Scrisoare aniversară

23/06/2021

Preasfințitului Părinte IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului

 

Iubite Părinte Episcop,

Fiecare vârstă este o operă de artă, în care lucrează, într-o fericită îmbinare, Tatăl ceresc, codul genetic transmis prin generații și societatea modelatoare. Privesc la imaginile de acum zece ani când subsemnatul împlinea 60 de ani, iar PSS Iustin, sărbătoritul sexuagenar de azi o jumătate de veac și voința unui demnitar mult mai tânăr ne-a așezat în rama axiologică a urbei noastre spre a fi cinstiți cu plusul de lumină publică ce se dă așa-zișilor „cetățeni de onoare”.

Ce tineri și frumoși eram, încălziți de emoția momentului, dar și ce plini de speranță, că pe verticalele propriilor destine vom reuși să ne ridicăm treaptă cu treaptă, împlinind toate poruncile ce au fost instituite de la Domnul pentru ca apostolatele de lumină să opereze spre mare folos duhovnicesc și prin dăruirea noastră! Așa simțeam atunci, așa simt și acum, iar gesturile Părintelui Episcop Iustin, de la sărbătorirea celor 70 ani ai mei, împliniți recent, mă determină să slobozesc fără de vreo cenzură conjuncturală tot prea-plinul meu de frățietate trăită plenar în ocazii semnificative. Panegiricul rostit de Preasfinția Sa, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a fost vibrant și mișcător până la lacrima bucuriei, iar cântarea „La mulți ani!” a sutelor de preoți adunați în conferință în 15 iunie a.c. cea mai grandioasă prețuire publică personală, peste toate titlurile și medaliile obținute. N-a fost o regie propusă dinainte, eram la Catedrala Sfânta Treime spre a așeza pe solee cel mai frumos coș de flori primit cu o zi înainte; a fost o ocazie dispusă ad-hoc de Întâistătător, ca semn de prețuire și recunoștință de la Episcop la confrate, de la Ierarh la slujitor.

Au trecut doar câteva zile și-n conținutul meditativ al acestora mi-a stăruit mereu gândul de a face ceva deosebit, de a proceda cât se poate de inspirat la orizontul zilei de 23 iunie a.c., Citește restul acestei intrări »


Fie-i memoria binecuvântată unui bărbat ziditor de Memorie!

23/09/2020

de prof. dr. Teodor ARDELEAN

dr. Teodor Ardelean

Cred că este ușor de găsit mult supranatural în relațiile dintre oameni. Este o concluzie care vine din registrul operativ al întâlnirilor mele și poate că are și unele conotații filosofice sau teologice.

În 24 iunie 2012 a fost inaugurată Biblioteca Mănăstirii „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” de la Scărișoara Nouă, sub ctitoria noastră, a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare și a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. La ceremonia de sfințire săvârșită de Preasfințitul Iustin am evocat unele chestiuni de „geneză culturală” care ne-au determinat la acest gest atât de elevat. „Din prea-plinul inimilor noastre pentru Preasfințitul Iustin, Părintele și prietenul nostru și pentru Preacuviosul Timotei, starețul celei mai vestice mănăstiri din fruntariile Patriei”.

Astăzi când rememorez acele fapte, rămân mirat de câtă dragoste am simțit în această zidire de suflet, devenită prin „facere” unul dintre cele mai frumoase spații de mănăstire destinate cărții. Circa 5.000 de volume bine alese, selectate personal „din drag de drag”, pentru folos cultural și duhovnicesc. Au trecut ceva ani și azi îl regăsesc pe „Preaiubitul Timotei”, cu rang de arhiereu vicar al Episcopiei, iar pe fostul arhiereu vicar Iustin, Episcop Titular. Nu m-au mirat șarjele prietenești venite dintr-o parte a colegilor din cultura sătmăreană când mi-au replicat simplu: „Tedy, ai știut pe cine să iubești și să prețuiești”!

De la acel moment din 24 iunie 2012 l-am avut mult mai aproape de sufletul meu mereu în pulsații culturale pe „domnul procuror Ioan Bâtea”, supranumit „Istoricul moților din Sătmar” Citește restul acestei intrări »


Eroii Revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi în Baia Mare

22/12/2016

prefectura_comemorare-eroi-revolutie-1989_9

COMUNICAT DE PRESĂ
22 decembrie 2016

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
TEL.: 0740-192451

Joi, 22 decembrie, în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, a avut loc ceremonia militară şi religioasă prilejuită de Comemorarea Zilei Eroilor Revoluţiei din 22 decembrie 1989. Evenimentul a început cu darea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a detaşamentului de onoare, urmate de intonarea Imnului Naţional al României. Preasfinţia Sa Iustin Sigheteanul, Episcop numit al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat serviciul religios şi sfinţirea coroanelor de flori. În continuare, au rostit alocuţiuni Adiel Florian, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie Baia Mare, subprefectul judeţului Maramureş, Gavriş Ardelean, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Ioan Dăncuş.

Subprefectul Gavriş Ardelean a afirmat: Citește restul acestei intrări »


Ziua Națională a României, sărbătorită în Baia Mare printr-o ceremonie militară și religioasă

01/12/2016

ceremonie_1-decembrie_2016_baia-mare_1

COMUNICAT DE PRESĂ

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare au organizat joi, 1 Decembrie, o ceremonie publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare.

Ceremonia a început cu prezentarea onorului prefectului județului Maramureș de către Detașamentul de Onoare și salutul drapelului de luptă. După intonarea Imnului Național, un sobor de preoți în frunte cu Preasfinția Sa Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a oficiat serviciul religios și a sfințit coroanele de flori. Citește restul acestei intrări »