Urme de Pași pe Pământ și în Viețile Altora

05/06/2019

de Octavian LUPU

„Un om lasă tot felul de urme pășind prin viață. Unele sunt vizibile, dar altele nu se văd direct, cum ar fi cele pe care el le lasă în viețile altora.” ― Margaret Lee Runbeck

Există urme pe care le facem în lumea materială. Ele durează o perioadă scurtă de timp, fiindcă natura freamătă de tumultul mișcării, ce modifică mereu chipul realității. Posesiunile pe care le avem, durează o vreme, după care dispar în neantul transformării perpetue. Alte urme, cum ar fi cele făcute asupra vieților altora, pot dura mai mult prin consecințele pe care le atrag. O vorbă necuvenită, rănește adânc pe cel care o primește. Un gest necugetat, afectează profund pe cel căruia îi este adresat. O faptă violentă, distruge sensibilitatea celui vizat. În opoziție, o vorbă frumoasă, înalță pe cel care o aude. Un gând curat, influențează spre bine pe cel căruia i l-am adresat. O faptă altruistă, ajută pe cel aflat în dificultate. Prin urmare, depinde numai de noi să cultivăm florile frumoase ale compasiunii, prieteniei și fericirii! Citește restul acestei intrări »


Trăiri asemenea valurilor mării

05/06/2019

de Octavian LUPU

Octavian_Lupu_image

Trăirile sunt asemenea valurilor mării, ce necontenit se izbesc de mal. Ele modelează treptat țărmul ce delimitează realul de imaginar și oferă o stranie compensație neîmplinirilor pe care inevitabil le purtăm în suflet. Dar dincolo de finit și materialitate se află oceanul necuprins al sufletului ce nu poate fi cuprins în cuvinte. Deși orizontul lumii este cumplit de temporal, mereu există o poartă către un spațiu al visării unde moartea nu are cum să ajungă.

Și valurile mării se sparg la mal cu repetate armonii astrale ce ne trezesc cele mai sensibile și mai nobile sentimente. Deși obstacolele se aștern inevitabil în calea noastră, menite fiind să ne distrugă, există totuși, o speranță care clipește uneori mai clar, alteori la limita stingerii, ce ne inspiră speranță, chiar dincolo de cele mai negre așteptări. Viața învinge mereu, dar victoria ei trebuie citită prin intermediul sufletului.  Citește restul acestei intrări »


Călători grăbiţi în trenul Noului An

30/12/2016

calatori_grabiti_in_trenul_noului_an

de Octavian LUPU

Anul 2017 se apropie grăbit, asemenea unui tren de mare viteză, spulberând clipele ce îi mai stau în cale. Îi privesc lungul şir de vagoane, cam 365 la număr, care îi compun garnitura ce aleargă zăngănind pe şine. Nenumărate sunt impresiile ce le poartă către un viitor ce va deveni prezent în curând. Roţile sale de fier scrâşnesc pe calea ferată a destinului pe drumul către oceanul nemărginirii.

Mă aşez pe o bancă aflată pe peronul gării şi îi urmăresc cu interes apropierea. Mereu am fost fascinat de acest moment al trecerii Noului An însoţit fiind de urale pline de bucurie. O mare mulţime îl aşteaptă voios ca să îl întâmpine şi să se îmbarce în generoasele sale compartimente. Citește restul acestei intrări »


Ritmurile astrale ale universului infinit

29/12/2016

ritmurile_astrale_ale_universului_infinit

de Octavian LUPU

Privea ninsoarea care se abătuse neaşteptat asupra oraşului. Noaptea trecuse abrupt, dar fără zgomot. Ca de fiecare dată, ea lăsase răni deschise în sufletele oamenilor, ce se deşteptau la o realitate complet diferită decât cea visată. Însă emoţia evadării vibra încă sub atingerea delicată a întunericului ce se depărta de pământ.

Deschise geamul şi privi de-a lungul străzii. Nu se zărea nici o persoană. Doar maşini trecând în viteză se distingeau pe conturul cenuşiu al carosabilului. Însă ninsoarea presăra pete albe care creşteau pe măsură ce ziua mohorâtă îşi intra în drepturi. Vântul rece îl izbi în faţă. O rafală de fulgi proaspăt veniţi din cer pătrunseră în casă. Privi uimit năvala cristalelor îngheţate în cameră. Dacă le-ar fi atins, ele s-ar fi topit imediat. Citește restul acestei intrări »


Călătorie prin cronotopul misterios al lumii

22/11/2016

octavian-lupu_realitatea_in_oglinda_drumului

de Octavian LUPU

Orice lucrare artistică realizează un transfer al limbajului autorului în cel al cititorului şi o impregnare a gândirii publicului spectator cu sistemul de idei al creatorului.” — Mihail Bahtin

Lumile paralele se creează involuntar de fiecare dată când ajungem în alte spaţii decât cele obişnuite. Aceste lumi nu sunt direct conectate între ele, ci trebuie să existe un factor declanşator, care să străpungă învelişurile de separaţie. Acesta poate fi un eveniment exterior, dar frecvent el este interior, rezultând din reverberaţia puternică a unei trăiri ce depăşeşte pragul experienţei obişnuite.

Am citit mai demult despre noţiunea de cronotop. Spaţiul şi timpul formează de fapt o singură entitate, ce nu admite discontinuităţi. Citește restul acestei intrări »


Emoţia ce topeşte lacrimile nefericirii

09/06/2016

de Octavian LUPU

Emotia ce topeste lacrimile nefericiriiApăsă un simplu buton, şi întreg canalul de înregistrări video se şterse într-o clipă. În mai puţin de o secundă, se topiră în neant sute de ore de muncă desfăşurate pe parcursul ultimilor cinci ani. Artistul îşi şterse broboane mari de transpiraţie de pe faţă. Emoţia îl copleşi. Toate creaţiile sale audiovizuale dispărură fără urmă în abisul cosmic al nimicului. Privea ecranul gol şi nu îi venea să creadă cât de uşor i-a fost să apese pe acel fatidic buton, deşi în trecut îşi dorise nespus de mult să ajungă cunoscut prin intermediul înregistrărilor sale. Citește restul acestei intrări »


Melodia autorului anonim pentru solistul fără nume

07/06/2016

Melodia_autorului_anonim_pentru_solistul_fara_numede Octavian LUPU

În mijlocul imensei încăperi goale, artistul stătea în picioare privind absent în jurul său. Sala de concerte zăcea în beznă. Nici un spectator nu se afla prezent în acele ore ale serii. În regie se observau pupitrele de comandă, dar nu era nimeni care să le manipuleze. Pe scenă se aflau îngrămădite cutii cu echipamente pe jumătate strânse şi cabluri împrăştiate de la spectacolul precedent.

Dar artistul continua să stea în mijlocul scenei, fără să se mişte, notând doar spaţiul vidat de viaţă al sălii în care ar fi încăput cu uşurinţă peste două mii de persoane. Nicio urmă de încruntare nu i se citea pe faţă. Destins, zâmbea la duşmanul invizibil cu care se lupta de multă vreme şi care, de data aceasta, părea că îl învinsese. Citește restul acestei intrări »