O prietenie „de virtute”!

20/03/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
     Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
     Redactor-șef al revistei „Familia română”

acad. Nicolae Dabija și dr. Teodor Ardelean

În urmă cu o săptămână primeam de la Chișinău, Filiala „Maramureș”, vestea că academicianul Nicolae Dabija și-a luat zborul spre înălțimi celeste. O moarte neașteptată, un tribut al tribunului plătit pe noul altar „COVID”, o pierdere greu de cuantificat acum, un gol uriaș pentru sufletul românesc în mare-lucrarea-lui!

L-am cunoscut în ianuarie 1991, la Chișinău, la Troița dusă de noi spre cinstirea lui Eminescu. Apoi la „Independență”, la „prima zi” a limbii române, la inaugurarea bibliotecilor „Transilvania” și „Maramureș”, la alte evenimente importante cultural, întinse pe acești ultimi treizeci de ani, cu deosebire la lansările cărții „Ochii Basarabiei” a lui Gheorghe Pârja, editată de biblioteca băimăreană în tiraj esențial, cu prefața transmisă de „fratele Nicolae” și cu postfața subsemnatului.  Citește restul acestei intrări »


„Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş”

12/03/2021

Nicolae Dabija

Zile de ianuarie pe malul Prutului. Aici, pe malul drept al apei, care încă mai este graniţă între oameni de acelaşi neam şi sânge, mă întâlnesc cu binecunoscutul scriitor şi om politic din Basarabia. Nicolae Dabija. Era în ziua de 14 ianuarie 1992, deci în preziua naşterii lui Eminescu. Eu mă îndreptam cu un grup de maramureşeni spre Căpriana şi Chişinău, dânsul pleca la Putna pentru a-şi ridica un premiu literar. Drumurile noastre s-au întâlnit în punctul de frontieră Sculeni. Cu toată graba noastră, l-am rugat să aibă răgazul unui dialog, aici la Prut.

Gheorghe Pârja: Domnule Nicolae Dabija, au venit şi maramureşenii spre Basarabia. Am venit cu istoria şi cu sufletul deschis să ne cunoaştem, că prea mult am stat despărţiţi unul de altul de o apă nevinovată şi o vinovată sârmă ghimpată. Deci, am venit.

Nicolae Dabija: Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş, aşa cum a descălecat odinioară sufletul românesc al lui Dragoş, care nu s-a oprit la apa Prutului, fiindcă atunci, la 1352, nu exista încă grănicerul sovietic. Din ceea ce ştiu eu, a venit întâi Dragoş, ca vasal al regelui Ungariei, şi după aceea, în 1359, a venit Bogdan ca voievod al unei ţări independente, care a fost Moldova. Pentru noi anul 1359 este o dată mai importantă, Citește restul acestei intrări »