Lansarea revistei „Mărturii maramureșene”

30/05/2022

Joi, 26.05.2022, ora 10.30, la sediul ANCMMR din M.A.I., Baia Mare, Bd. Republicii nr. 62, a avut loc prezentarea revistei de cultură, tradiție și atitudine civică „Mărturii maramureșene”, nr. 10-11, an IV, 2022.

Pentru început, Preot Achim Daniel a rostit o rugăciune, iar în deschiderea evenimentului, autorul Radu Botiș a făcut o prezentare a revistei „Mărturii maramureșene”, nr. 10-11, an IV, 2022, după care au luat cuvântul col. (rtr.) Neag Gheorghe și col. (rtr.) Gavril Babiciu.

Cuvinte frumoase la adresa publicației au fost rostite de către acad. Ștefan Toader Willliams (membru al Academiei din Republica Moldova), prof. Valeria Oros, prof. Olimpia Mureșan, ec. Vasile Tivadar, dr. Alexandru Bâlc, col. (rtr.) Gheorghe Botiș, cpt. (r) Mihai Marian, scriitorii Olga Văduva Grigorov (Tulcea), Vasile Bele, Aurelia Oancă, Ștefan Trifoi (Aiud, jud. Alba), Otilia Buicu (Cluj Napoca), Cornel Dorel Lar (Sălaj), Viorica Găinariu Tazlău (epigramistă) și prof. Maria Berciu.

A mai luat cuvântul și monahia Paisia, călugărița ce urmează să construiască o mânăstire la Șomcuta Mare.

S-a citit din creațiile celor publicați și prezenți: Citește restul acestei intrări »


Terezia și Gheorghe Silaghi – „NOI DOI ȘI O LUME ÎNTREAGĂ”

07/01/2022

de prof. Olimpia MUREȘAN
Asociația Scriitorilor Baia Mare

„SPERANȚA E VISUL UNUI OM TREAZ” – ARISTOTEL

Sunt doi scriitori de ocazie, doi copii crescuți la casa de copii orfani din România, care și-au găsit un drum în viață. Ei se numesc Terezia și Gheorghe Silaghi și reprezintă două destine care se întretaie, se aseamănă, se căsătoresc și se hotărăsc să scrie această carte cu titlul „Noi doi și o lume întreagă”.

Într-adevăr, amândoi au reușit să scrie gândurile comune, ce-au „suferit”, crescuți de educatori, fără proprii părinți, în cadrul sistemului de protecție din România, mai bine decât dacă ar fi fost crescuți de părinții lor, care erau săraci (cum ei înșiși recunosc).

Bunul Dumnezeu le-a dezvoltat bunul simț și i-a ajutat să prețuiască „munca” – în general, și pe a lor – în special.

De obicei, familiile creștine Citește restul acestei intrări »


A apărut revista „Mărturii maramureşene”

09/11/2021

de Radu BOTIŞ, UZPR

Sub egida UZPR a apărut numărul 8-9 (toamnă-iarnă), 2021, al prestigioasei reviste de cultură, tradiții și atitudine civică, „Mărturii maramureşene”.

Din CUPRINS:

EDITORIAL: Întâlnirea cu frumosul și cuvântul ziditor (Octavia MICU CEACA)/3; Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte) (Radu BOTIŞ)/10; Luminile umbrei (Cezarina ADAMESCU)/13; Limba română – chivotul neamului meu (Radu BOTIȘ)/15; Bradul și arborele de naștere (Andreia GHIB BOTIȘ)/18; Gelu Dragoș, sau singurătatea poetului de cursă lungă (Al. Florin ȚENE)/21; Gustul binelui pe buze (Mihaela CD)/23; Olga Văduva GRIGOROV/29; „Te-am iubit, femeie!” (Ionica BANDRABUR)/33; Cezarina ADAMESCU: Poeme în proză/36; Citește restul acestei intrări »


Toamnă aurie, la Chiuzbaia pe chindie

15/10/2021

de Zenovia ZAMFIR

În fereastra uitată deschisă, toamna se arată mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, ea trăieşte din lumina de miere, blândă, duioasă ca o mângâiere. Toamna e de aur, nu strălucitor, aur blând, primitor şi odihnitor. Un aer rece, cu parfum de struguri copţi şi crizanteme îmbobocite pluteşte peste oraşul încă adormit. Mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, încât pot fi atinşi de vârful copacilor, primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult farmec zilelor de toamnă timpurie.

Distinsă şi mândră, toamna păşeşte pe meleagurile însetate de liniște, aleargă şi se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc şi-apoi cad moleşite-n covorul cald, ţesut cu dragoste din frunze multicolore. Citește restul acestei intrări »


SEMNAL EDITORIAL – MĂRTURII MARAMUREŞENE

24/09/2021

REMEMBER: GÂNDURI LA APARIȚIA REVISTEI „MĂRTURII MARAMUREȘENE”, An III, nr. 6-7 iunie, 2021

de Olimpia MUREȘAN

Mărturisesc că m-am bucurat sincer să lecturez încă un număr din revista de cultură, tradiție și atitudine civică care apare trimestrial, având ca membri fondatori pe Radu Botiș și Andreia Botiș, revistă ce apare sub egida UZPR și a Asociației Cultural Creștin Umanitare „Ars Vivat”.

