Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (V)

10/09/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

A vorbi despre nobilimea română, care şi-a păstrat identitatea etnică românească şi de la primirea diplomei de înnobilare din secolele vechi până la noi, este şi o spargere a unui clişeu adânc înrădăcinat în conştiinţa publică, acela că românii au fost în istorie toţi, dar absolut toţi, numai şerbi la nobilimea ungară. Acest clişeu a fost mereu cultivat, mai ales în perioada comunistă, când etalarea exploatării omului de către om în trecut era la mare cinste, era însăşi fundamentul ideologiei „construirii noii societăţi a proletariatului”. Istoria trebuie văzută, însă, cu nuanţe, aşa cum a fost. De aceea ne bucurăm că a existat şi o lume liberă românească, de ţărani liberi, neaserviţi. Se sparge astfel şi clişeul că nobilii români, în totalitate, au trebuit să treacă la altă religie după înnobilare, şi s-au maghiarizat. S-a folosit şi aici exemplul câtorva nobili, din zona Haţegului şi Maramureşului, înnobilaţi în secolul al XV-lea mai ales, care, într-adevăr, s-au maghiarizat în timp, precum cei din familia Cândea, care au devenit Kendeffi, Chindriş, care au devenit Kenderesi, Drag, care au devenit Dragffi etc. Dar acestea sunt cazuri izolate faţă de mulţimea românilor înnobilaţi care nu şi-au lepădat neamul, tradiţiile şi credinţa. Am văzut, în Ţara Lăpuşului, vom vedea şi în Ţara Chioarului, cum români înnobilaţi în secolele XVI-XVII traversează secolele până la noi cu prenume curat româneşti: Urs, Lup, Ionuţ, Todor, Iuon, Vasilia, Petre, Niculai, Ştefan, Gavrilă, Irimia, Costan, Alexa, Simion, Iacob, Gligor, Macovei, Toma, Chifor, Tănasie, Ilie, Ilisie, Dumitru, Nistor, Ignat, Maftei, Marcu, George, Filip, etc.

Să urmărim, în continuare, fenomenul înnobilării unor români din Ţara Lăpuşului.  Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (II)

23/03/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Statutul de ţară românească demnă pe care o avea prin secole Ţara Lăpuşului era dată, desigur, şi de acei români liberi, înnobilaţi mai ales în secolul frământat al XVII-lea transilvan. Principii Transilvaniei nu aveau cum să nu răsplătească mai cu seamă pe puşcaşii lor ce apărau cetăţile Gherlei, Dejului, Chioarului, sau participau la războaie şi la expediţii militare, dând dovadă de curaj şi de fidelitate faţă de ţară şi faţă de principi. Să ne imaginăm astfel pe un mic nobil român (un fel de chiabur, cum i se zicea unui ţăran mai bogat până la colectivizare), scoţându-şi din ladă hainele cele bune şi banii, înarmându-se cu arcul cu săgeţi şi puşca, luându-şi rămas bun de la soţie, copii, mamă, bunică, îndreptându-se cu sluga sa, tot înarmată, spre tabăra militară şi de acolo la război, sau la expediţii militare în Ţara Românească, în Polonia şi în alte locuri îndepărtate. Aceasta era datoria nobililor de atunci, inclusiv şi a celor lăpuşeni. Sigur că majoritatea ţăranilor erau iobagi şi în Ţara Lăpuşului, la marea nobilime maghiară. Dar ei aveau în nobilimea românească mereu o raportare de viaţă liberă, neaservită, şi astfel căutau mulţi să iasă din această stare de aserviţi şi fenomenul înnobilării este presărat pe tot întinsul secolului al XVII-lea mai ales. Să trecem în revistă câteva familii de nobili români, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică.

Baba, com. Coroieni

1405: Prima atestare documentară; se presupune că acest sat românesc a fost întemeiat de un cneaz – afirmă Kadar Jozsef.

1553: Aparţine de cetatea Ciceului; voievod era Ioan Maxin şi cneaz Todor.

1590, înainte de -: Principele Sigismund Bathory donează Baba lui Petru Maxin din Drăghia.

Băiuţ, comună  Citește restul acestei intrări »