In memoriam acad. Răzvan Theodorescu

In memoriam acad. Răzvan Theodorescu
expoziție de carte realizată la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Născut la 22 mai 1939, la București, Emil Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent – 1993). A fost şi directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 şi ministru al Culturii, între anii 2000-2004.

Şi-a început cariera ştiinţifică în 1963, la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, unde a fost cercetător ştiinţific (1963-1987) şi director adjunct ştiinţific (1972-1977), conform volumului „Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Conferenţiar asociat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1972-1974; după o întrerupere de peste un deceniu, a revenit, în aceeaşi calitate: 1987-1989), în prezent Universitatea Naţională de Arte (UNArte), unde, din 1990, a fost profesor, ţinând cursuri de artă medievală europeană, tipologia artei sud-est europene

In memoriam prof. univ. dr. ONUFRIE VINȚELER

Onufrie Vințeler
(10 august 1930, Căptălan/Alba – 14 septembrie 2022, Cluj-Napoca)

Prof. univ. dr. ONUFRIE VINȚELER este o personalitate binecunoscută în peisajul cultural clujean, iar renumele său a ajuns, de mai bine de o jumătate de veac, peste hotarele țării, fiind unul dintre cei mai importanți lingviști și slaviști.

Născut pe data de 10 august 1930 în satul Căptălan din județul Alba, fiind cel mai mare dintre copiii unei numeroase familii de țărani, încă de tânăr își ia destinul în propriile mâini și hotărăște să învețe o meserie, ca să-și facă un rost în viață și să-și poată ajuta familia. După absolvirea școlii profesionale din Sibiu, este selectat de o comisie pentru a-și continua studiile la o școală specială cu profil real, pe care o absolvă cu rezultate foarte bune în 1952, având posibilitatea ca ulterior să urmeze Institutul Feroviar, pentru a deveni inginer.

Însă destinul îi pregătește altceva. La începutul anului următor, la Brașov vine o comisie care selecta candidați pentru facultățile umaniste și tânărul dornic de carte acceptă să devină student al Facultății de

In memoriam – poetul IOAN HADA

Ioan Hada
(n. 6 iunie 1960, la Zalău – d. 12 august 2022, Baia Mare)

de Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.

A venit o vreme tristă ca și pandemia (se întâmplă cu o periodicitate feroce) când din nou în Cer sunt chemați la Cenaclul Stelelor noi membri. După plecarea poetelor maramureșene Ioana Ileana Ștețco și Cornelia Vaida, aflu de la președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș, scriitoarea Florica Bud că poetul Ioan Hada a ales să părăsească această lume și să meargă să împartă haiku-urile lui îngerilor.

Cert este faptul că va lipsi mult cenaclurilor băimărene pe care le frecventa cu religiozitate, pe care le respecta, fiind printre puținii care le știau cu adevărat menirea, aceea de a-i îndruma pe tinerii condeieri și nu numai, înainte de apariția lor cu versuri în volum tipărit.

Deși părea puțin „aerian”, Ioan Hada era un om cu picioarele pe pământ și zăbovind acum vreo 3-4 ani cu Domnia sa la o cafea la Casa Albă (unde altundeva se putea cu poetul Hada?) acesta se arăta mâhnit de faptul că multă lume („colegi”) publică vrute și nevrute (zicea el în neștire), acești „literați” neparticipând la nicio ședință de cenaclu literar, pentru a le fi „cântărite” versurile sau creațiile, pentru ca persoane specializate să le dea girul,

In memoriam acad. Vasile Tărâțeanu

Acad. Vasile Tărâțeanu
(n. 27 septembrie 1945, satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți – d. 8 august 2022, Cernăuți)

„M-am luptat lupta cea bună. Mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința…”
(2 Timotei 4,7)

De la Cernăuți la Suceava și în toată țara se simte umbra grea a plecării din această lume a poetului, jurnalistului și academicianului Vasile Tărâțeanu, un om care și-a dedicat viața, ca o ardere de tot, păstrării identității românilor din partea ucraineană a Bucovinei, militând în permanență pentru ca aceștia să-și mențină nealterată propria cultură și să-și desăvârșească condițiile de educare a copiilor în limba română.

Născut la data de 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, Regiunea Cernăuți, Vasile Tărâțeanu s-a remarcat în decursul vieții sale printr-o vastă activitate editorială, științifică și culturală, fiind membru fondator al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi membru de onoare al Academiei Române şi director al Centrului Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuţi. A fost, de asemenea, coordonator al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor „Plai românesc”, „Arcașul”, „Neamul românesc”.

A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.

