Ce se întâmplă de nu apucăm să facem!

de Alexandru PLEŞEA

A face este un proces de A FI + A ȘTI.
A fi este procesul în care știi de tine în timp ce faci, cum te simți, ce scop ai, cum te adaptezi.
A ști este procesul în care utilizezi resursele pe care le ai: vorbire, gândire, cunoștințe, mâini, idei etc.

„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE”…

de Vavila POPOVICI
Raleigh, Carolina de Nord, SUA

Munca este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea bunuri materiale şi spirituale. Dintre toate tipurile de activităţi, munca ocupă locul cel mai important în viaţa omului. Ea trebuie exersată din copilărie şi mai departe pentru formarea personalităţii şi a identităţii adultului. Munca este o condiţie a existenţei, dar şi o dovadă a sănătăţii noastre fizice şi sufleteşti. Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a putea munci. Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie mulţumit şi să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii împlinite. „Plăcerea serviciului aduce perfecţiune muncii”, spunea Aristotel, după cum, invers, perfecţiunea muncii aduce mulţumire şi plăcere.

Chiar dacă munca pretinde efort, ea nu constituie o povară a vieţii, fiindcă ea angajează omul spre un scop creator, care pe măsură ce este împlinit, aduce satisfacţia materială dar şi pe cea sufletească. Fiind condiţia esenţială a vieţii, munca este sfântă ca viaţa însăşi, fiindcă ambele au origine divină, iar Dumnezeu binecuvântează totdeauna munca cinstită. Ea trebuie pornită cu entuziasm, făcută cu plăcere, nu în zadar Confucius medita: „Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă”, a se înţelege – trudă. Sau, în exprimarea academicianului Grigore C. Moisil: „Munca este o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place”.