Agenda săptămânii 17-21 august 2015 – la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

17/08/2015

de Ştefan SELEK

Luni, 17 august
ora 16.30, sala de conferinţe

afis_nevazatori

„Nevăzătorii descoperă Europa” – prezentări culturale ale ţărilor: Polonia, Ucraina şi Estonia, Belarus, prezentări adaptate nevăzătorilor
luni 17 august, ora 16.30 – Belarus şi Polonia
luni 24 august, ora 16.30 – Estonia şi Ucraina
Prezentările vor fi susţinute de voluntari străini găzduiţi de Team for Youth Association în Baia Mare în cadrul Proiectului „Eye Care/Day Care”, proiect finanţat de Comisia Europeană în cadrul Programului Erasmus Plus –Serviciul European de Voluntariat.
În perioada iunie-iulie, voluntarii au susţinut prezentări culturale ale ţărilor lor natale la Muzeul Judeţean de Artă. Pentru luna august, voluntarii au pregătit o serie de prezentări ale culturii ţărilor din care provin. Metodele folosite vor fi adaptate pentru persoanele cu deficienţe de vedere – de la machete ale unor clădiri, la ilustraţii scoase în relief, de la muzică tradiţională, până la multe informaţii în limba română. Voluntarii au depus eforturi pentru a putea face prezentarea în limba română. Suntem foarte mândri de ei şi suntem convinşi că veţi fi şi voi plăcut surprinşi de rezultat. Citește restul acestei intrări »


LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI

20/01/2015

gentiana_grozade Gabriela Genţiana GROZA

O urmă de vis
licărind între pleoape –
nicio lacrimă

Revenim la staţiunea cu băi termale după o pauză de zece ani. Îl reîntâlnim pe maseurul care îmi liniştise, în urmă cu ani, durerile reumatismale.

Orb din naştere, la cei patruzeci şi cinci de ani, este cunoscut şi apreciat atât pentru energia binefăcătoare a mâinilor, cât şi pentru istorisirile din viaţa lui, depănate în timpul şedinţelor de tratament. Povestite de el, întâmplările capătă o aură aparte, stârnind interesul interlocutorului. Mi-a recunoscut vocea şi m-a întâmpinat ca pe o veche cunoştinţă.

– N-aţi mai fost de mult pe la băi, remarcă el.

– Aşa e, au trecut ceva ani. N-am avut răgaz să mă mai gândesc la ce mă mai doare… Am venit acuma, de mare nevoie. Mi-a zis medicul să am grijă că am un început de coxartroză. Trebuie să fac tratament, până ce nu-i prea târziu. Data trecută, după ce am fost aici, la băi, m-am simţit bine, o perioadă.

Să ştii că masajul făcut de dumneata m-a ajutat.

Şi, în timp ce mă pregătesc pentru masaj, îl întreb cum îşi mai petrece zilele. Ştiu că-i place să comunice cu oaspeţii veniţi la tratament. Îmi vorbeşte despre grindina care a căzut în localitate zilele trecute şi a afectat culturile din grădini şi de pe câmp. Îmi spune apoi cum mai merge piaţa din Oradea, bogată anul acesta ca şi altădată. Vin oamenii cu legume, carne şi fructe din satele din jur. Preţurile sunt potrivite pentru buzunarul fiecăruia. Vorbeşte cumpănit, făcându-şi în acelaşi timp datoria cu silinţă. Discutăm şi despre articolele din revistele editate în alfabetul Braille pe care ştiu că le citeşte. Conversaţia curge de la sine. Îi place să se ştie la curent cu multe lucruri. Cum ar putea vieţui altfel, ca om cu mintea întreagă, în lumea lui, în care lumina lipseşte cu desăvârşire?

– Aveţi copii? Îl întreb.

– Nu avem, ar fi prea riscant să facem vreunul. La noi în familie, se naşte un copil orb, tot la a doua generaţie. Nu ştii niciodată când vine necazul. Am citit undeva că asta se transmite ereditar, continuă el, vădit resemnat. E greu de trăit şi pentru cei cu vedere, darmite pentru cei care se nasc fără lumina ochilor… Avem însă o nepoată pe care am îndrăgit-o de mititică. Ţine mult la noi, e ca şi cum ar fi fetiţa noastră. La toamnă va fi şcolăriţă, e tare drăguţă… Are voce frumoasă, cântă şi spune poezioare, ca să ne bucure, măcar că eu n-o pot vedea. Citește restul acestei intrări »


LOUIS BRAILLE – STRĂBUNUL MEU, UN PIC

04/01/2015

foto_Adrian Pop8

(Louis Braille: 4 ian. 1809 – 6 ian. 1852)

de Angela-Monica JUCAN

În casa bunicilor mei paterni, pe un perete, era portretul lui Louis Braille. Ştiam acest nume de când eram foarte mică. Ştiam şi că este inventatorul alfabetului pentru nevăzători. Bunicul (Alecu Spiridon) mi-a spus devreme, mult înaintea puterii mele de înţelegere, despre el. Nu ţin minte momentul. Poate că mi-a povestit mai multe, dar nu am reţinut decât esenţialul. Sau poate că mi-a spus numai esenţialul. În orice caz, a fost tot ce trebuia ca acest nume, împreună cu imaginea de pe perete, să-mi impună respect şi să-mi transmită un nu ştiu ce fel de căldură. Citește restul acestei intrări »