Gelu Dragoș și „Singurătatea poetului”…

de Nicolae SCHEIANU

Gelu Dragoș și Nicolae Scheianu

Gelu Dragoş a venit spre poezia tipărită destul de târziu, după lungi ezitări şi după sute de articole de presă, sportive sau de informare, scriind la început despre poeţii maramureşeni şi despre isprăvile lor.

Posesor al unei educaţii didactice temeinice, om de catedră care şi-a găsit vocaţia învăţând copiii povestea literelor şi puterea acestora când se strâng laolaltă, în cuvânt, în cuvinte, în propoziţii, el s-a încumetat, cu greu, să dea spre tipar prima carte de poezie la o vârstă la care mulţi poeţi ies obosiţi, înfrânţi sau chiar sfâşiaţi din arenă. Gelu Dragoş şi-a încercat condeiul pe marginea multor partituri, dar cel mai bine îi ies poemele de introspecţie, directe, în care nu se menajează, cele în care se uită în oglindă şi nu se minte şi nici nu se cruţă, cum este de exemplu poemul Fără perspective:

ADRIAN POP – LUCAS OM – IN MEMORIAM

de Nicolae SCHEIANU

Pop Ioan Adrian
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

ADI – ÎNTRE OAMENI ȘI CĂRȚI, PE PĂMÂNT ȘI ÎN CERURI

Să accept că Adrian Pop nu mai este acum printre noi, că a plecat în galaxii, la Dumnezeu, în lumile de dincolo de lumea asta când, doar cu câteva săptămâni în urmă călătoream împreună spre Dunăre, mi se pare așa de dureros și așa de trist încât mă scutur din când în când, ca dintr-un coșmar, refuzând realitatea. Din nefericire, el se va alătura, iată, înainte de a împlini 49 de ani, părinților săi, pentru totdeauna, la umbra stejarilor din locul de odihnă veșnică aflat nu departe de casa sa părintească din Copalnic Mănăștur. O suferință neiertătoare, de care credeam cu tărie că se va lecui cândva, în timp, l-a înfrânt, din păcate, prea devreme și prea tânăr.

Profesor, mai apoi bibliotecar la Biblioteca Județeană din Baia Mare, jurnalist, realizator de evenimente culturale, Adrian Pop a fost mai întâi un devorator de literatură și de artă

Ioan Romeo Roşiianu, un poet de substanţă şi impact

de Nicolae SCHEIANU PĂUNA

Surprinzătoare şi pline de vervă şi lirism sunt noile poeme – de factură asemănătoare în formă – incluse de poetul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu în volumul de faţă [n. r.: Scrisoare de dragoste neexpediată], după o lungă tăcere editorială.

Ioan Romeo Roşiianu

Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o respiraţie amplă şi bine gradată.

Autorul – recurgând la o fericită formulă şi lirică – reuşeşte să dea coerenţă şi substanţă textelor, în fapt nişte scrisori de dragoste/pretext care-i permit o mare libertate de exprimare şi o îndrăzneaţă abordare ideatică. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre dragoste, în primul rând, despre „cartea vieţiii şi filele ei, despre frunzele căzute şi Dumnezeu, despre bogăţia lumească şi sărăcia spirituală, despre cuvinte şi despre tăcerea dintre ele, despre sânii ei şi palmele sale, despre surâs, despre o noapte trăită singur şi trist, despre o predică cu demoni şi sfinţi, despre binecuvântare şi blestem” etc., etc.

Scrisorile au formule relativ fixe de „adresare”: Iubito... (când a cântat corul în catedrala înaltă am avut o senzaţie de gol… etc.), Mai ştii (… cât de frig ne-a fost… etc.) şi Aşa a fost, iubito, (… când făceam dragoste şi personajele din cărţi… etc.), formule care lasă liberă calea unor incursiuni subtile şi diverse în relaţia dintre doi iubiţi prinşi într-o relaţie pe cale de destrămare, în filozofia iubirii, în relaţiile inter-umane… Este vorba, cu precădere despre finitudinea iubirii şi a vieţii pământeşti, despre dragoste şi ură, despre minciună, făţărnicie, urâţenia sufletească, despre trădare şi renunţare, despre foc şi cenuşă, despre diavoli şi sfinţi, despre gingăşie şi brutalitate, despre credinţă şi necrredinţă şi despre atâtea altele, într-o spovedanie de iubit care iubeşte cu disperare şi care se simte obosit şi scârbit de micimea omenească. Poemele sunt reconfortante la lectură şi au o ţintă spirituală înaltă, accesibilă cititorului, scrise parcă în complicitate cu acesta.