Carte din exil în tiparul matricii stilistice blagiene

16/01/2017

Theodor Damian, „Stihiri cu stânjenei”,
Iaşi, Tipografia Moldova, 2007. 88 p.

theodor-damian_stihiri-cu-stanjenei

de Octavian D. CURPAȘ
Phoenix, Arizona

Ca de fiecare dată în poeziile sale, Theodor Damian ne uimeşte cu ineditul exprimărilor pline de substanţă şi de încărcătură spirituală, care ne aduc înaintea ochilor principiile cugetării creştine faţă în faţă cu neantul lumii cotidiene. Astfel, el ne oferă o oază, un spaţiu în care să ne simţim liberi de orice fel de constrângeri în ce priveşte existenţa, liberi în a ne exprima gândurile înaintea unui univers tăcut şi mut: „Cartea mea e ţara stânjeneilor / E mult spaţiu în ţara stânjeneilor / Pentru toate rasele, minorităţi, majorităţi, nu contează / Sunt toţi stânjenei”. Citește restul acestei intrări »


Drama unei tinere orădence în Arizona

15/09/2016

de Octavian D. CURPAŞ

familia-silaghi-cristian_1Nori negri s-au abătut asupra celui mai însorit stat din SUA, marţi 9 august 2016, umbrind seninătatea unei familii fericite de români din Phoenix (Arizona).

Cristian Silaghi ajunsese acasă la ora 15 dintr-o cursă de la New York (deţinea un business de transporturi de maşini), când prin minte îi trece să-l viziteze pe vecinul Bill, un medic veterinar, prieten de familie. Era aproximativ ora 16.30. „Ce face Bill?” o întreabă Cristi pe Mary, soţia vecinului, care se afla în faţa porţii în momentul în care se îndrepta spre casa lor. „A intrat în siloz de ceva vreme şi nu s-a mai întors. Îl tot sun pe celular dar nu răspunde. Se aude telefonul sunând dar nici un răspuns. L-am trimis pe asistentul lui să vadă ce se întâmplă dar nici el nu a ieşit”. Mary tocmai apelase numărul de urgenţă 911.

Dr. William Tryon (Bill) opera cabinetul veterinar pe proprietatea pe care locuia, care deţinea un teren mare, similar cu cel al familiei Silaghi. Aici veneau clienţi cu diverse animale. În curte, dr. Tryon avea o magazine subterană (un fel de siloz) adânc de 8,5 metri, unde se pare că ţinea grâne. Citește restul acestei intrări »


„Arizona is a place on a children’s board game pretty popular in Finland”. Interview with Sofi Oksanen – An International Well Known Finnish Writer

09/09/2016

sofi-oksanen

by Octavian D. CURPAȘ
Phoenix, Arizona

Sofi Oksanen (born in 1977) is considered the greatest living novelist from Finland. Her books have been translated in 38 languages. She studied Dramaturgy at Helsinki’s Theatre Academy and Literature at the Jyvasklya University. She wrote her first novel, Stalin’s Cows, in 2003, which introduced the Finnish literary scene to her politically-charged work. In 2007 she wrote Purge as a commission for the Finnish National Theatre, and a year later she developed the work into what became a bestseller across Europe. Gifted with a natural ability to tell stories, Sofi kindly answered all of my questions accordingly:
You are currently on the top of many bestseller lists in the Nordic countries in Europe and your books have received attention from the international media. You have won numerous literary prizes, including Finland’s premier literary award, The Finlandia Award, and the biggest literary award in Nordic countries, The Nordic Council Literature Prize 2010. Also, you are the youngest author ever to win either one of these prestigious prizes. What is the key to your success? Citește restul acestei intrări »

„PLATONIA”– O DEFINIŢIE NARATIVĂ A VIEŢII CA SCENĂ

06/08/2013

de Octavian D. CURPAŞ,
Phoenix, Arizona

Motto: „Destinul nu poate fi păcălit.”

