O vorbă (două) despre poezia lui Vasile Dan Marchiș

29/05/2021

de Angela-Monica JUCAN

MOTTO:

În timpul în care
am consumat o sută de pâini,
am scris o poezie…
Apoi am mai scris
peste o sută de poezii
de dorul pâinii…
(Vasile Dan Marchiș, „Meditație extremă”)

În creația poetică semnată de Vasile Dan Marchiș, găsim, și mai ascuns, și mai la vedere, un tot de inteligență. Poeziile se prezintă drept deschideri filosofice, fie că autorul propune, undeva, o problemă, fie că prezintă, altundeva, o soluție la (altă) problemă, în ambele cazuri cititorul având de aici încolo câmp liber pentru exercițiul propriei gândiri. S-ar putea extrage fragmente și alcătui volume de aforisme (un singur exemplu: Aprecierile de o viață / Sunt de prisos… în viața de apoi – „Examenul de credință”).

În ce privește prozodia, versurile lui Vasile Dan Marchiș sânt eliberate de canoane, iar stilistic, se disting prin sobrietate, poetul nefolosind material de pavoazare, nescriind edulcorat, Citește restul acestei intrări »