PARFUM DE ETERNE COROLE (I)

Printre iubitorii minunilor naturii

de Gabriela Genţiana GROZA

Mi-a fost hărăzit să cunosc în studenţie Grădina Botanică ,,Dimitrie Brândză’’ de la Cotrocenii Capitalei. Eram pe atunci preocupată mai mult de studiu. Am susţinut, în clădirea din incintă, examene la histologie vegetală şi botanică sistematică. Cerinţele erau maxime, timpul pentru învăţat era totdeauna insuficient, iar dascălii noştri destul de exigenţi. Astfel că amintirea frumoaselor asociaţii botanice şi biodiversitatea floricolă de pe la noi şi de aiurea, plantate cu grijă acolo, îmi evocă azi şi emoţiile de la examene. Prospeţimea corolelor, deschise magic sub lunecarea soarelui pe bolta cerului din zona sudică a ţării, îmi sugerează de fiecare dată parfumul inegalabil al tinereţii mele, magia clipelor pe care le-am aşezat în sipetul tainic al sufletului meu.

Peste ani, în 1988, când soţul meu a fost numit Director General al Regionalei de Cale Ferată Cluj, am păşit pentru prima oară într-o altă oază de frumuseţe vegetală, în Grădina Botanică ,,Alexandru Borza’’ din Cluj-Napoca, fondată în 1872 odată cu Universitatea Cluj. Locuiam pe atunci în clădirea Regionalei, în două birouri şi un hol transformate în locuinţă de serviciu. Camere cu tavanul înalt, care se termina abia în cer, aşa mi se păreau, poate fiindcă la Ploieşti locuisem într-un apartament de bloc. Spaţiu impropriu de locuit, rece, neprietenos. Dormitorul era aşezat deasupra unei încăperi în care se afla un grup electrogen care intra în funcţie după miezul nopţii, când se întrerupea curentul electric în toată urbea. Ziua mă străduiam să uit de somnul chinuit de peste noapte, când încercam să adorm cu pernele apăsate pe urechi. Orice ieşire în aer liber mă reconforta.