FRAGMENTE DE VIAŢĂ ÎN DEŞERTUL CITADIN

20/03/2015

Octavian_Lupu_19_03_2015de Octavian LUPU

Clădirea zveltă a supermarketului se profila în faţa sa. Zeci de persoane se îngrămădeau să intre şi alte zeci să iasă prin uşile larg deschise încă de la primele ore ale zilei. Febra cumpărăturilor cuprinsese o mare parte a oraşului animat de apropierea sărbătorilor. Copacii din parcul central erau împodobiţi cu ghirlande luminoase, ce sclipeau strident până când razele soarelui începeau să strălucească în răcoarea zorilor de zi. Dar el era interesat de altceva decât de dorinţa achiziţionării vreunui chilipir brusc ieftinit de către comercianţi.

Se apropie de uşa principală şi se lăsă purtat de fluxul de oameni ce intra în acel templu al comerţului ce îşi deschidea larg braţele generoase în acea dimineaţă. Scările rulante transportau cumpărătorii în toate direcţiile, pe măsură ce ele se ramificau spre etajele superioare, asemenea ramurilor unui arbore uriaş. El se aşeză pe una dintre trepte şi se lăsă dus cu viteză, pe măsură ce privea către raioanele dispuse la nivelurile inferioare. Distingea rafturile pline de mărfuri ce îşi aşteptau proprietarii şi vânzătorii care alergau grăbit cu produsele solicitate.

Ajunse la un etaj unde se comercializa aparatură electronică şi intră într-unul dintre magazine. Pe o distanţă de peste patruzeci de metri, erau plasate ecrane mari cu plasmă sau cu cristale lichide, pe care se derulau imagini de pe unul dintre canalele de actualităţi. Fără sunet, coloana video se derula evidenţiind o lume a contrastelor, în care secvenţe marcate de opulenţă şi monden alternau cu cele preluate din ţări aflate la limita subzistenţei fizice. Atinse ecranul din faţa sa şi simţi duritatea rece a materialului plastic din care era realizat. Nu sesiza prezenţa vieţii, ci doar amestecul amorf de substanţe chimice alambicate după reguli industriale menite să imite chipul realităţii.

Fragmente de Viata in Desertul Citadin

Citește restul acestei intrări »


PRIMELE LITERE DIN ALFABETUL NESFÂRŞIT AL VIEŢII

12/03/2015

Octavian_Lupu_imagede Octavian LUPU

Soarele strălucea cu putere în acea dimineaţă de aprilie. Doar câţiva nori răzleţi brăzdau suprafaţa albastră a cerului ce se întindea asemenea unei cupole ce învelea întreaga zare sub mantia sa protectoare. Vântul abia adia, deşi răcoarea se făcea simţită după noaptea friguroasă care tocmai trecuse. Flori nenumărate răsăriseră ca din senin pe întinderea suprafeţelor neregulate ale rondurilor şi de-a lungul drumurilor întortocheate ale grădinii botanice. Cumva, detaşată de atmosfera oraşului, această fărâmă de univers continua să conserve frumuseţea naturii la marginea marelui oraş, ce îşi etala de departe semeţele sale construcţii.

Poarta de la intrare se deschise şi primii vizitatori intrară să cutreiere aleile grădinii şi să se bucure de frumuseţea arborilor şi ierburilor de tot felul şi din toate părţile lumii. Printre aceştia se distingea un tânăr înalt, cu o statură dreaptă, aproape milităroasă, care părea venit din altă parte a ţării. De fapt, mai avea doar o zi de şedere în acel minunat oraş, fapt pentru care se gândise că ar fi o idee minunată să se plimbe prin acea grădină botanică despre care auzise întâmplător, citind un pliant publicitar uitat pe o banchetă goală dintr-un autobuz.

