de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi!
Chipuri şi măşti. Se schimbă vremurile, se schimbă oamenii! Tot mai grea este viaţa, tot mai multe dezamăgirile! În jurul nostru observăm cu uşurinţă tot mai mulţi oameni care nu mai au nici un respect pentru cuvântul dat, pentru promisiunea făcută. Fiecare îşi urmăreşte interesele, cu isteţime diabolică, chiar dacă e nevoie pentru aceasta să recurgă la minciună, la jurăminte şi acte false, la violenţă sau chiar la crimă. Priveşti zi de zi la televizor şi te uimesc cazurile mai-marilor noştri, care se dovedesc a fi fost doar nişte escroci, nişte farsori, nişte bişniţari puşi pe căpătuială cu orice preţ, care au călcat în picioare interesele ţării în favoarea propriilor interese. E greu astăzi să construieşti un coteţ pentru un porc, ca om de rând, cu venituri rezultate din muncă cinstită; e greu să crezi că din câştigurile licite au construit unii palate, pe care ar fi invidioşi împăraţii din poveşti, că se plimbă cu maşini de un lux exorbitant, că îşi pot permite concedii în locuri exotice, la preţuri astronomice, că deţin sume ameţitoare. E dureros să vezi tot mai mulţi semeni de-ai noştri cotrobăind în tomberoanele de gunoi, ca să-şi găsească ceva de mâncare, în timp ce festivităţile, petrecerile, aniversările şi tot felul de chermeze ale mai-marilor zilei nu se mai sfârşesc.
Pe vremea romanilor, exista obiceiul ca, atunci când murea cineva, să i se facă o mască de ceară, care i se aşeza pe faţă. Masca era mulată pe faţă în aşa fel, încât imita întru totul faţa aflată dedesubt. Din cauza căldurii, faţa adevărată se deforma. Cu toate acestea, cei care veneau la priveghiu, la înmormântare, vedeau doar masca, cu imaginea frumoasă, normală, a feţei. Numai când venea câte un prieten apropiat sau câte o rudă cerea să-i vadă adevărata faţă, adică sine cera, fără ceară. De acolo a ajuns în limba română cuvântul „sincer”, adică fără falsitate, adevărat, curat. Citește restul acestei intrări »
Publicat de angelajucan 
e-Bibliotheca septentrionalis 