de pr. Radu BOTIȘ
Leru-i ler, scobor din cer
Îngeri sfinţi, în rugăciune
Dorind parcă a ne spune
Adevăr dintru mister.
Colindăm colinda sfântă
Glasul bunului creştin,
Lumea întreagă azi cuvântă
Fraţi creştini, mai buni să fim.
de pr. Radu BOTIȘ
Leru-i ler, scobor din cer
Îngeri sfinţi, în rugăciune
Dorind parcă a ne spune
Adevăr dintru mister.
Colindăm colinda sfântă
Glasul bunului creştin,
Lumea întreagă azi cuvântă
Fraţi creştini, mai buni să fim.
Cuprinși în dragostea infinită a lui Dumnezeu care a binevoit ca Fiul Său să ia chip de rob, purtând în Sine nașterea noastră din nou, binecuvântați fiind de cununa darurilor Sale – a Luminii călăuzitoare de Viață și a Speranței venite prin nașterea Pruncului Iisus, se cuvine ca acum, în prag de Crăciun, să ne îndreptăm atenția spre toți colaboratorii revistei e-Bibliotheca Septentrionalis.
Cu siguranță, emoția, sinceritatea și bucuria au fost atributele care au definit împreuna noastră lucrare, iar materialele transmise au fost adevărate mărgăritare ale procesului de culturalizare necesar societății în care trăim. Fiecare articol a reprezentat o ieșire din matca rutinei, o deschidere spre nou, un îndemn spre fenomene axiologice încununate de virtute, motiv pentru care Vă mulțumim și Vă invităm, ca și în anul care urmează, să ne socotiți vrednici conlucrători ai instruirii culturale, științifice, sociale.
Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos să ne fie tuturor prilej de bucurii incomensurabile, pace, sănătate, mântuire, Citește restul acestei intrări »
de Mária BERÉNYI
Cartea intitulată: „Cîntări dumnezeieşti la praznicile Mîntuitoriului nostru, Isus Hristos, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, şi ale altor sfinţi ce se prăznuiesc” a fost publicată la Tipografia din Buda în 1815, în volumul lui Ioan Tincovici, atunci cantor la biserica greacă-macedoromână din Pesta, cartea având 50 de pagini.
Din cele opt cântări riguros bisericeşti, închinate naşterii lui Hristos, una, care începe cu versul „O, ce veste minunată” (p. 8. ), avea să devină cea mai cunoscută colindă de Crăciun până în zilele noastre: Citește restul acestei intrări »
Din toată inimă și din LUMINA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS vă transmit gânduri bune, deplină sănătate, putere de muncă, cât mai multe împliniri sufletești, deosebite realizări profesionale și spirituale.
LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI!
Cu prețuire și mult drag,
Eugen-Nicolae Rotărescu Citește restul acestei intrări »
de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE
Odată cu căderea protopărinților, universul interior al omenirii a abolit făcându-se pricină ispitei. În baza acestui context și în măsura iubirii lui Dumnezeu, Mesia – Izbăvitorul lumii a venit pe pământ pentru a aduce pacea, bunaînvoire între oameni, restabilind legătura pierdută dintre om și divin. Iisus Hristos, cea mai marcantă personalitate a întregii lumi, Și-a asumat deșertificarea pentru a înnoi întru bucurie creația care aștepta cu nerăbdare un răscumpărător. Dar această bucurie a chipului pierdut nu s-a realizat imediat, ci în momentul în care omul a ajuns să conștientizeze starea de păcătoșenie în care se afla. Acest fapt a determinat maturizarea lui spirituală, căci în dorul stării paradisiace, omul și-a adus aminte de piedestalul pe care a fost așezat – cel dintâi între făpturile lumii. Venirea Mântuitorului Iisus Hristos la „plinirea vremii” sau cu alte cuvinte, la punctul în care omenirea nu se putea salva de una singură, conferă o imagine clară asupra decadenței ființiale și spirituale în care se afla omul. Starea lumii la venirea Mântuitorului a fost dezorganizată, influențată de marile curente filosofice și de doctrinele unor partide sociale, fapt ce a determinat o reticență Citește restul acestei intrări »
selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ
„MIRON
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României.