Primele Litere din Alfabetul Nesfarsit al Vietii

Citește restul acestei intrări »


TUBURI FLUORESCENTE ÎN LUMINA ASFINŢITULUI

20/01/2015

Tuburi Fluorescente in Lumina Asfintitului

de Octavian LUPU

Creionul stătea nemişcat pe masă de mai multe ore. Nimeni nu se mai gândea să îl atingă, cu atât mai puţin să îl mai folosească la scris. Vârful său ascuţit era pregătit să înfrunte albul colii aşezate câţiva centimetri mai jos de acesta. Dar toţi plecaseră din sala de clasă şi geamul rămăsese deschis în timp ce vântul făcea să tremure jaluzelele verticale atârnate din tavan până la nivelul podelei. Pe tablă mai stăruiau scrise doar câteva şiruri de cuvinte din ultima prezentare.

Octavian_Lupu_imageLitere grăbite prinse pe suprafaţa tablei aminteau trecerea unor gânduri împărtăşite clasei de către instructor în ora care tocmai se încheiase. Uneori mai comprimate, alteori mai lăbărţate, iar alteori uitate în spatele altor semne, aceste litere se agăţau unele de altele în încercarea de a contura un sens sau o idee. Alături de câteva schiţe făcute cu cretă colorată, ele ilustrau involuntar haosul negrăit al naturii ce înconjura abundent clădirea de oţel şi sticlă pe suprafaţa căreia se desena undeva, către ultimele etaje, sala de clasă care acum se odihnea după larma şi forfota unei zile normale de lucru.

Cumva natura pătrunsese în interiorul prezentării ultimului lector, care preţ de câteva clipe privise de la înălţime pe fereastră nesfârşitele rânduri de copaci desenaţi pe suprafaţa dealurilor ce se întindeau vălurit până departe în zare unde se întâlneau cu şiruri dense de munţi reliefaţi abrupt pe albastrul cerului aflat la limita orizontului. Între sutele de concepte abstracte însuşite pe o perioadă de câţiva zeci de ani, în câteva clipe, natura reuşise să creeze o breşă generatoare de haos în ordinea impusă de logica prezentării.

Straniu, dar plăcut şi atractiv, atenţia prezentatorului a rămas fermecată de priveliştea pură a mediului natural în forma sa brută prin care nu trecuseră încă uneltele transformatoare ale omului, ce prin atingere preschimbă în obiect de folosinţă orice lucru. Cum să înţeleagă impactul unei singure priviri? El se afla în acel loc pentru a-i instrui pe cursanţi cum să utilizeze unele dintre cele mai avansate concepte ale îndrăznelii omului de a schimba faţa lumii şi, cu toate acestea, o simplă imagine putuse da la o parte toate acele gânduri sădite în suflet pe parcursul zecilor de ani de educaţie în şcoală şi facultate. De unde izvora puterea naturii de a vorbi mai puternic decât orice glas omenesc? Citește restul acestei intrări »


Mesagerii naturii pe tărâmul iluziei

07/01/2015

Octavian_Lupu_imagede Octavian LUPU

Frunzele copacului ornamental se etalau sub forma unor evantaie cu petale verzi întinse, asemenea degetelor unor mâini, către toate direcţiile. Din trunchiul său noduros se desprindeau nenumăraţi ciorchini de ramuri şi frunze, conferind imaginea unui cilindru neuniform amplasat vertical într-un ghiveci de culoare cărămizie, acesta fiind peticul de pământ pe care se susţinea şi din care îşi extrăgea preţioasa sevă. Îl priveam cu atenţie, dar imediat am remarcat că şi el se uita la mine. Ceva din orientarea sa, aplecată spre mine, şi din bogăţia frunzişului ce se îndrepta preponderent în direcţia mea mă determina să cred că de multă vreme el mă contempla în tot ce făceam la pupitrul din stânga sa. Citește restul acestei intrări »


