Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi – anul XIII (2014), nr. 278 (16-31 mai)

Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!

Sfânta Treime
(http://milostenie.ro/articole/articol/09-iunie-sarbatoarea-preasfintei-treimi-92)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Viaţa lumii. Noi, creştinii, nu credem în ideea de Dumnezeu. Judecătorii, procurorii şi avocaţii slujesc ideea de dreptate, iar filosofii slujesc ideea de înţelepciune. Pentru aceştia, dreptatea şi înţelepciunea sunt numai nişte noţiuni abstracte, care se schimbă în funcţie de vremuri, de locuri şi de oameni. Dreptatea şi înţelepciunea în cazul lor nu se întruchipează într-o persoană anume, nici chiar în ministrul justiţiei sau al culturii. Şi aceşti miniştri slujesc ideile de dreptate şi înţelepiune, fără a pretinde că au cunoscut vreodată pe cuneva care ar fi însăşi dreptatea şi înţelepciunea.

Pentru noi, creştinii, Dumnezeu nu este idee, ci fiinţă. Este o fiinţă vie, creatoare şi conducătoare a lumii văzute şi nevăzute, spirituală, atotprezentă, atotputernică, veşnică, mai presus de lume, de timp şi de spaţiu, bună, dreaptă, înţeleaptă, iubitoare de oameni. Aşa cum ni S-a descoperit în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în persoane: Tată, Fiul şi Sfântul Duh. Nu sunt trei dumnezei, ci Unul, întreit în persoane. Aceste persoane formează Sfânta Treime. Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au atribute comune, cum sunt cele enumerate mai sus, dar şi atribute specifice fiecăreia. Aşa, bunăoară, Dumnezeu-Tatăl este creatorul şi conducătorul lumii, Dumnezeu-Fiul este mântuitorul şi va fi judecătorul lumii, iar Dumnezeu-Sfântul Duh este dătătorul de viaţă şi sfinţitorul lumii. Ne este greu să înţelegem această învăţătură, fiindcă raportăm totul la ceea ce vedem cu ochii noştri trupeşti, pierzând din vedere că Dumnezeu este Duh, nu materie, adică o altă formă de existenţă.

De-a lungul timpului, atât Sfinţii Părinţi, cât şi teologii de tot felul, au încercat să pătrundă adâncurile acestei taine a Sfintei Treimi, dar n-au reuşit s-o facă pe deplin. Nu poţi cuprinde apa mării într-un ibric! S-a recurs la tot felul de asemănări, dar deplin nu s-a putut explica această taină. Sfântul Spiridon al Trimitundei, la Sinodul I ecumenic de la Niceea, arăta tuturor că Sfânta Treime este asemenea unei cărămizi, care e formată din pământ, din apă şi din foc. Mi se pare însă mult mai potrivită pentru înţelegerea noastră asemănarea Sfintei Treimi cu un pom. Pomul este format din trei părţi: rădăcină, tulpină şi coroană. Toate trei părţile acestea formează una: pomul. Fiecare, luată separat, nu mai este pomul în deplinătatea lui. Aceste părţi au atribute comune, cum ar fi faptul că sunt alcătuite din esenţă lemnoasă, dar au şi atribute specifice. Astfel, rădăcina captează din pământ substanţele hrănitoare pentru pom şi-l fixează pe acesta în pământ, tulpina transportă substanţele hrănitoare către coroană şi asigură stabilitatea pomului, iar coroana pregăteşte hrana pomului, zămisleşte şi creşte fructele.

MAI SUNT OAMENI BUNI!

„Prima condiţie a bunătăţii sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.” – George Eliot

de Vavila POPOVICI,
Raleigh, NC, SUA

Mi-a reţinut atenţia un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerşetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greşeală femeia l-a aruncat cerşetorului. Inelul a fost pus iniţial în portofel şi uitând de el, l-a scos împreună cu alţi bani şi l-a aruncat în cutia milei cerşetorului. A doua zi, reconstituind momentele şi gesturile, dându-şi seama ce făcuse, s-a dus şi l-a întrebat pe cerşetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulţumire, femeia a organizat o strângere de fonduri şi din donaţii i-a dat cerşetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni”. „Bunicul meu era preot şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul.

Stând şi analizând gestul celui care i-a înapoiat inelul, ajungem la concluzia că omul avea cu adevărat un suflet bun, ceea ce l-a determinat să procedeze corect. Bunătatea face casă bună cu corectitudinea, iar din bunătate se ajunge la dreptate. Socrate spunea că nu este nici o deosebire între a săvârşi un rău şi a pricinui cuiva o nedreptate, iar în Dialogurile de tinereţe ale lui Platon întâlnim părerea lui Criton – elevul şi prietenul lui Socrate – cum că dreptatea trebuie preţuită mai mult decât copiii şi decât viaţa.