de dr. Viorel CÂMPEAN și dr. Marta CORDEA
S-au împlinit recent 120 de ani de la nașterea omului de cultură Octavian Șireagu. Poet și eseist, remarcat însă îndeosebi ca traducător, fiu al învățătorului Petru Șireagu și al Aureliei Manu, s-a născut la 21 martie 1901 în Potău, jud. Satu Mare, având prenumele la naștere Iosif Octavian.
A început studiile gimnaziale la Liceul călugărilor minoriți din Șimleu Silvaniei, iar după aceea la Liceul român de stat „Gheorghe Șincai” din Baia Mare (1912-1920), în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.
Cât a studiat la Baia Mare, s-a remarcat printre elevii care au activat în Societatea de lectură „Gheorghe Șincai”. A fost student la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, obținând diploma de licență în ianuarie 1928, o dată cu Iustin Ilieșiu. A debutat publicistic în paginile revistelor „Sălajul” (Zalău), „Gazeta de Duminică” (Șimleu Silvaniei) și „Renașterea” (Baia Mare). Încă din anii studenției a colaborat la prestigioase publicații: „Societatea de mâine”, „Gazeta ilustrată”, „Patria”, „Tribuna”, „Steaua”, „Viața ilustrată” (Cluj), „Familia” (Oradea), „Observatorul” (Beiuș), „Progres şi cultură” (Târgu Mureș), „Adevărul literar și artistic”, „Viața literară”, „Vremea”, „Floarea de foc”, „Rampa”, „Epoca”, „Cuvântul”, „Curentul” (București).
Citește restul acestei intrări »