Despre o succesiune mentorială

15/04/2022

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mitropolitul Nicolae Colan
(28 noiembrie 1893 – 15 aprilie 1967)

Acest articol e un colaj format din câteva cugetări ale mele izvorâte din lectura unor gânduri de mai mare atitudine, altitudine și rectitudine morală. La 26 iunie 1936 a fost înscăunat la Cluj episcopul Nicolae Colan. Din anul 1928 și până la această urcare ierarhială, cărturarul ardelean a condus, la Sibiu, Academia teologică „Andreiană”. După ce Sfântul Sinod a decis „promovarea”, a ajuns în funcția de rector dr. Dumitru Stăniloae. Iată ce scrie „urmașul” despre „înaintașul său”, în „Revista teologică” (an XXVI, Nr. 7-10, pp. 260-262). Decupaje și intarsii: „Sunt multe însușiri omenești vrednice de admirat. Și Dumnezeu a distribuit aproape fiecăruia câte una…”. „Ceea ce se întâlnește mai rar însă este o minimă armonie între însușirea bună… și celelalte însușiri ale sale. De obicei oamenii cuprind în ființa lor etică prăpastii grozave. Lângă piscul înalt al unei însușiri sau porniri admirabile, stă prăpastia adâncă și înfricoșată a unui defect care împrăștie și în interiorul acelui om și în afară miresme înăbușitoare. Aurul și briliantele stau de-a valma cu lucrurile care trezesc numai dezgust și antipatie”… „La P.S. Nicolae Colan se întâlnește tocmai acel echilibru rar, acea armonie frumoasă și generală care îți dă îndată impresia că peste toate impulsurile, Citește restul acestei intrări »


Un dar de preț!

18/02/2022


Un dar de preț oferit de Biblioteca Academiei Române „bibliotecii de înaltă ținută culturală și izvor de cercetare istorică” a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Ing. Ciprian HUGIANU

Recent, biblioteca Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe s-a îmbogățit cu o valoroasă donație oferită de către Biblioteca Academiei Române, donație constând din 38 de volume ale manuscriselor poetului Mihai Eminescu, ediție coordonată de acad. Eugen Simion și apărută la Editura Academiei Române și Editura Enciclopedică.

Potrivit informațiilor de pe saitul Academiei Române, aceste valoroase manuscrise au fost donate în anul 1902, când Titu Maiorescu dăruia Bibliotecii Academiei Române 14.000 de pagini primite de la poetul nostru naţional, menţionând: „Toate aceste manuscripte, aşa cum se află…, le dăruiesc, la rândul meu Academiei Române, pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetări mai amănunţite asupra vieţii şi activităţii marelui nostru poet”. Citește restul acestei intrări »


„Obârșia, limba, credința religioasă și pământul”

22/08/2017

Nicolae Colan

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

din Academia Română. Discursuri de recepţie. Biserica neamului şi unitatea limbii româneşti. Nicolae Colan. 28 mai 1945.
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29

Procesul de formare a naţiunilor e lung şi, cu mijloacele care stau la îndemâna ştiinţei, el nu poate fi urmărit decât în liniile lui mari. Oricum s-ar petrece acest proces, un lucru e limpede până la evidenţă: naţiunile există, suntem integraţi în ele organic, trăind într-însele ca în cel mai firesc element al nostru. Citește restul acestei intrări »