Lăutul torturilor!

de Mihaela GRIGOREAN
Muzeul Județean Satu Mare

Oare câți dintre oamenii societății materialist-consumatoriste de azi, știu câtă trudă și energie investeau mamele și bunicile noastre pentru a țese și a coase un rând mândru de haine purtărețe sau de sărbătoare?

Industria casnică textilă din Țara Oașului, a dispărut aproape complet după anii ’90, întrebuințarea cânepii pentru confecționarea portului popular, a textilelor de interior și a obiectelor de uz gospodăresc, devenind o rara avis în peisajul etnografic contemporan. Pânza albă a existenței oșenești a fost înlocuită treptat de materiale sintetice cumpărate din comerț, o găselniță a modernității care a îndepărtat omul comunităților tradiționale de energia pământului și a soarelui, înstrăinând sufletul de ritmicitatea naturii și a cosmosului.

Lăutul torturilor se înscrie în etapele procesului de cultivare și prelucrare a cânepii, desfășurat după o rânduială statornicită prin tradiție și practicată de femei, deseori sub formă de clacă: semănatul, culesul, topitul, melițatul, călcatul, periatul, torsul, rășchiatul, fierberea, lăutul, depănatul, urzitul, învelitul, neveditul și țesutul.

Fărşangul, un ritual păstrat la Lăsata Secului

de Corina Isabella CSISZÁR

La Dămăcușeni, sat maghiar din Țara Lăpușului, se păstrează un obicei numit Fărșang, ritual de alungare a iernii, preluat de la sași și organizat în perioada dintre Bobotează şi Miercurea Cenuşii.

Momentul culminant al Fărşangului era acela de îngropare a iernii și a viciilor, la Lăsata Secului. În centrul solemnității, stă păpușa ritualică de dimensiuni umane, confecționată din paie de grâu, ca imagine universală a agriculturii, și a fertilității. Grâul reprezintă cel mai sacral aliment în spaţiul european, simbol al nașterii, morţii şi reînvierii, cinstit în

Sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii

A venit primăvara, dragi prieteni! Azi e 1 Martie, prima zi a primăverii, ziua în care primim și dăruim mărțișoare. Haideți să aflăm care este semnificația acestei zile și ce semnifică mărțișorul.

În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului.

Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte

Mărțișorul și simbolistica sa

Filiala Seghedin a ICR Budapesta, în colaborare cu Ambasada României în Ungaria și Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin organizează marți, 1 martie 2022, de la ora 17.00 evenimentul multietnic și multilingvistic „Mărțișorul și simbolistica sa”.

Astfel, sala Alagsori Klub a Bibliotecii Orășenești și Județene „Somogyi Károly”, din Seghedin, găzduiește un program interactiv dedicat tradiției milenare a Mărțișorului, element de patrimoniu înscris de UNESCO, în anul 2017, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

Graficiana Adela Kiss, originară din Jula va susține o prelegere despre tradiția, geneza și obiceiurile legate de acest eveniment, ilustrând toate aceste concepte teoretice printr-un atelier de confecționare de mărțișoare, de la tradițional la modern. 

„Fain de văzut la Muzeu” – Povestea pecetarelor din Colecția preotului Mircea Antal

„A scrie despre prescurnicere este o îndrăzneală dincolo de rugăciune și dincolo de dulcea muncă a pâinii, este un demers către lăuntricul credinței în dumnezeiasca trinitate.”(Preot Romul Pop, Glasul pecetarelor)

În urmă cu 21 de ani, în luna mai a anului 2000, patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș s-a îmbogățit cu o impresionantă colecție de pecetare, pe care luna aceasta ne-am dorit să o aducem mai aproape de dumneavoastră, invitându-vă să descoperiți Povestea pecetarelor din colecția preotului Mircea Antal, colecție donată muzeului nostru chiar de către fiica preotului.

Pecetarele, denumite în funcție de zonă pristolnic, pristornic, prescurnicer sau prescurar sunt

OUĂLE DE PAȘTI

Unde și când a apărut această tradiție

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea,

Crăciun în pandemie

de Gelu DRAGOȘ

Veștile despre Crăciun și cum se va colinda erau date ca pe tobogan la toate televiziunile „naționale” și guvernanții liberali și libertini, în orice caz interimari (a se citi habarniști), credeau că sunt personaje de telenovele. Mă explic puțin mai mult. Aducerea vaccinului în România este și era un eveniment atât de important, încât scriitorul Alexandru Petria a răbufnit și a spus că minunea nu s-a produs acum, cu aducerea vaccinului, ci cu 2000 și ceva de ani în urmă când s-a născut Pruncul Iisus, iar sosirea prin ”ajutorul” U.E. și prin trâmbițarea de către marele „Comitet PRO MASCĂ a lui Raed Arafat”, cu ajutor logistic polonez, prin cele 10.000 de doze sunt „o picătură într-o mare pandemică tulburată” română. De ce? Pentru că s-au descoperit noi tulpini, mult mai periculoase, iar pandemia nu ne-a învățat să trecem urgent la respectarea Creatorului, la post și rugăciune, la respectul pentru semenii noștri.