CLAUDIU ZAMFIR POP – IN MEMORIAM

(Scriitorul, Actorul, Starostele, Prietenul, Omul…)

Pop Claudiu Zamfir
(4 aprilie 1969 – 31 iulie 2022)

Motto:

„… să înțelegi că mâine, «prima zi din restul vieții tale», poate fi un «mâine» al speranței și încrederii, și nu un mâine ucis de tristețile atâtor zile de ieri!”

Claudiu Zamfir Pop – Greu de slăbit

„Au fost în viața mea momente și oameni care mi-au stârnit nevoia de confesiune. trebuie să recunosc însă că rare au fost momentele și foarte puțini oamenii de acest fel. Așa că n-am lăsat să se vadă decât frânturi răzlețe din ceea ce sunt, în clipe disparate (și poate disperate) ale existenței mele. Astăzi, pregătit sau nu, dar hotărât să vă vorbesc, vă las pe voi să alegeți momentul în care, deschizând această carte, să facem cunoștință. Dacă măcar pentru câteva secunde (și ce mult pot să conteze câteva secunde de speranță în viața unui om!) sinceritatea pe care v-o declar de la început (cu certitudinea că fără ea demersul meu și-ar pierde orice sens!) va declanșa dorința de a căuta înăuntrul vostru și de a vorbi deschis cu voi înșivă, înseamnă că totul a meritat cu prisosință”.

Claudiu Zamfir Pop – Greu de slăbit

… azi, actorul, și-a jucat ultimul rol pământesc. Urmează un mare spectacol, pe scena din Ceruri. Invitat special, printre invitații speciali, maramureșeanul nostru Claudiu Zamfir Pop… 

In memoriam Ioana Ileana Ștețco

Ioana Ileana Ștețco
(24 septembrie 1952, Borşa, Maramureş – 21 iulie 2022, Baia Mare)

Ioana Ileana Ștețco s-a născut la 24 septembrie 1952, în Borșa, Maramureș. Absolventă a Liceului economic Baia Mare, 1971, și a Institutului de Ceramici Industriale, Bucureşti, 1988.

Debut absolut: „Luceafărul”, 1974.

Publicații: „Phoenix, vecina”, Editura Grinta, 2010, „În doze suportabile, iubirea”, Editura Limes, 2011, „Școala de fete”, Editura Ethnologica, 2013, „Ai să dai seamă, doamnă”, Editura Școala Ardeleană, 2016.

Premii: „Labiș” (1974), „Măiastra” (1978), „Rapsodii de primăvară” – debut (2010), Marele premiu Ocoliș (2010), Premiul pentru debut Sighetu Marmației (2011).

Colaborări la: Luceafărul, Steaua, Familia, Vatra, Contemporanul, Poesis, Nord Literar.

Membră a USR – Filiala Cluj din 2014. 

In memoriam prof. univ. dr. Corneliu Ioan BUCUR

prof. univ. dr. Corneliu Ioan Bucur

Muzeul ASTRA este în doliu. Domnul profesor universitar doctor Corneliu Ioan Bucur a trecut la cele veșnice…

Conducerea și echipa Muzeului ASTRA își exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a domnului profesor universitar doctor Corneliu Ioan Bucur, omul care a condus instituția timp de aproape 20 de ani. Este o pierdere imensă pentru Sibiu, pentru România și pentru tot ceea ce înseamnă cultură, tradiții și identitate națională!

Domnul prof.univ.dr. Corneliu Bucur s-a născut la 25 aprilie 1942, în Mediaș, și a urmat cursurile Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj,

In memoriam prof. univ. dr. VALERIU OROS

prof. univ. dr. Valeriu Oros
(12 iunie 1930 – 7 febr. 2022)

Valeriu Oros, specialist în didactica limbii şi literaturii române şi docimologie, s-a născut la 12 iunie 1930, în localitatea Vima Mică, judeţul Maramureş, ca fiu al lui Dumitru şi Viorica Oros. Urmează şcoala primară şi clasele V–VII, în comuna natală. Mama, văduvă cu 5 copii, (tatăl mort într-un lagăr din Germania), nu-i poate asigura continuarea studiilor la liceu. Nu i se recunosc clasele V-VI şi VII efectuate la ţară în timpul ocupaţiei maghiare, şi este nevoit să le repete, după programa nouă de gimnaziu şi după o întrerupere.

Absolvent cu ,,Diplomă de merit” al Şcolii Pedagogice de Băieţi din Gherla (1953-1957). Licenţiat al Facultăţii de Filologie, specialitatea limba şi literatura română, Universitatea ,,Victor Babeş” din Cluj.

