Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

04/03/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş  Citește restul acestei intrări »


Bazinul Lăpuşului, leagăn de secole al limbii române

27/02/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Port popular din Suciu de Sus, Țara Lăpuşului

În lucrarea austriacului Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărută la Viena în 1839, se descrie şi bazinul râului Lăpuş, care străbate o „ţară românească” veche, cu o identitate etno-culturală specifică. Lăpuşul este un afluent principal al râului Someş şi izvorăşte în munţii Ţibleşului. Lenk pomeneşte de următoarele toponime româneşti ale traseului acestui râu (cu munţi prin care trece şi afluenţi ai săi) (parantezele îmi aparţin, iar transcrierile sunt făcute după regulile pomenite anterior): Ţibleş, Poiana Zimbrului, Porchi, Dealu Şpanului, Breaza, Aluniş, Dumnezău (în original Dumnyezeou), Dealu Caşelului, Coplopi, Aruncaş, Vârvu Fuz, Dealu Gimii, Dealu Barcului, Cârlior, Dealu Runcului sau Dealu Sărnii şi ruinele Cetăţii Chioar, Varaştină sau Dealu Domoriu, Dealu Mesteacănului, Piatra Cozlii, Dealu Viilor, Dealu Şterna, Cornecu, Dealu Fraşului, Dealu Hagăului, Dealu Hirzi, Dealu Glodului, Dealu Măgurii, Beşerei, Damian, Dealu Popii, Măgura, Vârvu Săcăturii, Muncel, Dealu Spânzu, Măgura, Vârvu Gucii, Dealu Pietrisăului, Dealu Bodârle, Suplai, Dealu Tăuşor (în original Djálu-Tuusor), Poiana Caselor, Dealu Pietrii, Vârvu Comorii, Dealu Runcului, apoi pâraiele: Valea Aranioş, Valea Tiuşii, Valea Borşa, Valea Coşilor, Valea Stejerului, Valea Ferice, Valea Rea, Valea Topliţii, Valea Mesteacănului, Valea Napradului, Valea Vădurele, Valea Husie, Valea Poieniţii, Valea Piroşii, Valea Şoimuşenilor, Valea Ilondii, Valea Gâlgăului, Valea Glodului, Valea Măgurii, Valea Căpâlnii, Valea Muncelului, Valea Caselor, Valea Poitru, Valea Copianului, (pârâul) Căpriorii, Valea Ur[i]ului din Jos, Valea Coşdrioarii, Valea Gârbăului, Valea Mihăileşti, Valea Baţii, Valea Ţibleş etc.  Citește restul acestei intrări »


În lanţul sudic al munţilor Transilvaniei străjuieşte de secole limba română

26/02/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

O sursă deosebit de obiectivă privind toponimia Transilvaniei istorice este şi dicţionarul intitulat Siebenbürgens geographisch-, topographisch-, statistisch-, hydrographisch- und orographisches Lexikon: mittelst eines Versuches seiner Landkarten-Beschreibung bearbeitet und alphabetisch geordnet…, a lui Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărut la Viena în 1839, în 4 volume, cu descrierea tuturor localităţilor, apelor şi munţilor Transilvaniei, făcută după documentare la faţa locului. Lucrarea este plină de toponime româneşti, în majoritate absolută, ceea ce atestă, şi prin acest aspect, caracterul Transilvaniei de ţară românească. Lenk descrie de exemplu lanţul muntos sudic al Transilvaniei, din Carpaţii Meridionali, o adevărată comoară de toponime româneşti. Doar în zona Covasnei sunt câteva toponime maghiare, sau româno-maghiare (Elves-Pojánicz, de exemplu), apoi cele româneşti cuprind toţi munţii sudici ai Transilvaniei, de la grupul munţilor Făgăraş, la grupul munţilor Lotrului şi Şureanu până la grupul munţilor Retezat. Le-am transcris după ortografia actuală, de exemplu Vurvu l-am transcris Vârvu (păstrând şi forma arhaică şi populară), apoi literele k, j, sz, s, ts sunt transcrise cu echivalentul românesc c, i, s, ş, respectiv ce/ci, în funcţie de context (de ex. Pitsoru-Kapri l-am transcris Picioru Capri). Aşadar Lenk consemnează următoarele denumiri româneşti ale vârfurilor de munţi ai lanţului sudic al Transilvaniei (parantezele îmi aparţin):

Poiana, Predeal, Şesu Mare, Citește restul acestei intrări »