„Fain de văzut la Muzeu” – Povestea pecetarelor din Colecția preotului Mircea Antal

06/05/2021

„A scrie despre prescurnicere este o îndrăzneală dincolo de rugăciune și dincolo de dulcea muncă a pâinii, este un demers către lăuntricul credinței în dumnezeiasca trinitate.”(Preot Romul Pop, Glasul pecetarelor)

În urmă cu 21 de ani, în luna mai a anului 2000, patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș s-a îmbogățit cu o impresionantă colecție de pecetare, pe care luna aceasta ne-am dorit să o aducem mai aproape de dumneavoastră, invitându-vă să descoperiți Povestea pecetarelor din colecția preotului Mircea Antal, colecție donată muzeului nostru chiar de către fiica preotului.

Pecetarele, denumite în funcție de zonă pristolnic, pristornic, prescurnicer sau prescurar sunt Citește restul acestei intrări »


OUĂLE DE PAȘTI

30/04/2021

Unde și când a apărut această tradiție

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Citește restul acestei intrări »


Crăciun în pandemie

29/12/2020

de Gelu DRAGOȘ

Veștile despre Crăciun și cum se va colinda erau date ca pe tobogan la toate televiziunile „naționale” și guvernanții liberali și libertini, în orice caz interimari (a se citi habarniști), credeau că sunt personaje de telenovele. Mă explic puțin mai mult. Aducerea vaccinului în România este și era un eveniment atât de important, încât scriitorul Alexandru Petria a răbufnit și a spus că minunea nu s-a produs acum, cu aducerea vaccinului, ci cu 2000 și ceva de ani în urmă când s-a născut Pruncul Iisus, iar sosirea prin ”ajutorul” U.E. și prin trâmbițarea de către marele „Comitet PRO MASCĂ a lui Raed Arafat”, cu ajutor logistic polonez, prin cele 10.000 de doze sunt „o picătură într-o mare pandemică tulburată” română. De ce? Pentru că s-au descoperit noi tulpini, mult mai periculoase, iar pandemia nu ne-a învățat să trecem urgent la respectarea Creatorului, la post și rugăciune, la respectul pentru semenii noștri.

Am cumpărat 40 de coci pentru colindători, soția a mai cumpărat 30 de pachete de biscuiți, să fie sigură că toți colindătorii o să primească coc și bani! Citește restul acestei intrări »


„Crăciun în Maramureș” – 2020

10/12/2020

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează și de această dată „Crăciun în Maramureș”. Doar că într-o variantă adaptată acestui an…

Știm, știm că anul a fost ciudat pentru voi, așa a fost și pentru noi. La colindat nu știm încă dacă vom merge și cum vom merge… Poate nu o să ne umplem trăistuțele cu colaci, pupuți, mere și nuci și nu o să ne înfruptăm din cozonacii celor care ne primesc în case cu colinda…”, spun cu nostalgie reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Dar tot ei aduc și vestea bună: „Stați așa: putem să ne facem chiar și așa sărbătoarea frumoasă, putem să ne creăm Crăciunul prin culoare și cuvânt”.

Așadar, dragi copii, Citește restul acestei intrări »


VÂLTORILE DIN CHIUZBAIA

04/09/2020

(eseu – folclor)

de Vasile BELE

 

Chiuzbaia și chiuzbăienii întotdeauna au fost de cinste. Din vechime și până în prezent se dovedesc a fi buni păstrători de tradiții, harnici și primitori. Am scris de multe ori despre sat și despre chiuzbăieni, dar oricât de mult s-ar scrie, credeți-mă, aici mai găsești subiect. Zilele acestea am primit de la un chiuzbăian cu suflet „MONOGRAFIA SATULUI CHIUZBAIA”, întocmită cu câțiva zeci de ani în urmă, de regretatul învățător Teofil Rădulescu. Având manuscrisul în mână, nu mă rabd să nu fac rostire despre toate acestea, dar cu o singură nelămurire (întrebare): știind despre existența acestui manuscris, de ce chiuzbăienii nu iau atitudine pentru a-l tipări și edita? Această-mi este singura nelămurire ce-o port în suflet și credeți-mă apasă aproape ca și-o povară. Personal, am scris volumul „TOPONIMIA SATULUI CHIUZBAIA” – carte despre care am vorbit, e adevărat secvențial, săptămâna trecută. Și această carte este una de excepție, de cinste aș adăuga convins fiind că rostesc adevăr. Aflat în  pregătire volumul „GRAIUL ȘI SCRIEREA DIN SATUL CHIUZBAIA”, așteaptă doar finanțarea necesară pentru a fi tipărit. Și acest volum despre Chiuzbaia, unul laborios întocmit, va fi unul de excepție, care ne duce spre conturarea adevăratei noastre identități. O dată cu el se mai face un pas spre descoperirea adevăratei noastre identități. Nu scriu toate aceste doar de dragul de-a fi scrise. Scriu din dragoste pentru tot ce a însemnat, înseamnă și desigur pe vecie, va însemna, pentru mine, Chiuzbaia – leagăn al copilăriei mele. Citește restul acestei intrări »


Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 25 – 30 martie 2019 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

22/03/2019

de Ştefan SELEK

Oaspetele bibliotecii:
poetul şi eseistul

Ioan Moldovan
director al revistei „Familia” (Oradea)

Luni, 25 martie

ora 9, Cabinetul de Medalii

Ziua Politiei RomaneVa avea loc vernisajul expoziției de desene „La mulți ani, Poliția Română!”. Desenele au fost realizate de elevi din clasele 0 – IV de la instituțiile de învățământ din județul Maramureș.

Coordonator: comisar de poliție Cecilia Grozavu din cadrul compartimentului Analiza și prevenția criminalității – Inspectoratul Județean de Poliție Maramureş.

ora 11, Salonul Artelor

Va avea loc activitatea cu titlul „Le Français est une chance”, organizată de către Colegiul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”.

Evenimentul are rolul de a marca Ziua Internațională a Francofoniei, care s-a celebrat în data de 20 martie şi va implica aproape o sută de elevi din școlile partenere. Aceştia vor avea șansa de a se exprima în limba franceză, de a descoperi culturi francofone, de a munci în echipă și a se confrunta cu importanța cunoașterii limbilor străine pentru construirea unei cariere de succes. În cadrul programului vor fi expuse machete ale unor atracții turistice din spațiul francofon și desene realizate de către elevi.

ora 15.00, Sala de conferinţe

Citește restul acestei intrări »


SLĂNINUȚA ÎN PERICOL

19/09/2018

de Gențiana GROZA

Căsătoria mea cu bihoreanul Teodor, originar din satul Gurbediu, comuna Tinca, m-a purtat pe meleagurile pe care nu le-am visat vreodată. Anul acesta am aniversat 54 de ani viețuire împreună și locuim în urbea de pe Someș. M-am născut în  satul prahovean Vadu Săpat, am locuit aici cu părinții și cei patru frați până la 9 ani, astfel că nu-mi amintesc prea multe obiceiuri locale. Am locuit o mare parte din viață în Ploiești. Până la căsătorie nu văzusem cum, în satul bihorean, oamenii își produceau cele necesare aproape în întregime în gospodăria proprie, neavând grija hranei zilnice, așa cum se întâmpla la oraș. Cel mai mult m-a impresionat obiceiul tăierii porcului. Citește restul acestei intrări »


„Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” de la Cupşeni. Dialog cu prof. NICOLAE BUDE, dirijorul Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

19/04/2015

realizat de Angela-Monica JUCAN

Pe când primăvara se pregăteşte să se preschimbe-n vară, a devenit o tradiţie ca în hotarul satului Libotin să se organizeze „Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” a comunei Cupşeni (de care aparţine administrativ Libotinul). În 2013, serbarea a avut loc în 18-19 mai. Prin bunăvoinţa domnului profesor Nicolae Bude, consilier pe probleme sociale la Primăria Cupşeni şi dirijor al Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin, am aflat mai multe despre acest festival popular. (Precizăm că interviul datează din anul 2013.)

Cine, când a iniţiat Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular din Cupşeni?

Nicolae Bude

Nicolae Bude

Sărbătoarea comunei Cupşeni a luat naştere în anul 2005, la iniţiativa consilierului local Ioan Buda, director, în acea vreme, al Şcolii din Ungureni, şi cu susţinerea primarului de atunci şi de azi – libotineanul Mircea Ioan Boga.

Unde se petrece?

Locul în care se desfăşoară sărbătoarea nu a fost ales întâmplător. Este o intersecţie acolo a drumurilor care duc spre satele comunei şi este chiar un epicentru rutier al comunei Cupşeni (localnicii îi spun foarte frumos: Crucile Drumului). Totuşi, pământul de acolo este al Libotinului. Locul unde e scena e al lui Andronic Ferenţ, căruia îi chiar place şi e fericit că poate fi util în acest fel. Pe partea cealaltă a drumului, vizavi de scenă, unde se instalează bazarul cu obiecte de artizanat, jucării, podoabe etc., e terenul lui Mircea Bota. În dreapta scenei – zona bufetelor de campanie – este proprietatea doamnei consilier local Silvia Sima. Toţi sînt libotineni, nici unul nu primeşte bani, nu se supără de stricăciuni (minore, de altfel), toţi trei găzduiesc cu bucurie serbarea.