Diversitatea scriitorilor și a scrierilor m-a făcut să cred că și acest număr de revistă completează tabloul preocupărilor literare din nordul țării și nu numai – voi aminti că ilustrația este făcută de Maria Berciu – care transmite prin imaginea copertei și nu numai istoria porților maramureșene, a manuscriselor și nu în ultimul rând a Bibliei străvechi creștine.

Radu Botiș ne comunică printr-o imagine artistică tabloul erei rebele ce o trăim în poezia Era rebelă… „Atâtea găselnițe îmbracă noi legi/ Platforme scârbind chiar esența./ Mai strâmtă-i cărarea atâtor pribegi/ schițând, tare jalnic, chicios opulența… Doi câte doi, patru ori cinci/ Rebelă eră, căzută, în clinci.”

Interesantă este istoria vieții Citește restul acestei intrări »


Limba română – chivotul neamului meu

23/09/2021

de Radu BOTIȘ, U.Z.P.R.

Prefață la volumul VI. Antologie de texte. Recenzii de cărți – Personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba

Dovezile stau mărturie că dintru începuturi omul a fost preocupat să-și lase amprenta gândirii proprii folosind însemnări diverse (semne ori imagini) iar mai apoi în cuvinte, certitudine a trecerii sale prin acest spațiu finit al lumii pământești. Cele șapte arte liberale cunoscute încă din antichitate (gramatica, retorica, logica, aritmetica, astronomia, muzica și geometria) și-au dezvoltat, fiecare, menirea de-a lungul timpului, oameni luminați contribuind în acest sens.

Deslușind taina scrisului, creatorii de slovă și-au pus la urzeală talanții (inspirația), neîngropându-i în lutul vremii, latura importantă a dezvoltării umanității de-a lungul timpului. Frumoasă menirea. La ora actuală spațiul literar românesc este îmbogățit permanent, poeți, prozatori, romancieri, Citește restul acestei intrări »


Un nou număr al revistei SINTAGME CODRENE!

02/09/2021

A ieșit de sub tipar numărul 7 al revistei SINTAGME CODRENE: REVISTĂ DE LITERATURĂ, ARTĂ, ISTORIE, RELIGIE ȘI TRADIȚII, ISSN: 2734-6307.

Din cuprins:

Valeria Bilț/ Sintagme codrene – repere diasporene – confluențe – europene … 3

Răzvan Ducan/ Denigratori și contestatari ai lui Eminescu … 6

Vasile Lechințan/ Jurnal din anul ciumei Covid 19; A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o țară românească? … 12

Ion Bădoi/ De susținerea voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români; Dialoguri fundamentale cu părintele Boian Alexandrovici, Voievodul credinței creștin ortodoxe românești în Serbia … 16

Bartolomeo-Theo Di Giovanni/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 22

Massimo Massa/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 26

Francesco Gemito/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 31

Angela-Monica Jucan/ Romgleză? – Niciodată … 34

Nicolae Goja/ Viața romilor în patru localități din Maramureș … 37

Al. Florin Țene/ Spiritul liric în poezia Mihaelei CD … 44 Citește restul acestei intrări »


A ieșit de sub tipar numărul 6 al revistei „SINTAGME CODRENE”

18/06/2021

Semnalăm apariția numărului 6 al revistei de literatură, artă, istorie, religie și tradiţii „SINTAGME CODRENE”, fondator Vasile Dan Marchiș.

În cele 130 de pagini, acest număr se remarcă printr-o bogată tematică abordată în articole de diverse facturi (ca specii ale publicisticii și ca artă a redactării) tratând subiecte de interes pentru cititori cu variate preocupări, articole între care se intercalează un număr important de creații literare în versuri.

ÎN CUPRINS: 

Angela-Monica Jucan / Acasă, din îndepărtate zări… 3

Olimpia Mureșan / „Sintagme codrene” – revistă de literatură, artă, istorie, religie și tradiții... 5

Vasile Lechințan / A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o țară românească?… 9  Citește restul acestei intrări »


REVISTA „MOLDOVA LITERARĂ”

15/06/2021

(recenzie)

de Vasile BELE

Revista „MOLDOVA LITERARĂ”, nr. 2 (47) – iunie 2021, ISSN 2066-6799, revista Societății Scriitorilor fără Frontiere, Iași, 178 p., președinte executiv: Elena Mândru, președinte de onoare: Mihai Păstrăguș, redactor-șef: Mihai Știrbu, redactori responsabili: Cella Negoiescu și Maria Apetroiei, colegiul de redacție: Paraschiva Abutnăriței (Vatra Dornei), Dan Fripis (Târgu-Frumos) și Georgică Manole (Botoșani).

Una dintre revistele literare Citește restul acestei intrări »


Omul, dascălul, sculptorul şi scriitorul Viorel Pop – Popas la Borna 84!

07/05/2021

de Gelu DRAGOŞ

Viorel Pop
n. 4 mai 1937

Miercuri, 5 mai, ora 11,30 la Biserica Ortodoxă Fărcaşa, respectându-se toate măsurile date de blestemata pandemie, a avut loc aniversarea profesorului, sculptorului şi scriitorului Viorel Pop la împlinirea vârstei de 84 de ani, printr-o manifestare cultural-religioasă de ţinută.

Cine este de fapt profesorul Viorel Pop? S-a născut la 4 mai 1937 în satul Nima, judeţul Someş, actualmente Cluj, Citește restul acestei intrări »