Doctoratul – la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu o teză de docimologie aplicată la gramatica limbii române (Contribuţii experimentale la anihilarea coeficientului de subiectivitate în procesul de testare şi evaluare a cunoştinţelor). Conducător ştiinţific prof. univ. dr. docent Ştefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române. Teza, amplificată, a apărut la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, cu titlul final Contribuţii experimentale la optimizarea testării şi evaluării cunoştinţelor gramaticale.

Activitate profesională:

1957-1963 – profesor titular de limbă şi literatură română la Colegiul Naţional ,,Lucian Blaga” din Sebeş;

1963-1970 – asistent cu delegaţie de lector la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Baia Mare;

1970-1978 – lector la Facultatea de Filologie – Catedra de ştiinţe ale educaţiei – din cadrul Institutului Pedagogic din Baia Mare;

1978-1991 – profesor la Liceul de Ştiinţe ale Naturii

In memoriam Victoria Berbecar, o artistă a neuitării

Victoria Berbecar
(4 februarie 1944 – 12 ianuarie 2022)

Promotor al artei țesutului, a Maramureșului și a țării, preoteasa VICTORIA BERBECAR, din Botiza, a trecut în eternitate. În golul lăsat de plecarea la cer a domniei sale, rămâne un artist popular autentic, un nume ce nu va fi uitat nicicând. Sunt oameni pe care este de ajuns să-i întâlnești de două-trei ori în viață pentru a ști că sunt atinși de lumina divină, la rândul lor atingând, ocupând în sufletul celui cu care se întâlnesc, un loc luminos ce va rămâne peste timp doar al lor.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

*****

Nu cunosc pe faţa Pământului Românesc o mai frumoasă pereche de intelectuali implicaţi vocaţional atât de profund, de constant, de distribuit. Dacă Octavian Goga a zis despre George Pop de Băseşti că aici la cripta Marelui Bărbat trebuie să vină toţi românii să înveţe Istoria, atunci zic şi eu, peste vremuri şi peste proporţii spaţiale că aici, la Botiza, ar trebui să vină în pelerinaj toate familiile de preoţi români, să vadă un Exerciţiu de Mucenicire Cultural – Misionară la Familia Victoria şi Isidor Berbecar. Atunci când stelele şi-au terminat lucrarea „începătoare” aşezând relaţie între Sfântul Isidor din Calendar, ziua de naştere a preotesei, ziua venirii în Botiza şi alte zile importante, trebuie să luăm seamă şi noi contemporanii spre a ne modela ce se mai poate prin vieţile noastre.

Dr. Teodor Ardelean,
Preoteasa Victoria Berbecar – o artistă a neuitării:
volum aniversar la împlinirea vârstei de 70 de ani, p. 8.

*****

Prin ceea ce a realizat, într-un timp ce a adunat peste patru decenii de artă şi tradiţie, dânsa a demonstrat că omul se alătură lucrării lui Dumnezeu, preluând tradiţia străbună, ca apoi să-şi aducă aportul la conservarea, dezvoltarea şi sporirea ei. Dacă doamna Victoria Berbecar a descoperit tradiţia meşteşugarilor artizani la Botiza, meritul ei este faptul că a devenit una dintre cele mai desăvârşite ţesătoare maramureşene, reuşind să ducă tehnica străveche peste tot în lume, dar şi s-o păstreze transmiţând-o nealterată tinerei generaţii.

Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului,
Preoteasa Victoria Berbecar – o artistă a neuitării:
volum aniversar la împlinirea vârstei de 70 de ani, p. 6.

***** 

In memoriam Dumitru Fânăţeanu

Dumitru Fânăţeanu
(n. 28 iunie 1944 – d. 20 noiembrie 2021)

A trecut în eternitate poetul și omul de cultură maramureșean Dumitru Fânățeanu, membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș.

Dumitru Fânățeanu s-a născut în 28 iunie 1944, în Tăuţii de Sus. Din 1963, a fost corist, cântăreţ şi solist vocal la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Din 1974, a devenit instructor-metodist la Casa de cultură din Baia Sprie. Între 1983 şi 2001, a fost inspector judeţean pentru Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor. Apoi, s-a întors ca director la Casa de cultură din Baia Sprie, până în anul 2008.

Este cunoscut ca un poet plin de har, care nu și-a risipit talantul, primit la naștere. După anii 90, a publicat 12 volume de poezie, fiind premiat pentru volumul „Necuprinsele azururi” la concursul „Cărţile anului” – 2013.

In memoriam Dumitru Fânățeanu – expoziție de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă

Volume publicate:

Arhimede şi punctul secundei, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009;

Arhitectura de ploi, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009;

Timpul din noi, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009;

Necuprinsele azururi, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013;

Chipul destinului, Editura Enesis, Baia Mare, 2014;

Iluminările înaltului, Editura Grinta, Iași, 2014;