Omonimia substanței la Aristotel

18/09/2016

Vasile Chira_4de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie
„Andrei Şaguna” Sibiu

Termenul de substanţă are la Aristotel mai multe înţelesuri. O primă clasificare a substanţei este dată în Metafizică XII (λ). Aici substanţele sunt de două feluri: sensibile şi nonsensibile. Substanţa nonsensibilă este chiar primul motor ca act pur, anterior oricărei potenţe.

Substanţele vizibile sunt cele cosmice, care la rândul lor sunt şi ele de două feluri:

1. substanţe vizibile coruptibile (substanţele sublunare);
2. substanţele incoruptibile, veşnice (substanţele supralunare)

Delimitarea acestor substanţe era făcută de orbita lunii şi ţinea de cosmologia aristotelică.

Pentru Aristotel, cosmosul vizibil avea două regiuni: una supusă naşterii şi pieirii şi alta veşnică. Tot ceea ce era în interiorul orbitei circulare a lunii intra în sfera coruptibilităţii. Dimpotrivă, corpurile cereşti care erau în afara acestei orbite (corpuri supralunare) erau considerate de Aristotel veşnice, fiind făcute dintr-o substanţă incoruptibilă, care nu participă la naştere şi pieire. Citește restul acestei intrări »