Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ ‒ Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 329 (1-15 iulie)

26/07/2016

foto_Amza Jucan_gr_20140918_180808

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Folosiți orice prilej și rugați-vă fierbinte lui Dumnezeu să fie pace. Nori grei se ivesc la orizont. Să ne ferească Dumnezeu țara și pe noi înșine de tot răul și primejdia!

*

O nouă colectivizare? Am aflat cu profundă indignare că Ministerul Agriculturii face presiuni asupra Patriarhiei Române ca să încheie un protocol, în baza căruia preoții să fie obligați să participe la campania de convingere a țărănimii de a se înscrie în asociații agricole.

Poate în alte părți, în alte țări, ideea înființării de asociații agricole să se prindă, să crească, să înflorească și să dea roade. Se poate! La noi încă nu s-au șters amintirile anilor 1960-1962, când, târâș-grăpiș, țărănimea română a fost constrânsă ca să se înscrie „de bună-voie și nesilită de nimeni” cu pământ, vite, atelaje și brațe de muncă în întovărășiri și apoi în colective agricole. Armate de propagandiști cutreierau satele, mergeau din casă-n casă și promiteau marea cu sarea, doar-doar vor putea să lămurească pe cineva. Nu se sfiau să recurgă la bătăi, arestări, condamnări. Ca să fie mai convingători, obligau preoții să însoțească echipele respective. Cei care nu voiau să se alăture erau sancționați. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 323 (1-15 aprilie)

27/04/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Alexandru Stanciulescu-Barda_2Dragii mei enoriaşi!

Politica de cadre. Revoluţionar era, spre exemplu, să spui, în urmă cu două mii de ani, că Dumnezeu este tatăl neamului omenesc, că oamenii sunt fraţi între ei, deşi unii sunt împăraţi, iar alţii sclavi, unii bogaţi, alţii săraci, că femeia are demnitate de om şi este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu etc.
Nu am vorbit, însă, despre „politica de cadre”, pe care ne-o propune Mântuitorul ca model pentru toate timpurile şi toate locurile. Ea este rezumată în câteva versete din Biblie, versete care au fost prezente în Evanghelia din Duminica a V-a din Postul Mare (Marc., X, 32-45). Doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacob şi Ioan, îi cer să le aprobe ca ei să stea de-a dreapta şi de-a stânga Lui pe tronul suprem din împărăţia cerului. Erau ucenicii Lui, aleşi de El, ucenicii cu care împărţise bucuriile şi necazurile, zilele şi nopţile, ucenicii care îşi părăsiseră familiile, casele şi ocupaţiile ca să-L urmeze, ucenicii de încredere, care vor asista şi la Schimbarea la Faţă pe muntele Taborului, ucenicii care aveau să-I ducă mai departe învăţătura, să întemeieze comunităţi creştine, să suporte batjocuri, bătăi, temniţă şi moarte pentru El. Cine ar fi crezut că-i va refuza? Şi totuşi, El o face! Le răspunde clar: „Nu ştiţi ce cereţi!” Aceasta este prima parte a mesajului. S-o descifrăm mai atent: Citește restul acestei intrări »


Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: „Boala şi suferinţa, binecuvântări nedorite care ne apropie de Dumnezeu”

21/09/2015

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication

pr. Constantin Coman

pr. Constantin Coman

Când viaţa ia o turnură neaşteptată, iar sănătatea face loc bolii şi suferinţei, în suflet se naşte o avalanşă de întrebări dureroase: De ce mie? De ce acum? De ce copilului meu? Ce am făcut să merit asta? Pentru ce sufăr atât? Oameni din toate timpurile au încercat să dea răspunsurile potrivite, însă eforturile lor au fost zadarnice. Numai Dumnezeu cunoaşte raţiunea şi finalitatea lucrurilor şi doar El ne poate aduce liniştea şi vindecarea, chiar şi atunci când totul pare a fi pierdut. Aşa cum ne arată scrierile sfinte, dar şi istoria omenirii, seara necazului este urmată întotdeauna de dimineaţa bucuriei. Despre rostul suferinţei şi al bolii în viaţa fiecăruia dintre noi a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

06/09/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

tanarul_cel_bogatBogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă. Citește restul acestei intrări »


Trădarea lui Iisus

12/04/2015

foto_Adrian Pop

de Cornel MĂRGINEAN

Trădarea este fie cea a vânzării, fie cea a abandonării.
Situarea între limitele celor două personaje biblice, cele ce înfăptuiesc aceste trădări, este plaja în care se regăsesc muritorii. Cea de sus este desolidarizarea în care apostolul Petru s-a regăsit prin lepădare. Cea de jos, a vânzării, este limita pe care a ajuns-o Iuda.

Apostolul Petru a atins performanţa de a se lepăda şi apoi de a regreta, vindecându-şi trădarea. Acest nivel de trădare devine pentru creştin etalonul rezonabil al relaţiei dintre oameni. Lepădarea este o limită firească. Adică trebuie acceptată ca atare. Ea ascunde frica.

