Cursul „Zestrea strămoşească a Maramureşului” l-a avut ca invitat pe dr. Ioan Marchiş

08/04/2015

de Gelu DRAGOŞ

Joi, 2 aprilie 2015, la cursul „Zestrea strămoşească a Maramureşului”, ajuns la numărul 8, a fost invitat Ioan Marchismaestrul Ioan Marchiş. În prima parte s-au prezentat câteva semne sacre maramureşene, printre care şi nodul dacic. Sculptorul Ioan Marchiş clasifică nodul dacic în patru variante principale: „1. nodul sacru (centrul gol, sonor); 2. nodul dracului (cu fiecare element din compoziţie diferit de celelalte şi cu centrul plin); 3. nodul nonspaţial (element plan sau în relief, deseori confundat cu simbolul soarelui); 4. nodul labirint”. Discursul maestrului Ioan Marchiş a fost deosebit de captivant. Experienţa, priceperea de a mânui cuvintele i-a acaparat pe cursanţi.

În a doua parte a cursului, lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchişan a prezentat semnificaţia Floriilor, Moşii de Florii şi Moşii de Paşti din Ungureni, Ţara Lăpuşului. „În prezent, Moşii de Paşte au loc în Ungureni la biserica veche de lemn din sat împrejurul căreia se află şi cimitirul (se aprind la morminte lumânări, la miezul nopţii, la căpătâiul celor adormiţi; lângă biserica veche sunt lespezile de piatră), iar Moşii de Florii şi Moşii de Ruslii au loc la biserica nouă din satul Ungureni (la biserica nouă din sat lipsesc lespezile de piatră, mesele, iar colacii, prinosul, crestata, pupii se pun pe faţa de masă brodată sau pe desagă). În trecut, vasele cu seminţe care urmau să fie semănate în ţarină (nu lipseau sarea, tămâia, lumânarea) se ridicau de la biserică de Florii” – a subliniat lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchişan. Citește restul acestei intrări »