Celor ce vor asculta și ceti aceste povețe părintești:
Har și Pace de la Părintele cel ceresc; iar de la Noi binecuvântare și salutare arhiepăstorească.
Iubiţi fii sufleteşti!
«Hristos pe pământ… ÎNĂLŢAŢI-VĂ».
Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos e sărbătoarea păcii şi a unei noui întocmiri a vieţii omeneşti; – întocmire, în care puterea spirituală stăpâneşte şi conduce, ca cea dintâiu, viaţa omenească în toate manifestările ei. Câte îndrumări luminoase se desprind din îmbrăţişarea cu credinţă şi smerenie a faptului Naşterii Domnului! Vieaţa individuală, vieaţa familiară, ca şi vieaţa socială, în întregimea ei, îşi poate găsi întărire şi sprijin puternic numai folosindu-se de îndrumările date omenirii odată cu venirea Domnului.
Astăzi toată lumea doreşte bogăţia şi dispreţueşte sărăcia; totuşi pentru Mântuitorul sărăcia nu a fost nici decum o piedică în împlinirea misiunii Lui.
Astăzi toată lumea doreşte să ajungă cât mai sus şi să aibă fiecare în mâna sa o parte cât mai mare din puterea stăpânirii şi a măririi pământeşti; totuşi Naşterea Domnului ne învaţă, că stăpânirea şi mărirea întemeiată pe interese mici şi patimi de ambiţiune e şubredă şi se dărâmă repede şi dureros.
Astăzi toată lumea fuge de împlinirea conştientă a datoriei şi nu pune niciun preţ pe jertfa, pe care e dator fiecare s’o aducă pentru înaintarea binelui public; – şi totuşi Naşterea Domnului ne arată că numai prin jertfă şi devotament se poate îmblânzi furia valurilor de răutate, ce în chip firesc trebuiesc să se abată asupra societăţii.
Iată trei principii sociale, sugerate de faptul Naşterii Domnului, pe care tot creştinul credincios Citește restul acestei intrări »
de pr. Radu BOTIŞ
Ca Om adevărat, Iisus a avut o biografie. Dar cum evangheliştii nu încearcă nicidecum să facă vreo separaţie între Iisus şi Hristos, între Om şi Dumnezeu, ei se arată doar foarte puţin preocupaţi de ideea stabilirii unei cronologii precise a vieţii Fiului lui Dumnezeu întrupat. Iată de ce, dacă data morţii pe Cruce a Domnului poate fi stabilită cu destulă exactitate, 7 aprilie (14 nisan, după calendarul iudaic), anul 30 al erei creştine, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre data naşterii Sale, în privinţa căreia aproximaţia este cel puţin 3 ani[1].
Nepotrivirea provine dintr-o eroare săvârşită de călugărul de origine dobrogeană Dionisie, numit „cel Mic”, atunci când, în anul 531, a calculat era creştină. Crezând că Mântuitorul a trăit pe pământ numai 30 de ani, Dionisie a fixat începutul erei creştine la anul 754 de la întemeierea Romei, dar însă Domnul a trăit pe pământ mai mult de 30 de ani.
Cele doua mari întâmplări în jurul cărora se află cheia de boltă a credinţei creştine sunt: căderea în păcat şi răscumpărarea. Citește restul acestei intrări »
Născut dintr-o idee, dar crescut cu multă muncă și strădanie, grupul vocal cameral BiblioCantus și-a desăvârșit forma în data de 29 octombrie a.c. Plini de entuziasm, cei 17 membrii au început să-și adune forțele, cugetele și inimile, pentru a organiza în prag de Praznic Luminos un concert de colinde, intitulat sugestiv: Vine Crăciun cel Bătrânu’. Sub bagheta dirijorală a prof. bibl. dr. Vlad I. Bondre, grupul vocal cameral BiblioCantus a reușit să realizeze Citește restul acestei intrări »