Întruparea Fiului lui Dumnezeu – prilej de speranță, lumină și înnoire

24/12/2020

craciun-2016_felicitare_constantin-mindruta

În aceste vremuri de grea încercare suntem chemați, ca prin dragostea și credința noastră, să dăm speranță omenirii, mărturisind prin faptele noastre că Izbăvirea lumii – Iisus Hristos – s-a născut. Întruparea Sa a luminat popoarele, a înnoit făpturile, a transformat inimile împietrite, a adus pacea și dragostea pe pământul păcătos. Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos este dovada iubirii milostive și supreme a lui Dumnezeu față de om – coroana creației, de aceea se cuvine să fim mulțumitori pentru toate darurile primite, ca întru această înțelepciune, la rândul nostru, să putem dărui și altora o parte din bucuriile acestei vieți. Citește restul acestei intrări »


Chemarea tinerilor la praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos. Repere misionare

22/12/2018

 

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Într-o societate marcată de criza spiritualității, tânărul contemporan caută toate mijloacele de afirmare a trăirilor sale interioare, prin raportarea la ceea ce el este deja, chip și asemănare. Drumul pe care pornește este unul anevoios, presărat de încercări, ispite și neputințe, motiv pentru care este imperios necesar ca acesta să fie însoțit în permanență de energia celuilalt.

Tânărul modern conștientizează că nu poate exista fără oamenii din jurul lui, fapt ce determină o deschidere spre lumea celor buni și deopotrivă a celor răi, dar prin focul iubirii lui poate tria, transforma, îmbrăca în aceeași haină a dragostei pe toți. Observator al mobilităților cotidiene, tânărul remarcă o situație reală, aceea că există oameni în jurul lui care nu pot exista fără atașament. Concluzia la care acesta ajunge, cuprinde porunca iubirii sădită de Mântuitorul Iisus Hristos în ființa lui, care se rezumă la demnitatea de a păstra în inimă, fericirea celorlalți. Izvorul acestei fericiri constă în permanentizarea dialogului cu aproapele, prin binecuvântarea trimisă de Dumnezeu Tatăl.   Citește restul acestei intrări »


Sfânt Praznic cu bucurie!

24/12/2017

catavasiile-nasterii-domnului_fragment

Fie ca Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să ne găsească cu sufletul-iesle de lumină și căldură, Preaînaltul să-și aplece bunătatea asupra pământului. Să dăm mai departe dar din darul divin.

Vă invităm să ascultați două colinde trimise redacției de Domnul colonel OVIDIU PURDEA-SOMEȘ
Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 292 (16-31 decembrie)

10/01/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

colt_de_paraclis_foto_delia_florea (1)Dragii mei enoriaşi!

Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, linişte sufletească, bună înţelegere şi trăire în Duh şi Adevăr. La mulţi ani!

*

Spaimele Mariei. Sărbătorim Naşterea Domnului Iisus Hristos, sărbătoare numită în popor Crăciunul. Suntem fascinaţi de frumuseţea colindelor, de datinile şi obiceiurile care sunt legate de această mare sărbătoare. Participăm sau nu la slujbele care se oficiază, primim sau nu pe preotul ce vine cu icoana la casele noastre. Suntem însă foarte preocupaţi de tăierea porcului, de „pomana” porcului, de pregătirea a numeroase feluri de mâncare, procurăm băuturi cât mai diverse şi cât mai excitante.

În cântările şi rugăciunile din slujbele de la Naşterea Domnului, în predici şi pastorale se vorbeşte mai cu seamă despre Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii, ca Mesia cel promis de Dumnezeu, despre împăcarea lui Dumnezeu cu neamul omenesc. În colindele româneşti este abordată o temă foarte sensibilă, aceea a stării sufleteşti a Sfintei Fecioare Maria. Câţi dintre noi am încercat să descifrăm în paginile Sfintelor Evanghelii ce se petrecea în sufletul acelei tinere fete, care colinda pe străzile Betleemului ca să-şi găsească un loc potrivit ca să nască. Starea de tensiune, de teamă de necunoscut, o urmărise de aproape nouă luni. Acum era în faza finală, aproape epuizată sufleteşte şi trupeşte. Dar să urmărim filmul evenimentelor:

Nu trecuse mult de când Ioachim şi Ana, părinţii Sfintei Fecioare, muriseră. Durere dublă pentru unica fiică: pierderea părinţilor, teama de viitor. O ia în grijă ruda cea mai apropiată, fratele tatălui său, bătrânul Iosif. Nu este tinerelul acela care plesneşte de tinereţe şi frumuseţe, pe care-l găsim în acele tablouri ce se vor icoane, venite din Apus de la diferiţi duşmani ai adevărului biblic. Viitorul îi rămânea tot neclar.

Sfânta Fecioară Maria este vestită de Arhanghelul Gavriil că va naşte un fiu. Nu este chiar aşa simplu pentru o fată ca să accepte o asemenea veste. Ea exclamă surprinsă: „Cum îmi va fi mie aceasta de vreme ce nu ştiu de bărbat!” I se explică şi primeşte sarcina aceasta cu ascultare şi supunere: „Fie mie după cuvântul tău!” Arhanghelul dispare, dar temerile nu. Simte nevoia ca să se sfătuiască cu cineva. Nu avea curajul să-i spună lui Iosif ceea ce i se întâmplase. Era diferenţă mare de vârstă, de sex, lipsă de încredere. Şi, totuşi, simte nevoia să vorbească cu cineva şi să-i ceară sfatul. Pleacă într-un sat în munţi, unde avea nişte rude, pe preotul Zaharia şi pe soţia acestuia, Elisabeta. Înainte de a spune ea secretul care o frământa, mătuşa Elisabeta are o descoperire cu privire la minunea ce se petrecuse cu nepoata şi o ajută să-şi deschidă inima. Un moment de bucurie trăieşte Sfânta Fecioară, când vede că cineva o înţelege şi o laudă pentru că era aleasa lui Dumnezeu. Era primul om care afla adevărul şi nu o condamna. Conform legii mozaice, o fată care rămânea gravidă, cum şi o femeie care era descoperită că are relaţii cu bărbaţi din afara căsătoriei erau ucise cu pietre lângă zidul cetăţii. Evreii erau neiertători în această privinţă. Sfânta Fecioară nu putea să spună public că „Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt!” Situaţia i s-ar fi agravat, fiindcă pe lângă acuzaţia de necinste intervenea şi alta, mai gravă: blasfemia. Rămâne la rudele sale Zaharia şi Elisabeta trei luni. Este semn că se temea să se întoarcă acasă. În sat nu o cunoştea nimeni, acasă o cunoşteau toţi. Îi era teamă şi de reacţia lui Iosif. Nimeni nu ar fi crezut adevărul ei. Era vârsta la care fetele visează la viitorii soţi şi folclorul popoarelor şi literatura este plină de cazuri când fetele sunt vizitate în vis de „zburători”. La noi, Ion Heliade Rădulescu are o poezie intitulată chiar Zburătorul, iar Luceafărul lui Eminescu este de referinţă în acest sens. Aşa ar fi socotit oamenii vremii şi despre Sfânta Fecioară. Citește restul acestei intrări »