Învierea Domnului ca temei existenţial

24/04/2019

de Pr. prof. univ. dr. Theodor DAMIAN

Unde îţi este, moarte, boldul?
Unde îţi este, iadule, biruinţa?
Sf. Ioan Gură de Aur (Utrenia Învierii)

Invierea DomnuluiÎntre toţi filosofii existenţialişti, vechi şi noi, Iisus Mântuitorul a fost cel mai important. El vine după antici şi odată cu ei, şi premerge pe moderni. Marile teme existenţialiste: filosofia ca mod de viaţă, libertate şi responsabilitate, autenticitate şi absurd, sens, decizie şi situaţie, pentru a enumera câteva, dezbătute de filosofi moderni celebri precum Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger, Simone de Beauvoir, Sartre, Camus, Dostoevski ş.a., sunt toate succint, practic şi explicit cuprinse în învăţătura Domnului Hristos.

Una dintre învăţăturile fundamentale predicate de Iisus, şi care, vrând, nevrând, mai mult sau mai puţin direct îi va face pe ceilalţi filosofi să graviteze în jurul Mântuitorului, uneori nu în mod deplin conştientizat, este aceea despre Învierea din morţi, învăţătură care schimbă radical înţelegerea despre lume şi viaţă, care cere în mod imperativ un anumit fel de a fi cu aplicaţii şi implicaţii profunde şi decisive atât în viaţa interioară a persoanei, cât şi în viaţa sa exterioară.

Citește restul acestei intrări »


Al XXVI-lea Simpozion anual „Mihai Eminescu” la New York – (169 de ani de la naşterea poetului)

08/01/2019

Simpozion Mihai Eminescu_Simpozion Unirea Principatelor_New York_ian. 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România Filiala USA, Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi, Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, New York, Societatea Română Creştină „Dorul”, New York organizează în 12 și 13 ianuarie 2019 Simpozionul anual „Mihai Eminescu”, ediția a XXVI-a, în două părți, sub titlurile generice „Discursul identitar la Eminescu: Patriotism şi naţionalism ieri şi azi în conştiinţa românească” și „Omagiu lui Eminescu: Cultură şi creaţie”.

Partea întâi

Discursul identitar la Eminescu: Patriotism şi naţionalism ieri şi azi în conştiinţa românească

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, orele 10:00 AM la restaurantul Boon (Queens Blvd. cu 40 street)

Protocolul deschiderii: Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Președintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, Organizatorul Simpozionului; Ing. Cristian F. Pascu, Preşedintele Societăţii Române Creştine „Dorul” (înfiinţată 1903), New York; co-organizator, „Constelaţia Eminescu” în actualitate Rugăciune de M. Eminescu.

Comunicări:

Moderatoare: Prof. Mariana Terra

Citește restul acestei intrări »