In memoriam: Nichita Stănescu

Nichita Stănescu
(31 mar. 1933 – 13 dec. 1983)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

M-am hotărât cu greu să scriu despre Nichita Stănescu. N-aș fi făcut-o, dacă n-aș fi aflat câteva lucruri mai umbrite din viața lui, despre care nu am găsit însemnat nicăieri. Am socotit potrivit să le scot la lumină, fiindcă ele conturează o părticică din portretul lui.

În Tr. Severin, Nichita Stănescu avea un bun prieten în Domnul Judecător Ion Lulă, vicepreședintele Tribunalului Mehedinți în anii ’80. Domnul Ion Lulă era el însuși poet și reușea cu ușurință să se situeze pe aceeași lungime de undă cu Nichita Stănescu. Discuțiile dumnealor se derulau ore în șir, mai ales la ceas de noapte. Își recitau reciproc versuri, comentau, discutau câte toate, ca între doi buni prieteni. Într-o zi, la o discuție amicală, Domnul Judecător a relatat unele amănunte, pe care i le spusese Nichita Stănescu între patru ochi.

Astfel, când Nichita a luat Premiul Herder în 1975, a dus două căruțe de liliac la universitatea la care învățase Mihai Eminescu. O căruță a pus-o pe scări, alta în sala de cursuri. A fost apoi la Ambasada Română de la Viena

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 478 (16 – 30 Septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Demolatorii. Din 1990 încoace asistăm la dărâmarea sistematică a unor valori materiale și spirituale românești.

Industria românească, foarte puternică și diversificată, cu o capacitate imensă de a asigura necesarul intern și de a livra la export mașini și mărfuri din cele mai diverse domenii, a fost socotită „morman de fiare vechi”, tăiată bucățele și vândută la… fier vechi. Am ajuns azi să importăm agrafe de prins hârtia și ace cu gămălie din Taiwan, din Vietnam și de aiurea, fiindcă nu mai suntem capabili să ni le facem singuri nici măcar pe acelea.

Agricultura a devenit din agricultură de stat și cooperatistă agricultură privată. Pământul a fost retrocedat, atâta cât a fost retrocedat foștilor proprietari. Aceștia, însă, nu mai erau cei din urmă cu 40-50 de ani. Erau bătrâni, fără mijloace de producție, fără forță de muncă, fără piață de desfacere, fără sprijin real din partea statului. Marile lanțuri internaționale de magazine au stopat producția indigenă. Fructele noastre putrezeau pe câmp, în timp ce rafturile magazinelor gemeau de fructe aduse din Italia, Polonia, Africa de Sud etc. Legislația era de așa fel concepută, încât

Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 28 martie – 2 aprilie 2022 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Joi, 31 martie

ora 12.00, Salonul Artelor

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare şi cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează momentul cultural-artistic „Nichita Stănescu: Glasul necuvintelor”.

Invitat special: poetul şi publicistul Gheorghe Pârja

Participanţi: membrii Cenaclului cultural „Voci eminesciene”

REVISTA „AMPRENTELE SUFLETULUI”

Motto:

Româna nu-i o limbă cu care spui minciuni,
Ea știe să renască din veșnicii tăciuni.

(Florică Dan, Limba noastră).

de Vasile BELE

Despre valoare, despre inspirație, despre autenticitate, despre o literatură sinceră, concretă și obiectivă… da, despre dragoste, căci este un număr dedicat, „mereu tânărului”, Dragobete.

Revista „Amprentele sufletului”, an VII, nr. 2 – februarie 2021, Editura Editgraph, Buzău, p., ISSN 2393-4506, o Revistă Internațională de cultură, artă și literatură, cu un Editorial – Dragobete, un mesaj ancestral. Despre menirea dacoromânului, ce aparține distinsei doamne Eugenia Enescu-Gavrilescu.

