Povestea impresionantă a primei femei jurnalist din România

de Nicoară MIHALI și Mircea CRIȘAN

Constanța Dunca de Schiau (Șieu)
n. 16 februarie 1843, Botoşani
d. p. 1924, Sibiu?

În „luna femeii” ne-am propus să vă prezentăm o poveste impresionantă despre o femeie care a făcut pionierat în istoria jurnalismului, a feminismului și a literaturii în România. Constanța Dunca de Șieu este o reprezentantă de seamă a unei familii nobile, originară din Maramureș.

Cum să nu rezonezi la cuvintele lui Garibaldi, care îl declară fratele său de arme pe Nicolae Dunca, eroul maramureșean care s-a stins în Războiul de Independență din Statele Unite ale Americii? Constanța Dunca de Șieu este fiica lui Ștefan Dunca, mare spătar și avocat al Moldovei, căsătorit cu Sofia, dintr-o familie de boieri moldoveni, unioniști și apropiați ai lui Alexandru Ioan Cuza. Constanța are doi frați celebri: Titus Dunca, căpitan și inginer militar care este cunoscut în istoria literară pentru prima piesă de teatru scrisă despre războaiele dacilor cu romanii, și Nicolae Dunca, căpitanul erou care s-a stins în bătălia de la Cross-Keys din 1862.

Constanța Dunca s-a născut în 16 februarie 1843, la Botoșani. Tatăl ei este originar din Șieu

Eminescu, prima poezie

de dr. Nicoară MIHALI

 

„La mijlocul societății, cu care i-a fost dat să-și petreacă viața, un asemenea om nu putea să facă carieră, nici să-și creeze pozițiune”. (Eminescu omul – Slavici)

Titlurile de boierie pe care Gheorghe Eminovici le va câștiga în viață sunt legate de moșia lui Constantin Balș de la Dumbrăveni. Ajunge aici pe postul de grămătic la vârsta de 25 ani, și ține evidențele în documentele moșiei. La scurtă vreme va ajunge sluger, adică funcția de a aproviziona armata și curtea domnitorului Mihail Sturza cu lumânări și carne. Prin 1835 deține deja funcția de vătaf pe moșia consilierului și cavalerului Constantin Balș, proprietarul moșiei din Dumbrăveni. Prin funcția de vătaf, Gheorghe Eminovici răspundea de ordinea din localitate, el răspundea și de bunul mers al moșiei, rezolvând abaterile disciplinare. La scurtă vreme ajunge vechil. Constantin Balș avea mare încredere în Gheorghe Eminovici pentru că era muncitor, slujitor cinstit, cu grijă față de averea stăpânului său, ajungând până la funcția de căminar în anul 1841, oferită ca recompensă pentru slujbele oferite țării chiar de către domnitor. Într-un fel spus țării pentru că el toată viața a lucrat în mediul privat.

Decretul nr. 1326 din 12 mai 1841 prevede: 

Colindul românilor din Valea Timocului

Asociația Casa Maramureșeană și Parohia Ortodoxă Desești organizează Colindul românilor din Valea Timocului. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură din Desești, în 26 decembrie, ora 14 și are în desfășurare următoarele:

– Lansarea revistei Timocul – prezintă dr. Nicoară Mihali;
– Colind pentru frați – Florica Zamfira Mihali;
– Coconii din Desești cu Viflaimul, instructor Tudor Babici;
– Întâlnire cu Grigore Leșe, muzicolog;
– Pamfil Bilțiu și Ornamentica porților din Maramureș. 

Colindătorii din Balcani, cu leru-i ler

de dr. Nicoară MIHALI

De la începuturile creștinismului în satele românilor din Balcani, de dincolo de Dunăre, circulă o legendă despre salvarea lui Isus. Atunci când soldații lui Irod îl căutau pe noul împărat al lumii pentru a-l ucide, pruncul născut a fost legat de o oaie, care, având lână bogată, l-a putut ascunde, iar când Fecioara Maria a trecut prin vamă, pentru a nu fi descoperit pruncul care plângea, oile au început să zbiere pentru a-i acoperi plânsul și el a trecut fără să fie descoperit de soldați. După cum relatează cercetătorul Theodor Capidan în lucrarea sa, Macedoromânii (p. 36), Fundația regală pentru literatură și artă, București, 1942: „Dintre obiceiurile lor avem colindele care poartă același nume ca la dacoromâni. Cete de băieți numiți „Colindari” prevăzuți cu traiste și ciomege, aleargă din casă în casă, cântând. Ei primesc în fiecare casă covrigi, năut și fructe. Năutul este aruncat pe jos și colindătorii trebuie să-l adune ca oile, behăind. Aromânii păstori cred că, Cristos auzind behăitul oilor, își amintește de oaia care l-a salvat de evrei, ascunzându-l în lâna ei, și le binecuvântează casa, ca să se înmulțească turmele de oi, ale gospodarilor care primesc colindători, ca spuza focului, ca stelele cerului și ca frunzele pomilor”.

