NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI AMURGUL LOR

de Al. Florin Țene

Pornind de la finitudinea condiţiei umane, Nietzsche caută să redescopere „cărarea pierdută” către empireu. În lucrarea „Werke” filozoful caută un simbol prin care să înţeleagă „sensul religios” ca un reazem supranatural. Reînnodând firul din prima perioadă a creaţiei sale, în care zeii greci îşi găsiseră loc în omagiile sale, Nietzsche consemnează în „Amurgul idolilor” dorinţa de întoarcere a lui Dionysos, aceasta constituindu-se ca un testament: „Nu cunosc un simbolism mai înalt decât acest simbolism grec, cel al cultului dionisian”.

Filozoful abandonează armele revoltei sale contra zeilor la poalele miticului Olimp. Aura de „teologie negativă” (cum scria Heidegger în „Nietzsche” Gunter Neske Verlag, Pfullingen, 1961, Zweiter Band, p. 348), pentru gândirea nietzscheniană,

Ca un pirat

de George FILIP

 

eu sufăr mult că stăm pe-aceeaşi arcă
cioplită de un moş bătrân – sfătos,
ce ne-a minţit că va-nfrunta potopul
de pe-acest astru mort şi cavernos.

când au zburat hulubii către maluri
prin panoplia timpului prea stors
a fost de fapt şi prima grea trădare
că mesagerii…nu s-au mai întors

şi am rămas pe arcă de-o vecie,
bătuţi, şi duşi şi-ntorşi de-un veşnic val.
debusolaţi de-atâtea echinoxuri
noi niciodată n-am ajuns la mal.

mumificat stă-n proră – căpitanul.
din pipa lui nu mai duhneşte fum.
ne înmulţim incestuoşi, ca melcii,
iar pe cei morţi îi devorăm pe drum.

cred c-a ajuns la ţărm ornitorincul.
el este semnul nostru cel perplex
care şi astăzi se mai demonstrează
că noi suntem de modă…unisex.

lansez eu SOS-uri de salvare
dar salvatorii nici n-au fost, nici nu-s.
tristeţea e că n-avem căi de-ntoarceri,
cum, supărat, adesea v-am tot spus.

acum, că sunt pe ţărmul nimănuia
şi în burduf nu mai am vin şi timp,
îmi cânt cu ochii-n zare ale-lui-ia,
ca un pirat ce pleacă spre Olimp…