Vânzarea nu mai este acceptabilă. Vânzarea ascunde moartea. Soarta trădătorilor a fost aceeaşi şi înainte, şi după scrierea Evangheliilor. Ei au urmat exemplul lui Iuda, doar dacă au avut puterea lui Iuda. Trădătorul trebuie pedepsit. Aici se ascunde teama de dreptate.

Iuda este singurul personaj apropiat lui Iisus din Evanghelii care moare. Oare această semnificaţie nu trece neobservată? Când pătimeşte, Iisus nu are alături pe niciunul dintre apostoli. Oare şi această semnificaţie trece neobservată? Citește restul acestei intrări »


Despre pustiul şi pustiirea sufletească, precum şi despre plânsul duhovnicesc…

22/01/2015

de Stelian GOMBOŞ

foto_Delia Florea_dscn4347Ca să mai uite de sine, omului contemporan i se oferă spectacolul cotidian, prin care i se sugerează că adevăratele evenimente ale vieţii lui se petrec cu totul în altă parte decât în fiinţa sa. De aceea, pentru a înţelege ce se întâmplă cu el, omul priveşte la televizor la „evenimentele-ştiri”. În consecinţă, ne putem întreba ce mai poate să spună pustia omului contemporan. Ce înţeles poate să dea el părinţilor pustiei? Poate să creadă că este vorba despre nişte însinguraţi aflaţi la periferia existenţei, care nu şi-au găsit rostul în lume. Cum va înţelege el că aceşti părinţi „nu s-au retras în pustie pentru a se sălbătici, ci pentru a îmblânzi în pustie sălbăticia lumii acesteia”?

„Plânsul este un ac de aur al sufletului scăpat de orice ţintuire şi alipire şi înfipt de tristeţea cuvioasă în lucrarea de cercetare a inimii. Străpungerea este un chin neîncetat al conştiinţei, care pricinuieşte împrospătarea focului inimii, prin mărturisirea făcută în minte” (Filocalia, volumul al IX-lea).

Cum va înţelege omul că ceea ce trăieşte este sălbăticie, singurătate şi anonimat colectiv şi că toate acestea înseamnă pustiirea fiinţei lăuntrice? Când va avea răgazul să-şi pună întrebarea: „Ce a mai rămas din om?” Se va mulţumi el, oare, cu răspunsuri devenite sintagme precum: „obiective pe termen lung”, „economie mondială”, „democraţie”, „daune colaterale”, care invadează spaţiul nostru lăuntric şi ascund cu cinism puterea banului, interesele financiare de grup, fără să ia în considerare persoana concretă? „Daunele colaterale” includ pe toţi cei care mor zi de zi de foame, care-şi pierd viaţa în războaie, care dorm pe străzi. În lumea noastră, totdeauna sunt lucruri mai importante decât persoana vie, concretă. Toată lumea pare să se ocupe de interesele tuturor, dar nimeni nu se ocupă de omul viu. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 288 (16-31 octombrie)

10/11/2014

Biserica Manastirii de Sub Piatra_foto_Adrian Pop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei!

Păcate şi păcătoşi! De câtva timp, în multe publicaţii interne şi internaţionale se face mare caz cu privire la două atitudini pe care le-a avut papa Francisc al II-lea recent. La ultimul conciliu, papa ar fi susţinut că şi homosexualii au părţi bune, care ar trebui valorificate; la o conferinţă din mediul academic, papa a afirmat că s-ar putea ca bing-bangul primordial să fie adevărat, oricum, Dumnezeu este cel care ştie mai bine acest lucru.

Nu ştiu ce-au scris publicaţiile bisericeşti catolice despre aceste afirmaţii. Analizându-le însă mai atent, am ajuns la concluzia că papa a ştiut ce vorbeşte. Caracterizat în termeni lumeşti, am putea spune că papa s-a dovedit încă o dată a fi un mare diplomat; caracterizat în termeni bisericeşti, am putea spune că papa s-a dovedit a fi un bun păstor, un arhiereu cu mult tact pastoral.

În primul caz incriminat, comentatorii s-au grăbit să-l pună la zid. Papa nu a acceptat homosexualitatea; n-a făcut din unul dintre cele mai mari păcate o virtute. Dimpotrivă. Papa n-a acceptat păcatul, ci a întins o mână păcătoşilor, celor ce practică acel păcat. Nu făcea altceva decât să împlinească cuvântul Mântuitorului: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui! Mântuitorul Însuşi nu a venit în lume pentru cei care nu au nevoie de mântuire, ci tocmai pentru păcătoşi, şi S-a jertfit pentru mântuirea lor. Aşadar, papa şi-a făcut doar datoria în acest caz. Citește restul acestei intrări »