Această urare o făceau și preoții în Maramureș, când, de Bobotează, ajungeau cu sfințirea la casele păstorilor. Aceștia aduceau câte o legătură de lână pe care o puneau peste cruce, pentru ca turmele să fie ferite de rele tot anul.

Ocupația de bază a românilor din Balcani, trăitori în sate și cătune, a fost păstoritul. În Balcani

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA ARANJATĂ

de dr. Nicoară MIHALI

După o porție de umilință la vama din Petea, mașina aleargă pe autostrada nordică din Ungaria spre Budapesta. Mirosul reavăn al pădurilor, căprioara ascunsă în desișurile ei, ne însoțesc când pe o parte, când pe alta a șoselei care urcă lin spre cetatea așezată pe ambele maluri ale Dunării, supranumită și regina acesteia. Orașul a ajuns la apogeul său cultural în timpul lui Matei Corvin (1458-1490), când este fondată biblioteca Corvina ce adăpostea 50.000 de cărți din toată Europa.

Trecem de câteva ori pe podurile cu Lanțuri, Arpad, Elisabeta și Margareta, dar privirea ne stă mereu ațintită pe clădirea Palatului Parlamentului. Construcția podului cu lanțuri a fost finalizată cu fondurile negustorului aromân Gheorghe Sima „Parlamentul Ungariei este o clădire impresionantă pe care nici un călător nu o poate trece cu vederea. Silueta sa impozantă se oglindește cu grație în apele fluviului. Clădirea de factură neo-gotică a fost construită între anii (1885-1904). În constituția ei are elemente baroce și de Renaștere târzie. Palatul deține o cupolă unde s-au folosit 40 de kilograme de aur de 24 de karate.”

După acest popas făcut în Budapesta ne amintim că ținta călătoriei noastre este Viena. Un pelerinaj cultural organizat de către Ioan Godja, Președintele Centrului Cultural româno-austriac. Gazda întâlnirii noastre este preotul Emanoil Nuțu de la catedrala ortodoxă Sfântul Ștefan cel Mare din Viena.

La plecarea din capitala Ungariei ne mai reține atenția legenda Podului cu Lanțuri, când un copil a descoperit că leii de pe pod nu au limbă, arhitectul s-a sinucis, aruncându-se în valurile Dunării.

Călătoria noastră continuă pe malul drept al Dunării și după 40 de kilometri ajungem în orășelul

Românii din Valea Timocului în Valea Chioarului

de Mircea CRIȘAN

În perioada 11 – 18 august, 50 de studenți și elevi din localitățile din Valea Timocului, din jurul orașului Bor – Serbia, au venit să-și cunoască frații de la Nord de Mureș. În această tabără au susținut un spectacol autentic, o adevărată carte de identitate care demonstrează fără echivoc faptul că sunt români.

Maramureșenii Andrei Petreuș și Mircea Mihnea au materializat o idee de-a lor mai veche, de a aduce în Țara Maramureșului copii ai românilor din afara granițelor țării. Inițial, tabăra ar fi trebuit să aibă 200 de tineri, dar, pentru că n-au putut ajunge cei din Bulgaria și Ucraina, s-a organizat o tabără de vară pentru tinerii români din Serbia de pe Valea Timocului.

Aceștia au fost găzduiți timp de o săptămână de către enoriașii bisericilor din Remecioara și Posta. Programul taberei a fost unul foarte încărcat, care a cuprins excursii la diferite obiective istorico-turistice

Carte-manifest împotriva războiului

de Mircea CRIȘAN

Recent, a ieșit de sub tipar o nouă carte a scriitorului Nicoară Mihali, un volum despre Luigi Pirandello, o figură emblematică a literaturii universale care, după decernarea Premiului Nobel, s-a grăbit să ofere medalia dictatorului fascist Mussolini. Este o carte-manifest împotriva războiului – deoarece discursul din cuprinsul ei este izbitor de actual – și va fi promovată printr-o serie de manifestări-spectacol care se vor numi „Măștile războiului”.

