Proiectul Code Kids în Maramureș

10/07/2020

Respectându-și menirea sa de bază, aceea de a fi la dispoziția comunității prin serviciile și programele oferite, venind în întâmpinarea nevoii de informare, educare și recreere, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a devenit partener la proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice, implementat de Fundația Progress România în parteneriat cu Simplon România și finanțat de Fundația Româno-Americană.

Prin acest proiect se oferă posibilitatea copiilor din mediul rural și urban mic să-și dezvolte competențele digitale, de robotică și în general de STEM[1]precum și să se implice activ în viața comunității. Demarat ca un proiect pilot în anul 2017, când a fost lansat în biblioteci publice din 7 județe din România și s-au înființat 29 cluburi de programare, în prezent acesta a devenit o certitudine, fiind deja o inițiativă națională care se bucură de succes, cu un număr de 22 de județe implicate și 112 cluburi de coding înființate în România și Republica Moldova. Citește restul acestei intrări »


Inițiativa națională „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” se extinde și în rețeaua de biblioteci publice din Maramureș, în ciuda pandemiei de coronavirus!

30/05/2020

COMUNICAT

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Maramureș, împreună cu filiala „Firiza” din Baia Mare și 4 biblioteci publice locale (Ulmeni, Rona de Sus, Copalnic-Mănăștur și Budești) se alătură proiectului CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice, dedicat dezvoltării de competențe de programare vizuală și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) în rândul copiilor din mediul rural.

Deși situația actuală nu a permis întâlniri față în față, primele instruiri în cadrul proiectului au fost organizate, în luna aprilie 2020, pe platforme online, iar membrii noilor cluburi CODE Kids au spus prezent din fața ecranelor, cu entuziasm. Copiii înscriși lucrează săptămânal și își fac temele cu seriozitate, iar întâlnirile cu colegii și bibliotecarii se desfășoară prin intermediul diverselor platforme educaționale digitalizate. Citește restul acestei intrări »