„Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului și îndureratului Ardeal”

14/09/2017

Avram Iancu / Pătimirea de peste munte

 

poarta Avram Campeni_foto_Adrian Pop

poarta Avram – Câmpeni

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ
din volumul Puncte cardinale în haos de NICHIFOR CRAINIC

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=%C5%9Ecoala&optiune=ACADEMIA&optiune2=1889.12.22+-+1972.08.20+-+Nichifor+Crainic

„Pentru conştiinţa noastră integral românească, pentru judecata noastră concentrică, în duhul tuturor fragmentelor contopite în patria politică, Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ardeal. Viaţa lui, despărţită de accidentul înşelăciunii în contrastul tragic al luminii eroice şi al tristeţii rătăcitoare, o evocăm ca un simbol al ţării de peste Carpaţi, cu un obraz în strălucirea zilei şi cu celălalt încă în umbra nopţii. Citește restul acestei intrări »


REMINISCENŢE

24/07/2014

de Dan CIACHIR

Îl văzusem şi-l ascultasem pe Valentin Teodorian încă din adolescenţă, în rolul contelui de Almaviva din Bărbierul din Sevilla, într-o distribuţie celebră, cu Nicolae Herlea în rolul lui Figaro şi Magda Ianculescu în cel al Rosinei… Ca artist liric, Valentin Teodorian cunoscuse succesul şi notorietatea încă de la vîrsta de treizeci de ani, cînd se îmbrăca cu gust, preferînd costumele de culoare maro, şi era considerat arbitrul eleganţei la Operă. Fusese căsătorit cu Magda Ianculescu iar apoi cu actriţa Sanda Toma, rămînînd multă vreme subiect de cronică mondenă orală. Atunci cînd am devenit vecini, în 1974 sau ’75, nu mai era bărbatul brunet, înalt şi suplu căruia hainele îi veneau ca turnate. Se apropia de 50 de ani, albise la tîmple şi începuse să se îngraşe.

Făcînd cunoştinţă cu el în holul blocului, m-am înclinat cu deferenţă, adresîndu-mă cu maestre. Locuia împreună cu cea de-a treia soţie, o pictoriţă, de care avea să se despartă spre sfîrşitul anilor ’50. Legislaţia romînească de atunci, întocmai ca Biserica, nu admitea mai mult de trei căsătorii, aşa încît nu s-a mai putut însura pentru a patra oară. Şi-a petrecut ultimii aproape douăzeci de ani de viaţă alături de o femeie distinsă, medic, pare-mi-se spiţă a familiei Lipatti.

Am intrat de mai multe ori în apartamentul de la etajul patru al blocului nostru, unde locuia Valentin Teodorian, vizitele nedepăşind un sfert de oră, răstimp în care stăpînul casei îmi făcea cîte un nod superb la cravată. Recurgeam la acest privilegiu fără să abuzez, anunţîndu-mă cu un telefon. Atunci schimbam cîteva cuvinte cu tenorul cultivat, citit, cordial, aproape expansiv, autentică natură solară… De altfel, era multă lumină în apartamentul său, propagată de o lustră cu becuri puternice care se reflectau într-o oglindă veneţiană frumos înrămată. Citește restul acestei intrări »