Nicoară Mihali

„Am scris această carte, în primul rând, pentru că Luigi Pirandello este dramaturgul cel mai jucat de pe planetă după William Shakespeare. De asemenea, un alt argument este că Pirandello este un fel de oșean italian, educat la Roma și Bonn, în Germania, și a scris toată viața despre vendeta siciliană. El iubește viața și moartea deopotrivă. Având doi fii aruncați în Primul Război Mondial, unul prizonier și altul voluntar, se apucă să scrie piese de teatru care sunt adevărate manifeste împotriva războiului. Am scris despre Pirandello, pentru că timp de 25 de ani a fost profesor de italiană la un colegiu de fete din Roma și a trăit foarte modest. Din clipa în care «a dat mâna cu diavolul» și a intrat în partidul fascist, într-un singur deceniu, a cunoscut o ascensiune fulminantă, care l-a dus la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1934. În contextul actualului război din Ucraina, întâmplările din viața lui Pirandello din perioada interbelică se aseamănă frapant cu evenimentele din zilele noastre. De aici a apărut nevoia publicării acestei cărți, pentru ca tânăra generație să înțeleagă faptul că istoria se repetă până la cele mai mici detalii”, spune autorul Nicoară Mihali.

„Oro alla patria” – Aur pentru Patrie  

Maraton cultural din Maramureș până în Apuseni

de Mircea CRIȘAN

Scriitorul Nicoară Mihali a finalizat o călătorie spirituală în numele lui Avram Iancu, susținând peste 20 de spectacole în diferite localități din Maramureș, Sătmar, Bihor, Banat și Transilvania.

Scriitorul maramureșean Nicoară Mihali a lansat, în primăvara acestui an, volumul „Avram Iancu – prima biografie”, o carte care vorbește despre prietenia dintre Avram Iancu și câțiva revoluționari pașoptiști din Maramureș, cât și studiul biografic al lui Iosif Sterca Suluțiu, un prieten apropiat al

Gelu Dragoş, un împătimit al scrisului

de dr. Nicoară MIHALI

Nicoară Mihali

Sunt tot mai rari cercetătorii temerari care caută în arhive să cerceteze lucruri efemere. Multă vreme nu am înţeles de ce rubrica „Revista revistelor” o întâlneşti pe ultima pagină a unei publicaţii. Redactorul, adesea un pseudonim, ne delectează cu spicuirea şi prezentarea succintă a unor publicaţii. Am aflat într-un fel secretul care înseamnă un spirit de prietenie al jurnaliştilor ce se obligă, benevol, să semnaleze apariţiile tipografice.

Gelu Dragoş şi-a ales un asemenea tip de cercetare efemeră, care prezintă istoria revistelor şcolare. Lucrarea de faţă are o dublă semnificaţie: pe de o parte surprinde o istorie documentară a revuisticii româneşti, iar pe de altă parte aduce argumente palpabile de istorie literară care demonstrează că debutul literar al multor scriitori români se întâmplă în revistele şcolare.

Gelu Dragoș

Gelu Dragoş este un împătimit al scrisului, un om sensibil, care recunoaşte valoarea în fiecare tânăr ce debutează într-o revistă şcolară. El însuşi este creator de reviste, numai dacă ne gândim la revista clasei sale „Dintre sute de catarge”, revistă care a obţinut la categoria ei locul I pe judeţ, de fiecare dată. Este un om al zbaterii, a căutării frumosului de lângă noi, de aceea are meritul incontestabil de a ne prezenta una dintre cele mai reuşite monografii în lumea revistelor şcolare româneşti.

Apoi Gelu Dragoş are meritul

Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 11 – 16 noiembrie 2019 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

Oaspetele săptămânii:
Claudia Bauer Ölert
voluntar la Fundația Somaschi din Baia Mare, 
inițiator al unei acțiuni de sponsorizare pentru o comunitate de copii orfani din Uganda, 
autoarea cărții „Mama Mzungu”

Luni, 11 noiembrie

ora 11.00, Salonul Artelor

 

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” în colaborare cu Colegiul de Arte Baia Mare și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează activitatea culturală „Dialogul artelor. Culorile toamnei”, ediția a X-a.