Călători într-o poveste de neuitat

03/04/2015

(Din seiful cu amintiri)

„O, sfintele mele cărţi!… Cât vă datoresc că sunt om, că sunt un om adevărat!” (Nicolae Iorga)

de Maria BILŢIU

Pamfil si Maria Biltiu

Pamfil şi Maria Bilţiu

Acum, nu pot să mă gândesc decât la o poveste pentru inimă, minte şi… bibliotecari, cu amintiri legate de un episod plin de peripeţii în achiziţia de carte veche. Completarea colecţiilor a fost mereu o activitate mai dificilă, implicând criterii de selecţie atentă a producţiei editoriale oferite pe piaţa cărţii. Colegii din bibliotecă destinaţi unui asemenea travaliu nu de puţine ori s-au confruntat cu asemenea impedimente.

În povestea care urmează voi reda întâmplări petrecute cu peste zece ani în urmă, care s-au legat precum verigile unui lanţ. De ce acum? Ioana Dragotă a plecat dintre noi. Dar amintirile? Amintirile au rămas în sufletele celor care mai suntem îngăduiţi în lumina acestui pământ.

Povestea îşi are începutul prin anii 1997-1998, toamna, când împreună cu soţul meu, Pamfil, şi cu dl. Nicu Telianu, din Mănăştur, am decis să mergem până la Făureşti, într-o plimbare, la baciul Leş Simion, un bătrânel ştiutor de carte, citind cu mare uşurinţă în chirilică, şi care avea multe lucrări valoroase în căsuţa lui cea mică de lângă şosea. Nu am putut uita nici acea duminică de toamnă, nici pe omul pe care l-am cunoscut atunci, Pamfil cunoscându-l din copilărie. Citește restul acestei intrări »