GLOBURI MULTICOLORE DE ZĂPADĂ DĂRUITE UNUI SUFLET DE COPIL

30/12/2014

Octavian_Lupude Octavian LUPU

Zăpada cădea din cer şi se aşternea bogată pe pământ. Cu fiecare pas făcut simţeam că mă afund tot mai mult în nisipul alb ce scrâşnea sub călcătura paşilor mei. Totul în jur reflecta poleiala albă a cerului de decembrie în prag de an nou. Îmi venea să alerg şi să înfrunt fulgii de zăpadă ce îmi biciuiau cu obrăznicie faţa. Aşa am şi făcut în cele din urmă, când decis să nu mă mai las dominat de plăsmuirea argintie a iernii, am repetat cadenţa paşilor grăbiţi peste gheaţa depusă în timpul nopţii făcând eforturi de acrobat ce se menţine pe sârma îngustă ce leagă cele două tărâmuri sigure ale pilonilor de rezistenţă.

Şi totul alerga în jurul meu, în timp ce aparent stăteam pe loc şi contemplam clădirile, locurile, copacii şi oamenii ce se clătinau în ritmul paşilor mei. Fulgii mă loveau tot mai puternic pe faţă şi se depuneau abundent pe haine decorând un om de zăpadă mişcător prin tumultul potopului alb. Priveam fără să gândesc şi admiram fără să raţionez în vreun fel. Gândurile stăteau agăţate în cuierul de la uşa cugetării, care uimită lăsase loc purei percepţii a realităţii lucrurilor.

Dar oare era doar realitate în jurul meu? Nu cumva imaginaţia se juca prin mijlocul trăirilor generând noi plăsmuiri ce se combinau după regulile alchimiei necunoscute a sufletului? Unde mă opream eu şi de unde începea natura? Care era limita de demarcaţie dintre cele două? Greu de răspuns! Zăpada care mă împiedica să alerg, frigul ce încerca să mă pătrundă cu îmbrăţişarea sa de gheaţă şi umezeala ce îmi încerca pe rând degetele de la mâini şi de la picioare în ciuda îmbrăcămintei de protecţie mă determinau să pierd noţiunea de frontieră dintre mine şi univers.

Globuri Multicolore de Zapad-â daruite Unui Suflet de Copil

Totul alerga în jurul meu, iar eu stăteam privind uimit risipa de mişcare a lucrurilor. De unde venea acea energie ce anima obiectele şi însufleţea tresărirea lor continuă ca sub bagheta unui dirijor nevăzut? Să fi fost doar lumina solară ascunsă în mişcarea maselor de aer aflate veşnic în confruntare, dar neavând niciodată un învingător pe termen lung? Să fi fost mai mult decât atât, mai precis o energie telurică similară gravitaţiei ce ne ţine în lanţuri şi ne determină să ne luăm la trântă cu ea mereu? Dificil de răspuns! Dar şuierul vântului mă împiedica să îmi las gândurile să zburde mai departe pe tărâmului logicii lipsite de certitudine. Citește restul acestei intrări »


Mai stai o clipă, lună de vacanţă!…

06/08/2014

MAI STAI O CLIPA LUNA DE VACANTA_DSC04005

de Gabriela Genţiana GROZA

Luna lui Gustar –
două veveriţe
prin ramuri de brad

Copiii sunt încă în clipele aromitoare ale sezonului estival, când se pot trezi fără grija programului de şcoală.

Acolo unde clima schimbătoare nu a pricinuit necazuri oamenilor, viaţa comunităţii le oferă destindere în parcuri, la ştranduri, la munte sau la mare. Vara se alintă desfăşurându-şi veşmântul cochet de clorofilă, etalându-şi coroniţele împletite din feluritele roze multicolore. Berzele învaţă să zboare, rândunelele s-au dus spre alte zări. Cei mai activi sunt greierii, ale căror solfegii pun stăpânire pe grădinile şi livezile satelor… Ca în versurile: Citește restul acestei intrări »