Popas publicistic

de Antoaneta TURDA

Sfârșitul anului 2015 mi-a adus în atenție două publicații demne de luat în seamă. Este vorba despre revista „Izvoare codrene” nr.11-12/2015 și volumul VI-VII din antologia Clubul epigramistic „Spinul” din Baia Mare, ambele fiindu-mi dăruite la ultima ședință a cenaclului Asociației Scriitorilor Baia Mare din 12 decembrie.

Prima dintre ele mi-a fost oferită de dl. Gelu Dragoș, membru al cenaclului băimărean, în paginile sale reunindu-se și alți colegi: fondatorul și directorul general Vasile Dan Marchiș, Ion Bogdan, Ioan Călăuz, Ioan Dragoș, Ștefan Jurcă, Ioan Meteș Morar-Chelințanu, Ioan Romeo Roșiianu, precum și alte nume de marcă ale intelectualității acestui colț de țară: Ioan Ardusădan, Emil Domuța, Nicolae Iuga, Mircea Paușeniuc, Roxana Lavinia Pop, Ioan Vasiu. Așa cum bine remarcă Ioan Dragoș în editorial, revista se citește cu plăcere, în primul rând pentru varietatea subiectelor și în al doilea rând pentru acribia științifică și literară dovedide în elaborarea textelor. Găsim în cele 71 de pagini informații interesante despre Garda națională din Ardeal, formată la Băsești, despre Casa memorială George Pop de Băsești și Mănăstirea Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea mai sus amintită, precum și două prezentări amănunțite: cea a Bisericii Greco-Catolice cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Cehu Silvaniei și a Bisericii de lemn din Buzești. La fel de interesante sunt paginile despre Toamna someșeană (având ca centru localitatea Ulmeni), despre cartea Târgul fetelor semnată de Emil Domuța și recenzia semnată de Gelu Dragoș la volumul lui Vasile Dan Marchiș Zodii de rezervă. Emoționante sunt evocările despre regretatul Mihai Olos, dar și eseurile propuse spre meditație de Ioan Romeo Roșiianu, Nicolae Iuga și Ioan Meteș Morar-Chelințanu. Nu lipsite de interes sunt relatările despre Cenaclul „Petre Dulfu” din Satulung, despre călușarii din Băsești, dar și evocarea profesorului Traian Rus și prezentarea lui Mircea Paușeniuc, cel care, în 1987, a înființat Biblioteca comunală din Fărcașa.

BAVNA – „PĂDURE DE GÂNDURI”

de Gelu DRAGOŞ

Încă din pruncie m-am îndrăgostit definitiv de Rezervaţia de stejar pedunculat Bavna Lucăceşti-Fersig. În fericita mea copilărie, îmi închipuiam că acolo trăiesc zâne, pitici, că sunt cabane în care vânătorii au în curtea lor căprioare, cerbi, iepuraşi şi veveriţe, că pădurarii vânează urşi, porci mistreţi şi lupi. După ce am crescut mai măricel, am descoperit pârâul Măriuş când mergeam cu tata sau unchii mei, Ioan şi Vasile, la cules de hribe. M-au impresionat cetele, păsări foarte asemănătoare cu berzele. În adolescenţă, cred că eram în clasa a XI-a la liceu, eram la cules de cartofi cu familia mea în locul numit La Pădure, cel mai apropiat teren agricol de Rezervaţia Bavna, despărţit de aceasta de păşunea satului. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Ioan Nădişan, care, venind pe un drum lăturalnic, s-a împotmolit cu Dacia sa 1300 şi ne-a rugat să împingem maşina ca să iasă din noroiul în care intrase. Mama mea, curioasă, l-a întrebat ce caută un „domn” în zonă, iar el ne-a povestit ce bogăţie verde avem lângă noi. Ne-a mai spus că merge să monitorizeze colonia de stârc cenuşiu (Ardea cinereea) înainte de a pleca în ţările calde şi că acestea şi-au găsit lăcaş pe o arie de aproximativ 71 de stejari, în partea de nord a rezervaţiei, la o distanţă de circa 80-100 de metri de liziera pădurii. Tatăl meu, Aurel, brigadier de câmp, l-a întrebat de unde ştie atâtea lucruri, iar acesta şi-a continuat cu patos discursul, spunând că sunt aproximativ 160 de cuiburi, câte trei până la şapte cuiburi într-un copac. Fascinat de ceea ce spunea profesorul, i-am rugat pe ai mei, cu toate că mai erau cartofi de cules, să mă lase să-l însoţesc pe misteriosul străin. Avea la dânsul un aparat foto, rusesc, cred, cu care dorea să facă fotografii, şi un carneţel în care nota ceea ce i se părea important. Am obţinut cu greu acceptul alor mei, spunându-le că voi încărca sacii cu cartofi la întoarcere, şi am plecat bucuros cu dânsul, iar lui i s-a luminat chipul, deoarece nu era singur şi avea un tovarăş care cunoştea în amănunt relieful şi îl putea ghida cu autoturismul pe drumul cel mai bun posibil.

Ce mi-ai înseninat ziua Fritillaria meleagris de Lucăceşti! Ne revedem la anul!

de Gelu DRAGOŞ

Gândul că nu am s-o mai văd un an de zile pe Fritillaria meleagris, adică LALEAUA PESTRIŢĂ, m-a făcut să mă trezesc sâmbătă dimineaţă la ora 5.30, să mă echipez corespunzător şi să iau drumul Rezervaţiei de stejar pedunculat „Bavna” Fersig-Lucăceşti sau Cogna, cum îi spunem noi, localnicii. Temperaturile ridicate din această primăvară au făcut ca laleaua pestriţă să înflorească mai devreme, de obicei ea înflorind la începutul lunii aprilie.

În jurul orei 6, eram pe drumul principal, cu aparatul foto „Praktica luxmedia” în buzunar – cel de 16 mega pixels, de care nu mă despart în astfel de situaţii –, şi mă întâlnesc pe drum cu Lenuţa Găvrilii Remeţanului căreia-i dau bineţe. Mă întreabă unde plec aşa de matinal, îi răspund că am un pământ arat din toamnă la pădure şi merg să văd dacă-l pot freza. Mi-era ruşine să-i povestesc despre dorinţa mea. Intru apoi pe dulăul (drum secundar) lui Nistoru lui Călăuz şi o iau în diagonală spre Drumul Ciurzii, de teama câinilor vagabonzi sau lăsaţi liberi noaptea de către stăpânii lor, prin locurile numite Goron şi Suhărăt, locuri, de altfel, unde părinţii mei şi familia noastră au pământ. Intru pe Drumul Ciurzii, observ că este pietruit (sărmanele vaci fără potcoave!), privesc atent peisajul şi totul pare neschimbat: în stânga, agaţii (salcâmii) de pe Dâmbul lui Şandor, mai sus, fostul cimitir al animalelor.