Platonia_copetraLa prima vedere, „Platonia”, cartea scrisă de Mirela Roznoveanu, este un roman de dragoste de un profund lirism. Tema este iubirea şi căsătoria, tratate uneori, într-un registru luminos, limpede, alteori, prin contrast, într-un registru sumbru, grav. Locul acţiunii este oraşul Constanţa. Pe măsură ce avansăm cu lectura însă, vom descoperi că avem de-a face cu un autentic roman de analiză psihologică, ce poate fi aşezat cu succes alături de scrieri celebre, cum ar fi „O moarte care nu dovedeşte nimic” de Anton Holban, „Nuntă în cer” de Mircea Eliade sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu. Sentimentele, gândurile, trăirile sufleteşti ale eroinei – Platonia Elena, solistă de operă – sunt redate şi refăcute din evenimente prezente, din scrisori, din propriile pagini de jurnal sau din amintirile celorlalte personaje. Citește restul acestei intrări »


„Poezia este, da, o alchimie, o modelare în cuvinte, în fraze, în metafore a unei lumi care, întocmai ca o reacţie chimică, ne tulbură, ne mişcă, ne fascinează”

25/07/2013

DE VORBĂ CU SCRIITOAREA VAVILA POPOVICI din SUA

de Octavian D. CURPAŞ,
Phoenix, Arizona

Vavila PopoviciPoetei şi prozatoarei Vavila Popovici ştiinţa i-a dat multe cunoştinţe, însă literatura a încercat să o înveţe ce să facă cu ele. Ştiinţa i-a exersat şi i-a ordonat mintea, iar preocupările artistice şi literare i-au şlefuit-o, atât cât s-a putut. Născută la Suliţa, în judeţul Hotin, în nordica Bucovină (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic sensul cuvântului adaptare, pentru că a copilărit în diferite oraşe, a schimbat mereu şcolile, a pierdut şi a câştigat prieteni. Pentru ea, cea mai frumoasă amintire din vremea începutului este legată de natură, de parcul din Târgu Jiu, unde alerga după orele de şcoală, pe lângă Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii. În adolescenţă scria versuri, citea mult, în paralel cu liceul teoretic avea zilnic, ore de pian şi balet la Conservatorul din Târgu Mureş, iar în vacanţe făcea sport, vara tenis şi înot, iar iarna, patinaj. Cu toate că visa să îmbrăţişeze o carieră artistică, acest lucru nu a fost posibil din mai multe motive. Problemele de sănătate, lipsa unui dosar bun, dezacordul părinţilor ca fiica lor să se orienteze spre un asemenea domeniu, precum şi pledoaria profesoarei de fizică şi chimie, care a convins-o să meargă pe drumul ştiinţei, au făcut ca destinul să o poarte la doar şaptesprezece ani, în 1952, în toiul unor vremuri tulburi, în Iaşul lui Eminescu, unde susţine şi promovează examenul de admitere la Facultatea de Chimie Industrială. Absolvă Institutul Politehnic din Galaţi cu diploma de inginer.

Vavila PopoviciI-a plăcut să lucreze în fabrică şi muncea adesea peste program; era destul de obositor, dar credea în profesia pe care o făcea, până acolo încât viaţa de familie şi cariera au avut prioritate în faţa scrisului şi aceasta din dragoste şi simţ al datoriei. Şi-a iubit soţul şi pe cele două fiice, pentru care şi-a dorit întotdeauna să fie sănătoase şi deştepte, şi la fel de mult îşi iubeşte şi nepoata pe care a crescut-o până la vârsta de doisprezece ani şi pe care o consideră ca fiind al treilea copil al ei. Ea însăşi afirmă că nu a avut o viaţă uşoară, mai ales că adesea tânjea după clipe de linişte, în care să poată scrie. Cu timpul, s-a consolat cu învăţătura creştină care spune că esenţial este ca timpul să nu-l petreci în inactivitate, ci lucrând cu zel şi sârguinţă, cu hărnicie, într-o direcţie în care te dirijează inima. Aşa a şi făcut, astfel că din acelaşi preaplin de dragoste au apărut, în timp, douăsprezece volume de versuri şi paisprezece volume de proză. Vavila Popovici este în prezent, pensionară şi locuieşte în Statele Unite ale Americii.

„Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare. / E melodia cântată / pe strunele viorii Stradivarius. / E culoarea şi lumina / dintr-un tablou al lui Rembrandt. / E marmură de Carrara / dăltuită de Michelangelo. / E o piruetă a Annei Pavlova.” Citind această definiţie pe care aţi dat-o poeziei, am înţeles că sunteţi un om pentru care arta reprezintă un alter ego, o a doua natură. Cât din Shakespeare, din Rembrandt, din Michelangelo, din Anna Pavlova se regăseşte în poezia dumneavoastră?

Da, poezia este prietenul meu nedespărţit! Împreună cu ea m-am bucurat, alteori am plâns, ea m-a consolat. A fost şi rămâne refugiul meu sufletesc! Nu este super egoul, ci alter egoul meu. Subliniez acest lucru, fiindcă Jung şi alţi psihologi se grăbesc să afirme că în domeniul creaţiilor şi al hobby-urilor se produce un dezechilibru între sine, ego şi super ego. Poate că există şi aceste dezechilibre, dar atunci când te naşti cu acest har, el nu poate fi decât, aşa cum spuneţi, un alter ego. Cred că poezia trebuie să aibă din toate acestea, adică din perenitatea pieselor lui Shakespeare, din lumina lui Rembrandt, din tăria şi puritatea marmorei căutate şi şlefuite de Michelangelo, din graţia unei piruete… Ne străduim noi, poeţii, dar asta nu înseamnă că şi reuşim. Citește restul acestei intrări »


CE COMPENSAŢII PRIMESC FAMILIILE POMPIERILOR MORŢI LA YARNELL, ARIZONA

22/07/2013

Incendiul din Yarnell_eroii

de Octavian D. CURPAŞ
Phoenix, Arizona

Oamenii au descoperit focul cu milioane de ani în urmă. Au descoperit lumina, căldura şi puterea lui. Focul a ajutat mult omenirea, dar flăcările lui nemiloase au produs şi produc uneori mari pagube, prin incendiile pe care le provoacă – foc scăpat de sub control –, distrugând păduri, clădiri şi alte bunuri în câteva clipe, distrugând şi vieţile unor oameni, ca în cazul incendiului din Yarnell, statul Arizona.

Incendiul din Yarnell a lăsat în urma lui câteva mii de hectare distruse, peste 200 de case arse şi 19 familii îndoliate. Citește restul acestei intrări »


Secretul criminalei Jodi Arias, transformat într-un film

07/07/2013

de Octavian D. CURPAŞ
Surprise, Arizona, SUA

Jodi AriasPovestea lui Jodi Arias, criminala condamnată pentru că şi-a omorât prietenul într-un mod cu totul bestial, a ajuns sâmbătă, 22 iunie 2013, pe micile ecrane din SUA.

Dat fiind faptul că procesul a fost ultramediatizat în ultimele luni, scenaristul Richard Blaney, cel care a scris scenariul acestui film s-a grăbit să infirme speculaţiile potrivit cărora cei din industria filmului s-au orientat rapid din dorinţa de-a câştiga de pe urma unui caz de crimă senzaţional.

Recent, el a declarat cotidianului „USA Today” că echipa sa a finalizat scenariul filmului în luna decembrie, anul trecut.

Jodi Arias şi-a omorât prietenul, Travis Alexander, la locuinţa acestuia din Mesa, Arizona, la data de 4 iunie 2008, iar procesul ei a început să fie televizat din decembrie, 2012. Citește restul acestei intrări »