Printre corăbii rătăcite

de Valer POPEAN 

S-au rătăcit pe mare corăbiile lumii
Prin avanposturi scurmă tăcute amintiri
Și se adună-n zare sub ascuțișul humii
În cântec de sirene pătruns în despărțiri,

Iar printre valuri ninse, ascunse-n mal și stânci
Catarge sfâșiate răsar în noaptea grea,
Lăsând în urmă teama de apele adânci
În drumul spre înalturi, spre cea din urmă stea,

Amintiri de când eram mai tânăr

de Valer POPEAN

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineții
care o bei la izvor de timp,
când rătăcești prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.

Departe cu tine

de Valer POPEAN

Departe de lumea pierdută-n nisip
Mă simt un sihastru pătruns de mister
Și dacă iubirea aici n-are chip
Eu sunt o romanță-ntre stele și cer,

Departe de clipa în care-am pierdut
Întreg orizontul crescut între noi,
Revăd sentimentul din timpul trecut
Ascuns sub perdeaua de ceață și ploi,

Departe de tine mă simt un străin
Mușcat de năpârca crescută la sân,
Iar timpul se scurge în cupa cu vin
Pe care o beau uitând să rămân,

Se duc anii

de Valer POPEAN

Se-ascunde-n frunză iarăși vara
Și băncile îmbătrânesc,
Iar vântul mângâie vioara
Cu amintiri ce răscolesc

Iar clipele se-ascund în oră
Se tem parcă de rostul lor,
Cu zilele mă prind în horă
Să uit pe veci cuvântul dor,

Misterul clipei

de Valer POPEAN

Misterul clipei mă-nfioară
Atunci când bate-n miez de noapte
Și-n liniștea ce mă-nconjoară
Doar gândul ei se-aude-n șoapte,

Ascuns în timpul care trece
De dragoste răpus, târziu,
Eu mă îmbăt cu apă rece
Doar, doar, iubirea reînvii,

VALER POPEAN – OGLINZI PARALELE

– recenzie –

de Vasile BELE

Oglinzi paralele m-așteaptă la poartă,
Privesc cum destinul se joacă cu mine,
Când trec printre ele îmi văd a mea soartă,
Departe de lume, departe de tine.

Privesc în oglindă și totul îmi pare,
O luptă absurd cu clipa pierdută,
Ascunsă în alge prin maluri de mare,
Speranța renaște în noi ca redută.

Prin poartă pășesc ca un mire spre mare,
Să fiu călăuză pe căi prăfuite,
Luminii ce duce drumeții în zare
Și vorbă profundă-n oglinzi ticluite.

Chiar drumul se pierde pe căi paralele,
Când clipa îmi bate tăcut la fereastră,
Cu pași tremurați mă înalț înspre stele,
Renaște iubirea în floarea din gastră.

Pășesc în oglindă spre noi începuturi,
Mă reazem de poartă ca și de o stâncă,
Tot praful din cale se urcă în fluturi
Și luna se-aruncă în marea adâncă.

O poartă-i oglinda spre lumea trecută,
Cărarea în piatră se pierde-n destin,
Timid ridic mâna și-n zarea cernută,
Oglinda din poartă mă-neacă-n senin”.

din volumul OGLINZI PARALELE, pag. 9.

Poetul Valer Popean a primit o medalie (distincție) literară – VIRTUTEA LITERARĂ! Te felicit drag prieten și sunt mândru de tine! Câteva zile mai târziu ne-am întâlnit, tot în context literar, aici la noi, în Baia Mare! Nu vă mai țin de vorbă… mă apuc de citit. Ghiciți unde s-a deschis? Pag. 78, poezia FOST-A VARĂ, din volumul de versuri OGLINZI PARALELE, Editura Vatra veche, Târgu-Mureș, ISBN 978-973-1728-71-3, cu o prefață de carte Răzvan DUCAN – VALER POPEAN ȘI VERSUL SĂU „RESEMNARE-N VERDE VIU!”, care afirmă despre autor: „Valer POPEAN este un romantic incurabil, marea majoritate a poeziilor lui, cu foarte mici excepții, respiră spirit… este un romantic întârziat și nu o spun ca și cutumă sau formă de reproș, ci ca o constatare de cititor… mereu încearcă să se rescrie și să se reinventeze… greu anticipezi următorul pas, următorul vers. Versurile sunt în formă clasică cu rime împerecheate și încrucișate”, (pag. 7).

Să fiu cărarea ta

de Valer POPEAN

Mă lasă-n noapte să îți fiu
Cărare înspre tot ce vrei
Chiar dacă este cam târziu
Și vântul bate pe alei,

Să-ți mângâi pașii-nspre alt veac
Călcând pe flori însângerate
Să fii prin timp iubirii leac
Sau cânt prin valuri înspumate,

În pași de dans

de Valer POPEAN

În pași de dans străbatem zări
Prinși în amurgul infinit
Lăsând în urmă doar cărări
Ascunse-n gândul prăfuit.

Și-n dansul nostru printre stânci
Privind cum clipele apun
Vom naviga în ape-adânci
Treziți de salvele de tun,

Apoi vom admira-n amurg
Cum stelele dispar pe cer,
Cum peste ele zorii curg
Să-ngroape totul în mister,

Au ruginit castanii

de Valer POPEAN

Castanii care-au înflorit
În depărtata primăvară,
Se pare că au ruginit
Și trec în fructe să nu piară,

Aleile par arămii
Prin frunze moarte poleite,
Când le străbat în seri târzii
Le simt cum plâng, nepotolite,