Încă din Editorial aflăm însemnătatea acestei sărbători, prin vocea blândă a editorialistei, Eugenia Enescu-Gavrilescu:

VIS CU NICHITA. Antologie de texte literare și grafică, vol. XIII

„Privirile mele sunt drepte, sunt nemișcate, păsările s-ar putea odihni pe ele…” (Nichita STĂNESCU)

de Vasile BELE

Volumul a apărut la Editura Ro.cart, București, 2020, coord. și editor general George CĂLIN, ediție îngrijită de Anca Elena CĂLIN, ISBN 978-606-8726-7-2, pag. 636, din Colecția „Antologiile Apollon”, cu o grafică de inspirație stănesciană, de Radu Gabriel PETRIȘOR, Pitești-Argeș, cu un motto „personalizat”… „La noi cultura se manifestă ca boală profesională”, (coperta IV, spate).

Un volum de excepție, cu participanți de excepție. Foarte consistent și valoros. Un proiect imens – 15 volume.

Omagiu târziu

 

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi)

„Omagiu târziu
Cărţii de citire a lui
Ion Creangă”

 

„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru…”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

EL

Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins. Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-i zicem şi numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora şi sigur fiecăruia dintre noi.

Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se miră înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie! O, tu suflet al apei care ningi cu fulgi de zăpadă. O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil!

Eminescu este numele acestei ţări.

România este numele lui Eminescu.

Jertfele românilor de-a lungul veacurilor, pentru păstrarea limbii române și apărarea pământului strămoșesc

de Angela FAINA

„O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi” – /ioncoja.ro -2/ Lupul Dacic – 2019

„Limba Română este patria mea” – Nichita Stănescu

Începând cu anul 2013, se sărbătorește la 31 august al fiecărui an, Ziua Limbii Române. Limba română este predestinată neamului nostru; este limba prin care ne bucurăm, o chemăm pe mama, îl implorăm pe tatăl nostru pământesc și cel Ceresc, limba în care ne creștem copiii, încurajându-i și dându-le speranțe… Ea este cea care posedă cuvinte unicat ca „dor” și „doină” și care au intrat în patrimoniul UNESCO. Tot ea, este mângâiată și pusă în lumină de marii noștri poeți, Eminescu, Coșbuc, Blaga, Arghezi și mulți alții, care prin creațiile lor unice ne-au făcut cunoscută frumusețea limbii pe toate meridianele Pământului.

Limba noastră, cu parfum de nu-mă-uita, sau cu miros de livezi înflorite, cu iz de miere și duioșie de lăcrămioare este spiritul românilor, este chintesența noastră națională.

De-a lungul veacurilor, limba noastră nu ne-a părăsit; a fost mereu alături de noi,

31 AUGUST – ZIUA LIMBII ROMÂNE

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„Mai mare peste inimile noastre de poeţi, Ienăchiţă Văcărescu a ştiut să rostească două postulate ale zonei estetice:

1) creşterea limbii româneşti

2) şi a patriei cinstire.”

LUI IENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU, DE LA UN URMAŞ
Nichita Stănescu

„Viața lui Eminescu este interesantă pentru că e viața lui Eminescu”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15 iunie 1889, Bucureşti)

Poate cea mai înfloritoare literatură despre literatură ne-a oferit-o existenţa fizică şi socială a lui Eminescu. Cele mai nemaipomenite elucubraţii, cele mai mari fantasmagorii, cele mai mari indiscreţii şi colportări – de la bârfa ordinară până la compasiunea sublimă – le-a suportat existenţa fizică a lui Mihail Eminescu. Cred că dacă poetul ar fi putut să parcurgă măcar o parte din amănunţitele şi fadele biografii pe care posteritatea i le-a dedicat, nici n-ar mai fi vrut să fie. S-a spus că era bolnav şi s-a justificat prin boală talentul său; s-a identificat geniul (ce tristeţe) cu nebunia; i s-au catalogat femeile, a  fost măsurat cu metrul (al cărui etalon se păstrează la Londra), s-au făcut consideraţii despre lungimea şi lăţimea frunţii lui; mai mult decât atât şi groaznic, după moarte, i s-a cântărit creierul, vai, Doamne!, după moarte i s-a cântărit creierul!…