Când are loc? Este vreun motiv special pentru care s-a optat pentru această dată? Citește restul acestei intrări »


Jocul la şură

06/03/2015

de Angelica SIMIONCA

Dansurile populare chiorene vin din dezlănţuirea întregii fiinţe, Angelica Simioncaînsoţite de cântec, chiuituri, strigături, care creează printre jucăuşi (dănţăuşi), o atmosferă specială, magnifică, cumulând stări şi sentimente ale momentului, producându-se astfel o detensionare. Simbioza între mişcarea coregrafică, melodie, cântec, strigături, chiuituri şi alte tipuri de manifestări spontane este una perfectă, pe care numai cei de-ai locului o înţeleg cu adevărat. Pentru omul modern, sau pentru cel neiniţiat, dansul e doar unul din nimicurile sociale, un fel zgomotos de a petrece. Dar pentru ţăran dansul a constituit de sute de ani aproape unica distracţie şi acestui ţel i-au fost subordonate reguli nescrise de desfăşurare a întâlnirilor colective festive. În unele sate din zona Chioarului, unde casele sunt mai îndepărtate unele de altele, distanţa nu-i împiedica pe oameni să străbată adesea câţiva kilometri pentru a ajunge la… badea Văsălică de pe Dâmb (!), locul unde era organizat jocul la şură. Cetera, braciul şi gorduna (acestea erau instrumentele unui taraf tradiţional din zona Chioarului) se auzeau de departe, chiar dacă pe vremuri nu exista „staţie de amplificare”. Jocul ţinea până a doua zi în zori, dar nici atunci oamenii nu se îndurau să plece şi îi mai puneau pe ceteraşi să le mai zică „numa’ una, de ducă”.

Ceea ce uimeşte la prima vedere este participarea nejucătorilor – a celor prea bătrâni, a celor care nu ştiu să joace, a copiilor etc. Putem vorbi de funcţia de spectacol a jocului popular; dar firul care-i leagă pe cei prezenţi nu este cel de la actor la spectator, deoarece aici nu primează curiozitatea de a vedea lucruri neauzite şi neştiute, ţăranul fiind iniţiat în tot ceea ce face, altfel se autoexclude din grup. Oamenii nu se duc să „vadă” jocul ca nişte spectatori pasivi, ci pentru a participa oarecum la el, chiar dacă nu intră în joc, fiindcă dansul popular are capacitatea de a-i antrena şi pe cei care doar asistă. Căci din rândul dănţăuşilor, ca şi din melodiile jocului, răzbate un fel de fluid care îi cuprinde şi pe cei din afară, unificându-i într-o singură mare suflare care se descarcă concomitent, dovedindu-se un puternic liant social al comunităţii rurale. Citește restul acestei intrări »


O familie păstrătoare de tradiții: familia POP IOAN MARIAN din Finteușu Mare

13/11/2014

de Anca SIMA

076

fam. POP Ioan Marian

Farmecul vieţii de familie este acela că membrii ei sunt uniţi nu doar prin sânge, ci şi prin dragoste şi obiceiuri comune.

Oriunde în lume, oricâtă unitate în diversitate ar exista, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, portul şi obiceiurile.

La fel ca multe alte familii din Finteuşu Mare, familia Pop Marian şi Nadia are modul ei de a respecta, păstra şi transmite generaţiilor viitoare anumite tradiţii legate de portul popular, sărbătorile religioase: Paşti, Crăciun, Rusalii, sau de evenimente care marchează viaţa fiecăruia dintre noi – botez, nuntă, înmormântare.

Ioan Marian Pop (Popicu) s-a născut în data de 19 martie 1971, într-o familie de chioreni: tatăl este Ioan Pop, venit de ginere în Finteuş din localitatea Ciolt, mama, Maria, este finteuşeancă. Marian Pop a avut o copilărie fericită alături de fratele său, Doru. A urmat Şcoala Generală din localitate şi Liceul Agroindustrial din Şomcuta Mare.

Încă din copilărie a fost atras de dansul popular. Şi-a început activitatea artistică la vârsta de 11 ani, ca dansator în Ansamblul „Stejarul” din Finteuşu Mare, coordonat de prof. Andrei Dragoş, unde activează şi în momentul de faţă, alături de soţia sa. În perioada liceului, a făcut parte din Ansamblul Casei Pionierilor din Şomcuta Mare. O perioadă scurtă de timp a fost dansator în Ansamblul „Transilvania” din Baia Mare (1991). Din 2011, este membru al Corului Bărbătesc din Finteuşu Mare. Citește restul acestei intrări »