Am cumpărat 40 de coci pentru colindători, soția a mai cumpărat 30 de pachete de biscuiți, să fie sigură că toți colindătorii o să primească coc și bani!

„Crăciun în Maramureș” – 2020

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează și de această dată „Crăciun în Maramureș”. Doar că într-o variantă adaptată acestui an…

„Știm, știm că anul a fost ciudat pentru voi, așa a fost și pentru noi. La colindat nu știm încă dacă vom merge și cum vom merge… Poate nu o să ne umplem trăistuțele cu colaci, pupuți, mere și nuci și nu o să ne înfruptăm din cozonacii celor care ne primesc în case cu colinda…”, spun cu nostalgie reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Dar tot ei aduc și vestea bună: „Stați așa: putem să ne facem chiar și așa sărbătoarea frumoasă, putem să ne creăm Crăciunul prin culoare și cuvânt”.

Așadar, dragi copii,

VÂLTORILE DIN CHIUZBAIA

(eseu – folclor)

de Vasile BELE

 

Chiuzbaia și chiuzbăienii întotdeauna au fost de cinste. Din vechime și până în prezent se dovedesc a fi buni păstrători de tradiții, harnici și primitori. Am scris de multe ori despre sat și despre chiuzbăieni, dar oricât de mult s-ar scrie, credeți-mă, aici mai găsești subiect. Zilele acestea am primit de la un chiuzbăian cu suflet „MONOGRAFIA SATULUI CHIUZBAIA”, întocmită cu câțiva zeci de ani în urmă, de regretatul învățător Teofil Rădulescu. Având manuscrisul în mână, nu mă rabd să nu fac rostire despre toate acestea, dar cu o singură nelămurire (întrebare): știind despre existența acestui manuscris, de ce chiuzbăienii nu iau atitudine pentru a-l tipări și edita? Această-mi este singura nelămurire ce-o port în suflet și credeți-mă apasă aproape ca și-o povară. Personal, am scris volumul „TOPONIMIA SATULUI CHIUZBAIA” – carte despre care am vorbit, e adevărat secvențial, săptămâna trecută. Și această carte este una de excepție, de cinste aș adăuga convins fiind că rostesc adevăr. Aflat în  pregătire volumul „GRAIUL ȘI SCRIEREA DIN SATUL CHIUZBAIA”, așteaptă doar finanțarea necesară pentru a fi tipărit. Și acest volum despre Chiuzbaia, unul laborios întocmit, va fi unul de excepție, care ne duce spre conturarea adevăratei noastre identități. O dată cu el se mai face un pas spre descoperirea adevăratei noastre identități. Nu scriu toate aceste doar de dragul de-a fi scrise. Scriu din dragoste pentru tot ce a însemnat, înseamnă și desigur pe vecie, va însemna, pentru mine, Chiuzbaia – leagăn al copilăriei mele.

Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 25 – 30 martie 2019 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Oaspetele bibliotecii:
poetul şi eseistul
Ioan Moldovan
director al revistei „Familia” (Oradea)

Luni, 25 martie

ora 9, Cabinetul de Medalii

Va avea loc vernisajul expoziției de desene „La mulți ani, Poliția Română!”. Desenele au fost realizate de elevi din clasele 0 – IV de la instituțiile de învățământ din județul Maramureș.

Coordonator: comisar de poliție Cecilia Grozavu din cadrul compartimentului Analiza și prevenția criminalității – Inspectoratul Județean de Poliție Maramureş.

ora 11, Salonul Artelor

Va avea loc activitatea cu titlul „Le Français est une chance”, organizată de către Colegiul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”.

Evenimentul are rolul de a marca Ziua Internațională a Francofoniei, care s-a celebrat în data de 20 martie şi va implica aproape o sută de elevi din școlile partenere. Aceştia vor avea șansa de a se exprima în limba franceză, de a descoperi culturi francofone, de a munci în echipă și a se confrunta cu importanța cunoașterii limbilor străine pentru construirea unei cariere de succes. În cadrul programului vor fi expuse machete ale unor atracții turistice din spațiul francofon și desene realizate de către elevi.

ora 15.00, Sala de conferinţe