O ULTIMĂ DORINȚĂ

25/03/2021

de Daniela VÎLCEANU

Se lasă seara peste satul meu
Se-mbracă soarele-n culori de curcubeu,
Orchestrele de îngeri prind a cânta la liră
Mă regăsesc din nou pentr-un moment copilă.
La deal, în sat, un bătrân taie lemne,
Lemnul se-mpotrivește, securea prinde-a geme.
Își suflă-n mâini, degetele-ncep să-l doară
Nimic nu-l sperie, de-o viață stă la țară.
Micuță este casa, curată și-ncălzită
Pe preșul cel de zdrențe se roag-o bătrânică,
Își face cruce, se pleacă pe icoană
Și îi șoptește-n taină amarul ei de mamă. Citește restul acestei intrări »