cunoaşterea în genere, ştiinţa şi înţelepciunea, el este totodată inventatorul geometriei, astronomiei şi al scrisului, patronul scribilor şi călăuza sufletelor morţilor. Deci, zeul Toth se prezintă cu invenţia scrisului la Faraonul care domnea atunci la Theba. Îi zice: priveşte, mărite Faraon, ştiinţa scrisului îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte. A fost găsit leacul împotriva uitării. În schimb, Faraonul îi spune că mai întâi trebuie să judece asupra a ce este folositor şi ce este păgubitor în invenţie. Faraonul susţine că, totodată, inventarea scrisului va avea şi efecte păgubitoare, că scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care îl vor deprinde şi le va slăbi ţinerea de minte, prin lipsă de exerciţiu şi lenevie.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 306 (16-31 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ticăloşii. În ultimele zile am fost cutremuraţi toţi, aflând de ticăloşiile petrecute în domeniul medical. Nici nu se uitase bine scandalul analizelor falsificate de anul trecut. Acum au fost descoperiţi medici specialişti în tratarea cancerului, care primeau sume imense, cât şi plata unor concedii în străinătate, excursii etc., pentru a prescrie bolnavilor anumite medicamente, iar acestea erau… apă distilată! „Medicamentele” respective erau decontate de Casa de Asigurări, adică din banii publici adunaţi de la contribuabili. Erau implicate în această megaescrocherie nu numai medici, ci şi fabricanţi şi difuzori de medicamente. Indivizii aceştia nu făceau răul pe care-l făceau de foame, fiindcă erau printre cei mai bogaţi, ci, pur şi simplu, din plăcerea de-a câştiga cât mai mult, indiferent de mijloacele prin care obţineau profitul. Puteau, oare, să doarmă liniştiţi, să mănânce liniştiţi, să-şi privească în ochi copiii, ştiind cum au câştigat averea?
Cancerul este cea mai cumplită boală a începutului mileniului acesta. Dacă în mileniul trecut au secerat milioane de vieţi omeneşti ciuma, holera, tuberculoza şi altele, de data aceasta un nou monstru hămesit înghite fără saţ mii şi mii de vieţi omeneşti. Aş putea spune că aproape jumătate dintre înmormântările la care am participat în ultimul sfert de veac au fost ale unor oameni doborâţi de cancer, în urma unor suferinţe cutremurătoare. Trăim cu speranţa că într-o bună zi – pe care o dorim cu toţii să fie cât mai apropiată –, minţile luminate ale lumii vor reuşi să dea la lumină medicamentul miraculos, care să pună capăt acestei cumplite maladii. Ne rugăm pentru aceasta lui Dumnezeu, aşa cum ne rugăm şi pentru alinarea suferinţelor celor atinşi de boală. Este revoltător, însă, când afli că tocmai cei care ar trebui să ne pună la dispoziţie cele mai bune medicamente, ne înşală şi ultima speranţă! Sperăm că instituţiile îndreptăţite îşi vor face datoria şi în cazul de faţă şi sistemul va fi curăţit de asemenea uscături!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 295 (1-15 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Chipuri şi măşti. Se schimbă vremurile, se schimbă oamenii! Tot mai grea este viaţa, tot mai multe dezamăgirile! În jurul nostru observăm cu uşurinţă tot mai mulţi oameni care nu mai au nici un respect pentru cuvântul dat, pentru promisiunea făcută. Fiecare îşi urmăreşte interesele, cu isteţime diabolică, chiar dacă e nevoie pentru aceasta să recurgă la minciună, la jurăminte şi acte false, la violenţă sau chiar la crimă. Priveşti zi de zi la televizor şi te uimesc cazurile mai-marilor noştri, care se dovedesc a fi fost doar nişte escroci, nişte farsori, nişte bişniţari puşi pe căpătuială cu orice preţ, care au călcat în picioare interesele ţării în favoarea propriilor interese. E greu astăzi să construieşti un coteţ pentru un porc, ca om de rând, cu venituri rezultate din muncă cinstită; e greu să crezi că din câştigurile licite au construit unii palate, pe care ar fi invidioşi împăraţii din poveşti, că se plimbă cu maşini de un lux exorbitant, că îşi pot permite concedii în locuri exotice, la preţuri astronomice, că deţin sume ameţitoare. E dureros să vezi tot mai mulţi semeni de-ai noştri cotrobăind în tomberoanele de gunoi, ca să-şi găsească ceva de mâncare, în timp ce festivităţile, petrecerile, aniversările şi tot felul de chermeze ale mai-marilor zilei nu se mai sfârşesc.

Pe vremea romanilor, exista obiceiul ca, atunci când murea cineva, să i se facă o mască de ceară, care i se aşeza pe faţă. Masca era mulată pe faţă în aşa fel, încât imita întru totul faţa aflată dedesubt. Din cauza căldurii, faţa adevărată se deforma. Cu toate acestea, cei care veneau la priveghiu, la înmormântare, vedeau doar masca, cu imaginea frumoasă, normală, a feţei. Numai când venea câte un prieten apropiat sau câte o rudă cerea să-i vadă adevărata faţă, adică sine cera, fără ceară. De acolo a ajuns în limba română cuvântul „sincer”, adică fără falsitate, adevărat, curat.