„Izvoare Codrene şi Chiorene” – Revistă de cultură, literatură, artă, religie, tradiţii – Nr. 15, 2019

15/04/2019

de Constantin MARIN

Spre mijlocul anului 2010, apărea, din iniţiativa poetului Vasile Dan Marchiş – unul dintre exponenţii de frunte ai grupării culturale „Izvoare Codrene” – primul număr al revistei cu acelaşi nume. Cum se întâmplă de obicei, scepticii au lansat opinia conform căreia revista „nu va avea prea multe zile de trăit”. Însă, Dumnezeu a vrut să contrazică această „profeţie mincinoasă”, iar revista apărea, an de ani, mai viguroasă, cu un conţinut din ce în ce mai diversificat.

Când lucrurile se leagă, altfel spus când „îşi dau mâna” oamenii de cultură, autorităţile locale şi oamenii de afaceri se creează condiţiile ideale pentru creşterea unui „vlăstar” literar, necesar zonei maramureşene, despre care facem vorbire. Citește restul acestei intrări »


Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

02/09/2018

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic. Citește restul acestei intrări »


Despre o distinsă bibliotecară!!!

01/09/2018

 

De-a lungul vieţii noastre ajungem în anumite momente sau etape, când trebuie să facem câte un bilanţ, fie că e bilanţul propriu, fie că facem bilanţul altora…, cum e şi în cazul pensionării colegei noastre Angela-Monica Jucan. Acesta e ciclul vieţii, unii vin, alţii pleacă…, însă, cunoscând-o pe colega noastră ştim, că orice sfârşit e şi un nou început.

Deşi, după cum mărturisea într-un interviu „nu-i place să fie expusă”, azi trebuie să „o expunem” puţin.

Este absolventă a Facultăţii de Filologie – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, promoţia 1976, Citește restul acestei intrări »