Malformaţie a raţiunii: ordonarea alfabetică „literă cu literă”

16/08/2015

AMJ_foto_Delia Floreade Angela Monica JUCAN

De unde, cum şi cui i-o fi venit ideea aranjării alfabetice „literă cu literă”, când exista deja sistemul „cuvânt cu cuvânt”?

Aceste tipuri de organizare alfabetică a informaţiei coexistă de multă vreme, dar bibliotecarii au preferat întotdeauna cuvântul ca unitate de măsură a comunicării. Pe plan mondial, cei care elaborează dicţionare sau indexuri judecă, de multe ori, viceversa, deşi neajunsurile acestei practici ajunse astăzi la modă sunt foarte mari pentru cine consultă respectivele lucrări.

Numele proprii româneşti compuse pot avea ca prim element un substantiv articulat enclitic sau, mai rar, nearticulat. În vorbirea populară, articolul masculinului şi neutrului de număr singular -l nu se pronunţă, dar rămâne un fals articol: -u. De cele mai multe ori, la stabilirea formei literare a unui toponim, a avut câştig de cauză pronunţia localnicilor. Uneori însă a fost preferată forma literară. Astfel, sunt, în ultimul dicţionar enciclopedic, Izvoru Crişului şi Izvorul Tăuşoarelor. Ordonând alfabetic după sistemul literă cu literă, avem, la „izvor”: Izvoru, Izvoru Bârzii [izvorubâ], Izvoru Berheciului [izvorube], Izvoru Crişului [izvoruc], apoi articulatele normal: Izvorul Miron [izvorulm], Izvorul Tăuşoarelor [izvorult], după care articolul ilicit –u revine: Izvoru Muntelui [izvorumun], Izvoru Mureşului [izvorumur], fiindcă, bineînţeles, [izvorum] trebuie să fie după [izvorul]. Poate că, dispuse vertical, anomalia se evidenţiază cu mai mare claritate[1]: Citește restul acestei intrări »