Eroii militari, statul, poporul şi Dumnezeu

de Cornel MĂRGINEAN

De 15 august 2014, am privit o ceremonie de aducere-aminte a eroilor militari la Oarba de Mureş.
Statul, prin reprezentanţii săi, a organizat şi desfăşurat ceremonia. Poporul a asistat.

Ai cui sunt eroii? Eroii sunt ai statului? Sau eroii sunt ai poporului? Statul consumă eroi, în istorie, în războaie, pentru a exista. Poporul doar se sperie de război, dă tinerii săi pentru consum şi apoi plânge 100 de ani, adică timp de patru generaţii: plâng bunicii, plâng părinţii şi fraţii, plâng soţiile, plâng copiii.

Armata este prezentă. Biserica este prezentă. Politica este prezentă. Microfonul este prezent. Adică vorbirea, cuvântul care i-a trimis la război pe eroii militari. Lipsesc eroii. Ei sunt absenţii. Doar piatra monumentului pare a reprezenta simbolic, ceva neclar. Adică o mulţime mare de tineri firavi, deznădăjduiţi şi speriaţi, îngroziţi, disperaţi, fără noroc, ucişi. În locul lor este prezentă asistenţa, fără a înţelege că ea este poporul. Poporul este şi cel absent, şi cel prezent.